O zi obișnuită-ar fi, țesută printre ani,
cu bucurii, tristeți, cu pași ce-ar fi banali.
Toți, ne-adâncim în treburi, nici gând să bănuim
că unii dintre noi pășesc, în ZIUA CE-O MURIM.
Și când se-ntâmplă asta, cu toți suntem șocați
de ghinion ce-a fost ca unii dintre noi să fie secerați!
Nimeni nu se gândește la soarta ce lovește
ca fiind firescul vieții ce doar o împlinește.
Priviri de-am arunca în lumi ce-s mai departe,
mirați am fi ce trudă-i, la termen, sfârșitu' să ne poarte.
Destinul se-mplinește și nuuu... din întâmplare,
la el asudă „droaie”, ce altă treabă n-are!
Dar noi, vedem doar fapte ce semeni au comis
sau, întâmplări stupide ce omul au ucis.
Desigur... lipsa lor o jeluim cu-amar!
Golul, nimic nu-l umple; un dureros coșmar!
Ei își urmează, însă, al vieții curs firesc,
„a fi” sau „a nu fi”, fiind darul pământesc.
Visăm, ca-n lumea asta, în veșnice serbări
aniversări să fie, dar nuuu... comemorări.
Am vrea, ca prin voință, prin știința ce-o gândim
s-avem puteri, aici, destinul să-l croim!
Noi nu știm că, de fapt, el este umbra noastră;
din ce am fost cândva, doar, va putea să crească.
Până vom înțelege că el suntem chiar noi,
vom tot ofta cu ciudă prin maldăre de foi.
Când nașterea ne-așteaptă, de viață ne e teamă
știind cam ce-i pe-acolo; destinu-atârnă-n ramă!
Când viața se termină, suntem iar devastați;
de fapta ce-am comis, de-acum vom fi urmați.
Decât să protestăm strigând: „fatalitate!!”,
să o tratăm, ar trebui, ca pe-o normalitate!
Ceva, să ne ajute, în ce spuneam mai sus,
mai bine să ne fie în ce-am avea de dus?
De faptă pomeneam, în viață, c-ar conta,
căci după poarta morții, efecte curg din ea.
Atunci, cu ce s-o dregem ca să ieșim la mal!?
Poate, așa, în treacăt, să-i dăm un iz... moral!

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor