TIMPUL BOEMEI

Vă vorbesc de un timp
Pe care cei care n-au douăzeci de ani
Nu-l pot cunoaşte
Pe atunci, Montmartre
Îşi trimitea liliacul
Pînă sub geamul nostru
Camera prăpădită
care ne era cuib
Arăta ca dracu'
Dar acolo ne-am cunoscut:
Eu - muritor de foame,
Tu - pozînd goală.
Boemă, boemă,
Asta-nseamnă doar că eram fericiţi
Boemă, boemă
Mîncam numai o zi din două
Prin cafenelele din jur
Eram vreo cîţiva
Care vînam gloria
Cu mutrele jalnice
Şi cu stomacul gol
Ştiam că va veni
Şi cînd vreun bistro
Ne dădea o masă caldă
În schimbul unei pînze
Recitam versuri
În jurul sobei
Şi uitam de iarnă
Boemă, boemă,
Înseamnă doar: tu eşti frumoasă
Boemă, boemă
Şi toţi aveam, fireşte, geniu
Mi se-ntîmpla ades
Să petrec nopţi albe
În faţa şevaletului
Retuşînd un desen
Fie linia unui sîn
Fie conturul unei coapse
Şi-abia tîrziu, în zori
Ne aşezam, în fine,
Cu o cafea în faţă
Sfîrşiţi, dar încîntaţi
Fiindcă ne iubeam
Fiindcă iubeam viaţa
Boemă, boemă
Înseamnă doar: ai douăzeci de ani
Boemă, boemă
Trăiam din susurul timpului
Cînd acum, din întîmplare
Mai dau o raită
Pe la vechea adresă
Nu recunosc nimic:
Nici ziduri, nici străduţe
Care m-au văzut tînăr
Urc răbdător o scară
Şi caut atelierul
Dar nu mai e nimic
În noul său decor
Montmartre pare trist
Şi liliacu-i mort
Boemă, boemă
Eram tineri, eram nebuni
Boemă, boemă
Ce mai înseamnă asta azi?

Vizualizări: 39

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor