Locul ramas lipsa, Irina Lucia Mihalca, citeste Ben Todica

Lumea eşti tu, priveşte-mă!

Sfidând logica, suntem mereu pe undeva,
unde ne simţim dacă nu căutăm?
Să eliberăm visele şi barierele lor,
să deschidem ferestrele inimii,
să deblocăm cuferele emoţiilor
şi sertarele trăirilor demult închise!

Simţeai că sunt ca tine,
în adâncuri, de la început vibra,
dorinţa ascunsă de regăsire,
renaşterea din cenuşă,
ridicare spre ceruri,
aripile ţi-erau ascunse în tine,
erai acel spirit călător în tot şi-n toate,
nu-ţi găseai locul undeva anume,
te trăgeam izbitor înspre mine,
de aceea şi zbaterea de la început,
îţi lipsea prezenţa celei care
simte sau te simte.

Continuă să mergi înspre tine,
suntem una cu toţii,
doar rezonanţa ne ţine
la distanţe de ani-lumină,
contopirea realităţilor,
acea beatitudine,
nebunia simţurilor,
aşezarea în locul facerii,
adâncirea în esenţa noastră!

Ce înseamnă să fiu iubită?
Începi să mă cuprinzi tot mai mult,
pătrund cu tine în mine,
vreau să te aşez
acolo, înlăuntrul meu,
aşa mă definesc,
simţind tot ce-am simţit,
altfel totul e deşertăciune,
o goană după vânt,
vrei să mă absorbi toată în tine,
prin orice formă şi gând,
manifestare pură, divinul întrupat.

Mă întrebi cum e sufletul meu acum,
ce simt, ce este acolo,
vrei să mă descoperi aşa cum sunt,
undeva începi să mă simţi altfel.
Te iau de mână şi-ţi arăt imaginile,
întrepătrunderile şi curgerea lor,
parcă rupte din poveste.

Împreună am făcut paşi mulţi, frumoşi,
dar, mai ales, importanţi,
ai spune că nu ne-am întâlnit
până acum deloc, am încercat doar
să ne-atingem inima,
am pornit, căutându-ne,
să ne scriem, prin priviri,
călătoria sufletului.
Ai curajul de a fi tu, aşa cum eşti,
acolo unde vrei sa ajungi!

Ne-am oglindit fără bariere,
pas cu pas, treaptă de treaptă,
am dorit şi atras,
spre înţelegere, totul.
De ce mă iubeşti?
Caută, vei găsi răspunsul,
nimeni nu poate privi în locul tău!
Lasă inima să te ghideze,
nu te lupta cu focul,
iubindu-te, descoperim
partea din noi semănată în lume.

Lumea eşti tu, priveşte-mă!

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor