ZID CU FRESCĂ VECHE

Fereastra alunecă de-a lungul zidului

neputându-se fixa, undeva, între cărămizi,

greutatea lumii apasă vertrebrele de var,

ies afară din timp,

se şterge din memoria noastră

cum fresca veche de un suflet ...

Un zid, în deşert, mărind ca o lupă erele,

secundele alunecă printre atomi,

apoi,

năpădit de iarbă, ivind crăpături,

cu femei ce trec prin el,

dincolo îşI schimbă numele în Ana,

deasupra lui zidarii plutesc ca insomniile,

în aer înmugurindu-le aripi,

înainte ca trupul să le devină fântână adâncă,

apoi,

lumina dilatată de gândurile noastre,

mărindu-se ca în ziua învierii,

îl împinge spre firul cu plumb al cuvântului ...

E atâta pace,

îngerul

din doi zidari a făcut unul,

surpând zidul de la mijloc,

a rămas doar o frescă veche în iarbă,

pe ea se odihneşte un fluture ...

CONSTANTIN STANCU

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor