performance - the international cultural network
ALB 2007
Added by Ozana Budau
Red Room Performance
Added by Ozana Budau
Posted on May 21st, 2008 at 5:15pm —
No Comments (Add)
Gelu Vlasin
created this social network on Ning.
Spread the word. Get your own reteaua literara badge for your website or MySpace page. (Get Code)
© 2008 Created by Gelu Vlasin on Ning. Create your own social network
Comment Wall (4 comments)
You need to be a member of reteaua literara to add comments!
Join this network
M. I.
Stau nemişcată,
Dar e acolo în mine,
Val după val
Futaiul
Dormitul împreună
Tandreţea
Ia-mă,
Iubeşte-mă,
He says,
Nu te izbesc de pereţi,
Dar e acolo în mine,
Val după val după val,
Furia,
Greaţa,
curul tău trist
şi pula ta bleagă,
Te trag afară,
nu pot încă,
soon.
Şi se uita la mine, se uita la mine când îi vorbesc cu nişte ochi imenşi, se uita la mine ca la Dumnezeu, cu o incredibilă abilitate de a-mi susţine privirea în tot timpul cît am vorbit despre ei, despre noi. Sunt sub ochii lui azvîrliţi spre faţa mea imediat ce încep să vorbesc şi ştiu că vorbele mele nu sunt decât un pretext, un timp care i se acordă pentru a mă privi în voie, de a mă afla cu o poftă ce-i sclipeşte incredibil în cearcănele verzi ale ochilor. Ştiu că te uiţi la mine ca să citeşti printre rânduri, ca să auzi acum răspunsuri la nedumeririle tale de atunci. Scăpînd cuvinte pe gură îţi permit să te lăfăi în acţiunea absolut premeditată de a mă privi. Situaţia e simplă. Ne privim unul pe celălalt după un an de absenţă. Ne adaptăm ochii la imaginea reală a celuilalt.
Ce iubire te-a ţinut în viaţă? Death by water. Am venit pentru tine, am lăsat în urmă totul. Căderea mea în dragoste e nondramatică. Sunt încă între două trenuri, looking for a job, for a town to live in. Pe tine te-am găsit deja. But you’re taken. She tastes like the innocent, my fake plastic love, and I can’t defend her,
Ţi-am simţit azi prezenţa, mi-ai apărut în coada ochiului şi mi-a venit să vomit. Între o hiperviaţă şi o hipermoarte, ar fi trebuit să îţi cer permisiunea, nu pot să mâ târăi prin drumul ăsta de chin şi de iubire, didn’t stop, didn’t wait for you, arătam arogant în afară că nu te vazusem, îmi e incredibil de greu să îţi fac recunoaşterea vizibilă, nu am ce să-ţi spun, ai ales între mine şi o linişte fericită, la ce să mă mai aştept, eşti exerciţiul meu de ieşire din mine, te voi lăsa apoi să trăieşti sau să mori, voi vedea.
Nu vreau un copil de hîrtie, sute de pagini de offspring, mii de rânduri avortate din mâna mea şi amintirea ta, din proiecţia mea şi iluzia ta. I imagine u are absolutely horrified. Can’t help it. Dacă nu simţi nimic nu are nici un rost. Şi dacă ai simţi doar suficient?
E o situaţie perfectă, situaţia de aşteptare, cel puţin pentru asta, pentru ce fac aici. Mă doare capul, mi-e greaţă de trei zile şi tot nu mă pot dezgândi de tine. I’m the one who’s doing this, I’m the one who’s hurting. Eşti instrumentul meu de perfecţionare interioară, un ghid practic despre cum să iubeşti şi punct, ca în Biblie, la final de tine voi fi o sfântă, cu muzică în urechi, urmărindu-ţi avatarii prin autobuze.
