Zeitgeist sau spiritul vremurilor

[ION IZVOR]

autor:

Preot Manuel RUSU

Bărăganul Ortodox (Nr. 82, martie 2010)

Poate că, dacă nu genera reacţii atât de contradictorii, mai ales în rândul tinerilor, aflaţi mereu în căutarea unor răspunsuri la întrebările existenţiale care au frământat omenirea de-a lungul timpurilor, docu men tarul intitulat Zeitgeist ar fi trecut neobservat şi ar fi fost încadrat la categoria „forme de discreditare a sacrului institutionalizat".
.
Însă, beneficiind de avantajele oferite de reţeaua www (world wide web), filmul de scurt metraj pus aici în discuţie a reuşit performanţa, conform cifrelor oficiale, de a fi cel mai vizionat documentar din istoria internetului. Bineînţeles, contra-reacţiile nu au încetat să apară, multe dintre ele deosebit de pertinente, prezente din plin pe diferite domenii electronice, aflate la dispoziţia utilizatorului "informatician" obişnuit.

Credem că se impune aşadar o scurtă analiză nu atât a subiectului abordat în acest documentar, ci mai ales asupra modului în care realizatorii expun un punct de vedere, diferit de cel al majorităţii. Redăm, pentru cei care nu au parcurs materialul denigrator la adresa creştinismului şi nu numai, un mic fragment, care, de altfel, constituie cheia întregului film. Este extras chiar

din partea introductivă:

.

"Religia. Gândiţi-vă numai! Religia a convins, realmente, oamenii ca există un om invizibil, trăind în cer, care vede tot ce faci, în fiecare minut al fiecarei zile. Iar omul invizibil are şi o listă specială cu 10 lucruri pe care nu vrea ca tu să le faci. Şi dacă faci unul din aceste zece lucruri, el are un loc special, plin de foc şi fum, un loc al torturii şi spaimei unde te va trimite să trăieşti şi să suferi, să arzi, să te sufoci, să ţipi şi să plângi veşnic până la sfârşitul timpurilor... Dar el te iubeşte! Te iubeşte. Te iubeşte şi are nevoie de bani. Întotdeauna are nevoie de bani! Este atotputernic, este perfect, atoateştiutor şi înţelept. Totuşi, nu se poate descurca cu banii! Religia înghite miliarde de dolari, nu plăteşte taxe şi mereu are nevoie de încă puţin.”

.

Regizorul militează violent pentru demitizarea societăţii actuale, asociind Religia cu războiul, manipularea, diverse forme de coerciţie şi supunere, aflate la îndemana guvernelor (sistemului), care îşi doresc domnie absolută asupra maselor, ţinute în ignoranţă.

Ne este foarte clar că textul selectat mai sus nu aduce nimic nou; în fapt poate fi catalogat ca tema dintr-un registru - clişeu ieftin şi pueril, ridicând fundamentalismul unor „rătăciţi", care se auto-intitulează drept-credincioşi la rang de dogmă şi regulă directoare. Întregul reportaj este structurat pe metoda „omiterii" unei părţi a adevărului. Este tocmai mecanismul care a generat la începuturile creştinătăţii erezia sau, altfel spus, absolutizarea unei părţi în detrimentul întregului. Spre pildă, atunci când spui ca Mântuitorul Hristos este Dumnezeu adevărat, nu greseşti. Dar dacă mărturiseşti că nu e şi Om adevărat, atunci pendulezi spre limitarea adevărului, prin aceasta devenind adeptul unei extreme...

Bunăoară, materialul în cauză este, poate, cea mai bună dovadă că mentalul actualei societăţi nu mai poate îmbrăţişa paradoxul, antinomia; îi par falsificări ale unui sistem logic, ce nu poate fi decât alb sau negru. Şi, culmea, se afirmă acestă supoziţie în plin avânt ştiinţific, când, de exemplu, teoria cuantică demonstrează că lumina, poate fi, concomitent, atât corpuscul, cât şi undă (cu ceva timp în urmă, dacă cineva ar fi îndrăznit să afirme acest lucru ar fi fost caricaturizat şi exclus pe loc din cercul oamenilor de ştiinţă respectabili).

