JOC ÎN ZĂPADA CUVINTELOR

Şi din trăiri, ce-s troienite în cuvinte,

Cu bulgări de metafore şi har

Râzând ca un copil cuminte

Arunc spre tine iar şi iar.

Şi dacă n-ai fi om, te-aş boteza zăpadă,

Efervescent cum te arată-n slovă,

Şi dacă ochii tăi ar mai putea să vadă

Pierduta strălucire din stinsa supernovă,

Atunci ai şti că fluturii din vară

Se zbat captivi în genele umbrite

Şi se topesc ca fulgii de zăpadă,

În ochii irişi - flori neprihănite.

No, ca ninge peste tara ca-n Fratii Grimm...Viscolesc zapezile... Prin Fetesti se troienesc iubirile ori urile ori milele ?...La multi ani domnule Constantin! Ori cum zicea tata: Dumnezeu sa te-mbucure! Si buna sa-ti fie inima!

gand tarziu

si va ramane noaptea peste lume 

ori ziua poala si-o ridica

si viul va trai cu glume

eliberat de orice frica

cand era iernilor va trece

si din memoria polilor

va disparea zapada 

o intrebare glaciara rece

va-nfiora nestapanit cascada

si-o picatura-n tandari va rasfrange

un curcubeu de raze

innobilat cu sange

si de vor matura din mine

tot praful stelelor in hauri abisale

din mierea fagurita de albine

imi voi croi o platosa de zale 

Şi pe mine mă întâmpină în curte, în fiecare zi când mă întorc de la muncă, două tufe de crizanteme gălbioare care îmi încântă sufletul şi ochii.

Mulţumesc pentru urare şi aducere aminte...Natura creatoatoare după ce ne însăilează din fire nevăzute pe urzeală de materie pământească, ne înnobilează cu bulbere de stele şi ne ţine pe pământ până ne deşirăm în amintirile anilor, în patima clipelor de iubire, în bucuria răsăritului şi-n reveria apusului fiecărei zile...aproape, tot mai aproape de contopirea cu neantul, unde verbul a fi nu are decât timpul lui eu sunt infimul, ca parte a lui TOT.

pentru haiducul meu batran ..

PIATRA FILOSOFALA

Racoarea serii serpuia

Ca o carare inspre luna

Si in coliba lui dormea

Un om trecut fara cununa.

Si tot caznind, cu-a lui puteri sleite,

O stanca mare impingea

Si s-a trezit si s-a gandit

Cat timp pierdut si clipe irosite.

De-ar fi putut pe panta abrupta a vietii,

Sa o rostogoleasca-n calea urii

Sa sparga pojghita deasupra ghetii,

Sa reinverzeasca zambetul padurii.

Si cate ziduri construim

De jurul imprejurul inimilor mate,

Taceri nerezolvate le zidim,

Din pietricele colorate.

Si mai cu seama sa-ncercam,

O piatra-n plus sa nu ajungem

Si zidul altora visand

Cu degetul, acuzator, aproape ca-l strapungem.