Încerc să fac cum e mai bine, deşi ştiu că nu spun bine încerc, asta înseamnă o asumare a imposibilităţii de a face, fac cum e mai bine pentru noi, e absurd să spun acum că sunt tristă, sau furioasă, sau geloasă, sau trădată, mai trădată ca anul trecut? Te-am recunoscut aseară în cel de anul trecut, pentru câteva secunde m-ai atins, mi-ai cuprins capul într-o mână caldă de tată, ţi.ai lăsat-o apoi încet pe spatele meu, mi-ai mângâiat afectuos haina, ştiu că ţii la mine şi ştiu că o să avem un timp împreună, răbdare, răbdare, un timp în care va fi totul sau nimic, să te iubesc, asta vreau, să te primesc în mine şi să îţi supravieţuiesc fără să te omor, fără să te uit.
Un dar nedistrus der amăgirile vieţii. Un dar al întâlnirii. Să fac cel mai bine e să nu lupt pentru tine şi să te las să fii cum vrei, să faci ce vrei, să mă pun la dispoziţia ta, pot face asta, pot să las oraşe şi job-uri pentru oameni, chiar şi pe tata am vrut să-l las pentru tine, pentru mine atunci, pentru mine cu tine acum.
M-ai atins azi pentru prima dată cu mâinile, după mai mult de un an de când nu ne-am despărţit, tu iubindu-mă şi eu nu, şi asta poate să însemne reînceputul sau resemnarea. Vreau să te se-duc, să te trag deoparte, puternic şi repede, aşa cum o trăgeai tu aseară pe ea, dar pentru asta trebuie să te deschizi, dragoste, iar eu să-ţi spun mai mult decît trei cuvinte.
Dearest, azi mi-e scârbă de tine, să-mi treacă, să-mi treacă, starea asta de rahat şi tu o simţi, mi-ai spus că nu te susţin, nu te mai pot, când mi-e scârbă de tine, nu mai spun nimic, tac şi mă izolez, cât mai puţin contact cu tine, ca să nu mi-o mai simţi, scârba asta de tine, female, 16, idiot, ai un nume de bărbat slab, eşti un amestec de gudureală şi de, am ştiut că nu crezi în aberaţiile mele, ţi-a fost jenă, ţie? Îţi vorbeam de recunoaşterea noastră, mă laşi să conduc? Şi când nu ne-am mozolit şi nu mi-am tras-o cu tine, te-ai dus la alta, mai curvă, cu geantă roz, să mi-o pun, să mi-o pun, ai urlat, no thanx, mori de tot.
Dearest, tot ce am avut nevoie ca să scap de tine, a fost de tine.
M-am simţit mai bine când am hotărât că ziua asta este pentru tine, de mult nu am mai petrecut some quality time împreuna, nu am mai vorbit, nu ţi-am mai vorbit, nu te-am mai rugat să mă aperi, ai grijă de mine ! să mă ierţi, iartă-mă , sunt o proastă şi o păcătoasă. Te rog să faci să se întâmple minunea, minunea e în mâinile tale, am pus-o la dispoziţia ta, pentru că tu ştii cel mai bine cînd, unde , cum, de ce, dacă merită. Devenire de dincolo de minune, postfactum de după minune, ştii mai bine ce înseamnă, ce este, eu nu pot nici măcar să ajung la el.
E unfunckingbelievable incapacitatea ta de a înţelege, noi, asta, anul trecut, nu ştii nimic, nici măcar asta nu ştii, că ar trebui să simţi ceva, aiurezi ! voce de dincolo, nu te mai aud ! M-ai lăsat singură cu el şi mi-e frică. Naştem împreună o greaţă atroce. Acest spectacol a fost ca şi cum, te-ai întors, şi ea, m-ai privit, şi ea, my worst nightmare turned into reality, am pus între paranteze, am făcut şi gestul, n-ai înţeles nimic, sau ţii pentru tine, e secretul nostrum, acesta este un monolog al spaţiului tău interior.