Or, tocmai dogma creştină, atacată cu virulenţă, este prin definiţie o structură logică antinomică, aceasta neavând pretenţia că epuizează sau explicitează misterul - dacă ar face-o atunci ar fi catalogată drept dogmatism -, dimpotrivă: doar îi fixează limite - e.g. Maica Domnului este şi Fecioara, dar şi Maica (Teotokos) în acelaşi timp - şi „exprimă inexprimabilul", lăsând totul nu în seama construcţiilor meta-logice, ci pe seama experienţei directe cu divinitatea, prin intermediul actelor cultice comunionale sau personale.

Deci, dacă pierzi din vedere faptul că la baza întregii paradigme teologice (aici cu sensul de viziune holistica asupra realităţii vizibile şi invizibile) stă chiar acest limbaj iconic, simbolic, care uneşte contrariile (cf. etimol. Sym- şi ballon = a aduce împreună, a uni), devii un „rebel", contestatar al unor „sisteme", tradiţii, cutume etc. Apreciezi până la delir formele de „exegeză răsturnată" propuse de gnostici, (de exemplu, Iuda, din vânzător devine cel mai iubit discipol al lui Iisus - cf. Evangheliei dupa Iuda, în documentarul prezentat de NGC). Intri în rândul celor care se ghidează după logo-ul unui cunoscut post de televiziune cu pretenţii ştiinţifice (de fapt ideologice): Question everything! (Pune totul sub semnul întrebării!). Aşa cum subliniam iniţial, acest dualism noetic nu este decât o re-luare a vechilor scheme de gândire gnostice, care, nu numai că nu şi-au pierdut puterea, ci, într-o formă pervertită şi simplistă, s-au metamorfozat ca principii ale conştiinţei occidentalizate, la toate nivelurile (vezi I. P. Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului).

Nu este greu să vezi cine comandă acest gen de filmuleţe, caricaturi cu pretenţii ştiinţifice: reprezentanţi ai noii religii cu pretenţii universaliste, în speţă ideologia New-Age (cu toate multiplele ei forme tentaculare de manifestare), adversari declaraţi ai oricărei forme de „administrare a sacrului", mânaţi nu de conştiinţa lor „pură", ci doar de cifrele de rating şi, bineînţeles, de sumele încasate, direct proporţionale cu numărul de vizitatori on-line. Este evident, în zilele noastre normalitatea, principialitatea, respectul faţă de credinţele celuilalt s.a., toate aceste nu creează rumoare, audienţă şi nu aduc bani. Daca vrei să te impui, să fii celebru, şochează! Atacă, umileşte, foloseşte violenţa (măcar violenta limbajului). Ridică banalul şi anormalul la rang de hot news.

Autorii Zeitgeist-ului, ei înşişi nu prea realizaţi intelectual -din moment ce folosesc date inexacte, neverificate, având ca surse inclusiv evanghelii apocrife, scrise după sec IV - se prevalează de cele mai josnice şi sumbre metode de manipulare, preluate din lumea marketing-ului, univers care, mai înainte de toate, creează, artificial, nevoi (ţi se oferă spre consum precum un burger), false atitudini. Documentarul ignoră şi desconsideră consumatorul, începând, nu cum era normal, cu ipoteza care trebuie demonstrată, ci direct cu concluziile (cf. textului citat mai sus), inoculand astfel idei preconcepute ab initio receptorului cu evidente carenţe în ceea ce priveşte cultura generală, dar, de acum, sigur pe el şi cu răspuns la orice întrebare. Oricine ştie că un tratat ştiinţific sau un documentar cu pretenţie de obiectivitate lasă pe cel vizat să tragă singur concluziile; acestea nu i se impun dintru început, prin alterarea percepţiei.

