Ştiu că un simplu „mulţumesc” nu este de ajuns pentru gestul frumos pe care mi l-ai oferit acceptând această prietenie virtuală. Sper să ne câştigăm reciproc încrederea şi să colaborăm în paginile reţelelor şi grupurilor din care facem parte...

„Viaţa noastră are atâta valoare, doar câtă mulţumire este în ea. Dumnezeu trimite suspinul ca el să devină mulţumire”. (Ludwig Steil)

Sarbatori Fericite ! Happy Easter ! Paste Fericit !

Să vii iubito la Coşbuc
Pe malul apei Sălăuţa
S-auzi cum apa trist oftează
Să vezi copii cu săniuţa..

Să vii iubito la Coşbuc
Să mai privim un pic la stele
Că-s tare trist şi mă topesc
De dor de dorurile mele…

Să te mai plimb un pic pe mal
Pe malul apei unde George
Pe mamă şi-o vedea torcând,
Iar apa-n vaduri lin se scurge…

Vino iubito pe-nserat
Să vezi cum trec şi-acum pe mal
Aceleaşi şoapte ce le şti
De prin amonte-nspre aval…

Să mai visăm la moara lui
La moara care n-are apă
Să vii iubito să murim
Din dragostea ce ne adapă…

Căci iar sunt singur draga mea
Şi-mi duc aleanul peste-un pod
Pe unde George mai demult
Ducea în spate un năvod…

Ah, cum aş vrea iubita mea
Să vină iarăşi dulcea seară
În care ochii-mi sărutai
Şi m-alintai în calda vară…

Dar păsările au plecat
Conduse-n zbor de călăuzi
Tu eşti departe draga mea
Degeaba strig…că nu m-auzi…

Şi de-a veni o nouă vară
Cum pot să ştiu de-i fi cu mine ?
Îmi bate crivăţul prin păr
De dorul tău…să mor îmi vine…

Sandu Cătinean – din Bonţida

RA FI IDEAL SA FI O FEMEIE LIBERA... EU SUNT DIVORTAT SI IMI CRESC SINGUR FETITA....PE NUME CEZARA...; DAR ORICUM AR FI , MI-AR FACE PLACERE SA NE CUNOASTEM; EU MERG IN FIECARE AN IN BRASOV...DE VREI, IMI SPUI...DA ? ;
La mormântul meu Cezara
De-i veni să nu fi tristă
Vino-n zori când cade raza
Iar la ochi să n-ai batistă

Brazii-ncet ţi-or spune-n taină
Ce-am iubit…şi ce ne leagă
Tu s-asculţi… şi să n-ai teamă
Înger scump, copilă dragă

Să-mi aduci o floare-albastră
Pune-mi-o cu drag pe cruce
Stai apoi şi-ascultă brazii
Cântul lor…suav şi dulce

Florile din câmpuri calde
Ţi-or şopti ce fac acuma…
Tu să şti…că floarea-albastră
Mi-a fost dragă-ntotdeauna

Şi-aş dori ca printre ramuri
Razele ce curg să-ţi spună
Ce-am fost eu…ce e iubirea
Ce e spiritul din lună…

De-i voi să mângâi crucea
S-o săruţi şi stai şi-ascultă…
Din pământ voi spune-o rugă
Pentru draga mea cea sfântă

Şi-o să simt a ta iubire
Scumpa mea, prin piatra rece
Lungi fioruri m-or străbate…
Şi-n pământ de dor mi-a trece

Şi-apoi când spre casă-i merge
Tati îţi va fi pe-aproape
Înger drag ţi-oi fi alături
Şi-un sărut ţi-oi da pe pleoape…

Sandu Cătinean-din Bonţida

Alesule dragă degrabă te scoală
Căci somnul începe să doară
Şi chiar dacă viaţa-i prea clară
O lege nebună te duce la boală

Amicul Vasile o lege a-ntocmit
Cu gândul la fufa Mirela
În grele prefaceri de om preaiubit
O lege întreagă a tot pritocit

Pe pernele moi ale parlamentului
Visează cu zâmbet şăgalnic
Căci sutienul sexoasei fufete
E marea preocupare a momentului

Deodată zăreşte articolul doi
Şi brusc înţelege că legea
Ce mult a-ntocmit-o în somnul profund
Nici vorbă să aibă articole noi

Cu greu îşi reprimă o lene spumoasă
Şi corpul se lasă mai greu pe spătar
Încearcă să pară profund luminat
Şi caută iute spre uşă să iasă

Votează cu cotul şi mult prea grăbit
Se scoală alene din perne
Şi-n toată splendoarea de june ales
E Ştefan cel Mare… leit

„Ah Doamne butonul acela
Se pare că este la pentru”
Când sila din el vroise la contra
„Aş vrea să o văd pe Mirela”

Pe trepte-l aşteptă aproape umil
O slugă a ţării ce mult prea servil
În graba iubirii solemne de ţară
O mână îi pupă…aproape subtil