I am bleeding out of my ass, de la stres, cred. Devii artist pe nervii mei, ai o problemă de emotivitate. Prea multe emoţii, dearest, în ultima vreme îmi săruţi mâinile şi palmele şi îmi mulţumeşti pentru, ce e între noi? O tandreţe discretă, u said. Aşa că totul e cum trebuie să fie, dear, I am there for you, uitată-tă de mine, mă forţez asupra ta, îţi fac psihicul praf. Poate nu mă mai întorc, nu vorbi aşa! Eşti foarte sensibil, slăbiciunile tale sunt intoxicante, don’t cross me, poate îţi mai dedic ceva. În lumina albă a Parisului îmi eşti mai relevant ca niciodată, Cîteodată cred ca mă agăţ de tine pentru simplul fapt că trăieşti şi semeni cu el.
Câmpii galbene, mov, te-am visat, cred, 8.38 a.m., nu te-am întrebat cum, nu pentru că nu aş vrea să ştiu, ci pentru că aşa pot să-mi imaginez ce ar putea produce mintea ta, necenzurată, ştiu că dau prea mare importanţă acestor cuvinte, şi eu te-am visat, sunt sigură, ţi-am spus într-o dimineaţă, în maşină, ştii tu ce ştii,
şi acum un an te-am visat cum prindeai carne în locul tatălui meu, bărbatul cel mai important din viaţa mea. Singura certitudine.
Ştii senzaţia aia de disperare când simţi că nu mai poţi face nimic, paralizia aia, curva aia de slăbiciune în braţe, în genunchi, agitaţia aia interioară, când tremuri, tremuri, tremuri, neliniştea, jegul ala care ţi se pune pe ochi, pe creier,
ştii amorţeala aia din limbă, curvele alea de înţepături din gingii şi buza inferioară, gustul ăla sărat de scuipat, chintalele de scuipat adunate în gură pe care uiţi să le înghiţi, şi sunetul ală, ţiuitul ăla,
ştii ţiuitul ăla continuu, metalic, grav,
senzaţia aia că vrei să te caci, neapărat să te caci, să te caci până nu mai poţi
şi în timp ce stai pe budă, coatele pe genunchi, capul în mâini, închizi ochii şi îţi imaginezi, crezi de-a binelea, că totul e ca înainte şi că tot căcatul care iese din tine, toată amorţeala şi greaţa, nu e decât o reacţie normală, o futută de indigestie, la friptura pe care ai băgat-o în tine aseară, acum 12h şi 37 de min, cînd totul era bine, cald, uscat şi nu tremurai, şi nu te lăsau genunchii, şi nu ştiai că e real, painfully real, totul al dracului de real.
Am întotdeauna tendinţa de a nu deranja, de a nu ocupa pra mult spaţiu. Unde mi-e aroganţa. Tot ce ştiu este să scriu. Chiar dacă nu ştiu asta mă pot convinge că atât ştiu. Realitatea e maleabilă. Şi cât mi-aş dori să pot spune că tot ce ştiu e să scriu. Că nu ştiu cine sunt, că tot ce ştiu este să scriu. Cred că mai am încă lucruri de încercat. Iubiţi, copii, joburi...Tu nu ai genuri. Ai pasiuni, ai obsesii. Un moment special, momentul când o iei pe drumul cel bun şi devii fiction. I am the one who is doing this. I am the one who is hurting. Sunt deschisă spre variate forme de lumină. The power to believe, to make it all real. It’s all falling in a place now. Depinzi de ceilalţi pentru că nu îţi eşti sufficient sieşi. Suntem o generaţie dificilă. Fără disponibilitatea de a trăi în comun. Am început să înţeleg virtualitatea cînd a murit taică-miu.
Tăcerile lui.
Trebuie să rezişti unui loc. Iar la final să-ţi pară rău. Deşi am învăţat să ascult, nu ascult încă cum trebuie.