Desigur că, în calitate de creştini, această stare de fapt nu ne poate lăsa indiferenţi. Am observat cu toţii cu câtă greutate renunţă cineva la o prejudecată despre care el crede sincer ca este o certitudine, deşi neverificată empiric. Este mai confortabil să blochezi procesul cognitiv, pentru că omul modern nu vrea să mai depună efort... el este adeptul citirii enciclopediilor - în cel mai bun caz! - materiale întotdeauna generaliste, chiar lapidare; nu mai este nevoie să te deplasezi la bibliotecă. Suficient că ştii câte puţin..., pentru ca să poţi spune că ştii totul.
.
Profetic, în spatele tuturor acestor furtuni create într-un pahar cu apă îl auzim pe Hristos Domnul: Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie... (Matei 10, 34). Să fii creştin este sinonim cu asumarea ontologica a războiului nevăzut, a luptei cu propriile patimi şi dependenţe. Ascetul (luptătorul, conform etimologiei greceşti) nu cunoaşte plafonarea, rutina, confortul, mulţumirea de sine. El evoluează, creşte, se întreabă, caută, cere, bate la uşa tainelor; este prin definiţie omul activ prin excelenţă. El se separă de omul-fotoliu-cu-telecomanda, produs al societăţii de consum, mereu sufocat de informaţii şi breaking-news-uri, care nu reuşesc de fel să îi astâmpere foamea şi setea de absolut, atribute pe care fiecare dintre noi le avem sădite fiinţial aprioric.

Un singur lucru este cu adevarat inspirat în acest documentar: titlul - Spiritul vremurilor. Este o veritabilă oglindă a unei gândiri a-religioase, haotică, incoerentă, care îşi reneagă propriile rădăcini (tradiţii), contestând totul, dar nepropunând nimic în schimb. Se creează astfel falsa impresie a unei adeziuni colective la rezistenţa împotriva marilor instituţii „corupte". Scopul nedeclarat? Promotorii ideologiilor „post-creştine" (cum le place să creadă) se auto-proclamă ei înşişi guru, ridicând agnosticismul şi obscurantismul la rang de „dogme" şi moduri de viaţă, imprimând mereu nevoia de a depăşi tiparele convenţionale, în opinia lor - caduce.

Şi, cu toate acestea, Biserica a rezistat împotriva tuturor vicisitudinilor vremurilor; toate hulele s-au sfărâmat pe Piatra cea din capul unghiului. Răului, Biserica i s-a împotrivit non-violent, răspunzând urii cu binecuvântare, blestemelor cu rugăciune. Puterea credinţei experimentate lăuntric şi dovedită prin fapte, a martirilor, a mărturisitorilor, a cuvioşilor, a prevalat şi a dat rod binecuvântat. Duhul Sfânt, Spiritus Sanctus, a compensat toate slăbiciunile omeneşti ale firii noastre pe care a înnoit-o şi a îndumnezeit-o.

Dar, dacă ne va întreba cineva: ce fel de atitudine să avem în faţa unor astfel de „sforăituri"? Şi în acest caz, cu siguranţă nu ultimul, un „grăunte" de credinţă - încredere este mai mult decât suficient pentru ca îndoiala să nu cuprindă sufletul celui care experimentează sincer relaţia cu Divinitatea. Cu un minim de pregătire teologică, asociată cu trăirea curată a sentimentului religios, oricine poate observa precaritatea argumentelor celor care încearcă din răsputeri să vicieze Adevărul, în cazul nostru nu doar o noţiune abstractă, filosofică, ci chiar Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. În final, să ne aducem aminte de cuvintele profetice, rostite de Mântuitorul Apostolilor Săi: Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât voi M-a urât. Daca aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte... dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor:

„M-au urât pe nedrept". (Ioan 15, 17-19; Ioan 15, 25)

.