Vasile fioru-şi striveşte grăbit
Se-aruncă-n Toyota de ultimul tip
Şi-n marea durere de toţi şi de ţară
Arată-nainte…oftând prea scârbit…

Sandu Cătinean-din Bonţida

Pe malul Someşului Mic
Pe undeva lâng-o vâltoare
Trăia pe când eram eu mic
O salcie tremurătoare

Pe plete-i tremurau mereu
Albaştrii lucii stropi de apă
Cu ramuri ce se unduiau
Părea un zeu ce se adapă

Sălcuţa pletele-şi ducea
Pe apele tremurătoare
Şi nime-n lume nu credea
Că salcia e muritoare

Veneau şi cârduri de copii
Şi se scăldau strigând la soare
Şi nime-n lume nu credea
Că salcia e muritoare

Şi toţi copiii chicotind
Se aruncau din ea în valuri
Şi nime-n lume nu credea
Că sălcii n-or mai fi pe maluri

Veneau şi oameni obosiţi
Şi se-aşezau la umbra-i moale
Şi nime-n lume nu credea
Că n-or mai sta la ea la poale

Şi-n zeci de stoluri se-adunau
Gălăgioase păsărele
Şi nime-n lume nu credea
Că v-or muri curând şi ele

Şi-aşa-ntr-o seară pe-asfinţit
Simţit-a salcia că moare
De-atâţia ani a obosit
Să ducă cuibi de zburătoare…

Rămas-a ‘ntregă ani în şir
Pe malul apei semeţită
Doar apa liniştit curgea
Udându-i pletele smerită

Veneau mereu copii grăbiţi
Să-i smulgă pletele stufoase
Şi n-a rămas nimic din ea…
Doar nişte ramuri…cioturoase.

Sandu Cătinean- din Bonţida

SI EU MERG LA PRISLOP VREI SA VORBIM ?

Sub Tampa-mi cant legendele trecute
Si-mi umplu patima de mangaieri
Si vreau sa-mi scald iubirile trecute
Pe-a visurilor geana in taceri

Calc abatut pe strazile stinghere
Si-mi tremur gandurile pe ferestre
Si-n fiecare casa cu unghere
Sarut mireasma zilelor maiestre

Brasovul meu iubit ma-nbratiseaza
Si-mi gangure un planset de copil
Ce chiar si-acum de-atatea ani vieaza
Privind tacut la strazile cu stil

Un gang albastru cata catre mine
Si vrea prea nu stiu cum sa ma salute
Lasandu-si misterele sa pluteasca
Cu intrigi reci si amintiri marunte

Iar trista catedrala ma-nfioara
Strivind mistere ce se pierd tacute
Si cenusiul greu ce ma-nconjoara
E prea solemn ca ganduri sa-mi asculte

Piata Sfatului imi striga-n gand
Noi rasete de printi si de domnite
Si doar amurgul vine galopand
Din vechile si simplele dorinte

Ma trec pe strazi cu inima de piatra
Si-mi scot din piept suspine intelepte
Ce vor sa ma mai tina-n visul cald
Si vreau ca timpul doar un pic s-astepte

Amurgul timpului m-a framanta
Pe mine biet poet cu cantec de Ardeal
Dar la Brasov mereu voi reveni
Sa-mi caut amintiri din dulce ideal…

Sandu Catinean – din Bontida

Aş vrea să-ţi spun ce mult eu te iubesc
Dar valuri negre-mi umplu seara gura
Aş vrea să-ţi spun tu zână din poveşti
Că ochi-ţi negri-s văluriţi ca mura…

Aş vrea să-ţi spun de câte ori te văd
Că numai tu din valuri mă poţi scoate
Şi tare mult aş vrea să îmi zâmbeşti
Şi un sărut pe buze să-mi dai…poate…

Şi-aş vrea să îţi mai spun ce dragă-mi eşti
Când vălul părului tău flutură în vânt
Şi simt că din femeile ce sunt pe lume
Doar singura mi-eşti dragă pe pământ…

Acestea toate-aş vrea să ţi le spun
Dar simt că valurile negre mă opresc
Iar când te uiţi, de loc nu mă priveşti
Şi nu am cum să-ţi spun cât te iubesc…

Sunt valuri negre cele ce ascund
Un zâmbet cald în colţul gurii tale
Şi tare rău îmi pare că iubesc
Doar vis de dor, ce mi-a ieşit în cale…

De-ai vrea măcar să vezi cum mă înec
Aceste valuri ce strivesc iubiri
Şi prin străfundul gândurilor tale
Să-ţi fiu doar praf de amintiri…

Dar nu mă vezi şi voi pieri în valuri
Iar seara s-a sfârşi ca-ntotdeauna
Când valuri negre îmi îneacă dorul
Iar tu…iubita mea…vei fi doar una…

Sandu Cătinean – din Bonţida