De multe ori fac bilanţuri pe diferite teme şi cele mai documentate sunt pe timpul nopţii. Am inspiraţie, aplomb, discurs şi cele mai multe au finalul bun. O problemă mă încearcă de o bucată de vreme, înfruntarea a ceea ce urmează. Aici, mă părăseşte până şi previziunea pe care mă bazez în alte domenii. Arta de a ieşi din aceste strâmtori nu mă mai caracterizează. Nu se vede seninătatea, nu mă domină siguranţa, nu mă mai... adică, da, mă oboseşte. Totuşi, cine să ştie ce va să fie?

Uneori cred că nu am nici o rezolvare, prea sunt multe aceste nelinişti, prea sunt nervii întinşi, prea se tace, prea se vorbeşte. Stau sub povara asta şi mă cert cu mine. Ceva a devenit insipid şi nu aş vrea să las frâul moale. Mă va hăţui viaţa şi nu cumva greşeala îmi va fi fatală? Doamne, fereşte-mă!

Sunt vulnerabilă şi nu pricep de ce. Sunt o plângăcioasă şi mă consum. Cum, toate astea mă eliberează de amărăciunile de azi, de mâine, de poimâine? Sau îmi iau din apetitul vieţii începând de ieri?

Acum, ceva îmi este înfipt în piept, exact pe mijloc. Trag aer şi sper să ajung la geam. Pe drum trec atâtea maşini, că-mi pierd până şi durerea. Cei care sunt acuma în avioanele care mă zguduie din configuraţie în timp ce trec pe deasupra capului meu, ce gândesc când sunt la înălţime?

Ce muzică! Gălăgie pusă pe notele de sus. Repetiţie, vorbe spuse, iar repetiţie şi urlet, mult urlet. Schimb postul. Ştiri cu sânge, plâns şi mă împietresc. Schimb privirea. E uşa tocită, posacă şi tăinuitoare. Schimb gândul, adică vreau să-l... nu merge, nu vrea...

- Ce să faci şi tu cea care te zbaţi? Clemenţa mea este justificată.

- Da, ştiu că pricepi. Frustra rogatur qui misererinon protest. (În zadar te rogi de cineva care nu ştie ce-i mila).

- Nu ştiu dacă te rugai, dar te-am văzut acoperită cu nepăsare. Alung-o! Ştii că poţi ajunge iresponsabilă şi te poţi sinucide?

- Gata! Mă insulţi şi-mi accentuezi ritmul neliniştilor.

Într-un colţ al camerei de pe un cuier se râzgâie o agăţătoare numai frunze. Totdeauna a avut pretenţii de elevată şi s-a întins ca pecinginea. Nu m-am supărat că mi-a plăcut verdele, altfel era cadou demult.

Gândurile mele de acuma nu mai sunt energii bune, sunt sculptorul şi eu materia primă. Mă ajustează zi şi noapte şi tot un abstract plictisitor şi dărâmător voi ajunge. Am nevoie de o funie, de un braţ să mă scoată de sub stăpânirea maestrului dăunător.

- O, tu, noapte care eşti mama gândurilor mele grele, nu vrei să te prefac în zi?

Prea multe bilanţuri, prea multe consumuri, prea multe nelinişti. Sunteţi repetabile, plictisitoare şi-mi ocupaţi timpul. Mă sugrumaţi şi nu pot striga după ajutor. Plecaţi de la mine, deveniţi obsesii!

Ceva ca o sonerie de ceas, se auzi vag de undeva. Un gust de viaţă amară mă năpădi din nou.

Vizualizări: 103

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Domnule Hatos, va multumesc cu sufletul!

Doamna Veronica  Carjeu, domnule Dumitru Negoita, multumirile mele sincere pentru lectura textului expus!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor