DINCOLO de LUNTREA VISULUI - versiunea doi de Ben Todica, versuri Irina Lucia Mihalca

Dincolo de luntrea visului
Cuvânt înainte

Vorbesc porțile cerului de-o copilă ce-n zbor, le atinge cu
aripile de parcă ar vrea şi n-ar avea pe unde să intre, să se
lumineze sau să bea din nectarul iubirii divine prelinsă pe ivăre.
Vorbesc gemetele pământului că alunecările faliilor în
căutările locurilor sigure de aşezare sunt însoțite de paşi de
femeie, de gemete surde din suflet pribeag, în căutare de suflet
pribeag.
Vorbesc malurile răscolite de brize, de brațe deschise spre ele,
de nisipuri cernute-n clepsidre, de fluxuri sărutate de ea,
călătoarea.
Vorbesc valuri de creste-nspumate, răsturnate, de pânze-n
plutiri peste hărți amintiri, balansate sub greutatea iubirii. A
ducerii acesteia departe, pe tărâmul trăiniciei, de tornade. Miezul
perechii urcate e răsucit, plimbat şi dansat, lăsat cuibului pregătit
pentru el, printre astre.
Vorbesc mătăsurile iatacurilor de veştminte picate, de lujer
dezgolit, arătat, de splendoarea adevărului relevat, de revelația
cercului cu două arce îmbinate, de bunătate şi de fiori, flori
desfăcute din pori de femeie, de bărbat, geamăt-oftat, dorință
izbucnită de sub cenuşa mocnită şi de contopire, alipire într-o
singură floare-ființă, cu aceeaşi credință.
Vorbesc dunele de paşi suprapuşi pe nisip…
...............
Adina Dumitrescu

Dincolo de luntrea visului

Căutăm până la risipire
pierduta literă – drum spre lumină –
înflorind printre picăturile durerii.

Vor veni şi zorii când
vom deschide Marea Poartă a Norilor,
pentru noi vor cânta îngerii,
pentru noi sfinţii ne vor însoţi
la trecerea râului, fără să-şi ude picioarele!

Anotimpuri nedespărţite! Vom asculta
cântecul celor două voci îmbinate
– copilul şi bătrânul –
cuvântul de-nceput şi de sfârşit, iubirea.

Tot ce începe mai devreme, sfârşeşte mai devreme...
Dincolo de ce se-adună în noi
suntem lumini
– suflete întoarse la matcă –,
această ninsoare de flori e marea întâlnire.
O lume de poveste în ochi risipită cu mare dăruire!

Totul creşte în cer, o stea, un fluture,
o boare-argintată se pierde în lumina undei.
Din clipă în clipă, din zi în zi,
din anotimp în anotimp, fugim de moartea din noi.
Alungă-ţi norii cenuşii de pe albastrul cerului tău!

Dincolo de gânduri
vom gasi dorinţa plângând, suspinul ei!
Nicio alee spre tine grabind sfârşitul,
nici locul, nici timpul
ce înfloreşte floarea şi ultimul drum spre noi!

Ne regăsim în cerul de dincolo de cer.
Să ascultăm vântul
şi cântecul florilor, dincolo de luntrea visului!

După ce un fruct se coace, cade,
ca şi frunzele, ca şi florile, ca şi omul,
inima se rupe mai împăcată.

Verde crud şi copt, şi mort – aşa arată indicatoarele –,
indiferent de unde te uiţi, toate duc spre moarte!
Spre-o nouă, altă, viaţă... Celălalt trup ~ o nouă viaţă!

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor