Un greier orb
învățase să fure solfegii
din cugetul unui cosaș -
până mai ieri degustător de stări
la cina unui felinar.
Prinsesem loc în mijlocul toamnei
pe un bulgăre de sare;
de multe ori am avut tendința să-l vând
unui ceas de scântei
care bătea în nordul deșertului!
Altfel aș mai fi auzit
despre patima bietului zidar
de nimicuri?
Își spunea greier de duminică!
Cu siguranță exagerase
fiindcă nu știa
că puful de păpădie
i-a împrumutat straiele
și nici nu întrebase iarba
dacă l-ar fi găzduit vreodată
în oglindă.
Am auzit că te poți îndrăgosti de greieri
cu frac alb și drum în zigzag
numai dacă au învățat să țină treaz
visul de-o lacrimă
dintr-un cântec de gheață!
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria