Toţi autorii care doresc să participe la Concursul de literatură din Reţeaua literară (secţiunea poezie) vor posta aici toate poemele (10-15 de fiecare autor). Vă rugăm să folosiţi diacritice !  Textele vor fi trimise şi pe adresa de mail: reteaualiterara@yahoo.es

Vizualizări: 768

Răspunsuri la Aceste Discuţii

texte pentru Concursul de literatură - BONJOUR, TRISTESSE! (Petruţa Stan)

MARTIE VAGABOND

vântul şiueră printre ramuri

prin geamuri

lumina curge rece şi grea

inima mea

e un cerc îngheţat

s-a-nserat

peste oraş

noaptea-şi aşterne catifeaua

martie vagabond

mă aşteaptă pe masă

cafeaua

simt sub palme

cum creşte timpul

acele ceasornicului

au ajuns

la ultimul rond

 

PASTEL DE IARNĂ

un copac

aşteptare albă

în faţa ferestrei

cerul atârnă

peste oraş

zăpada cade oarbă

căptuşind auzul

cu foşnet gingaş

singurătate

cândva fastuoasă

roasă de molii acum

urme încâlcite pe trotuar

maculează al iernii parfum

dimineţi grele

dimineţi diafane

nopţi de mătase

nopţi de nisip

timpul

îşi leapădă

palide oase

peste zăpada

fără chip

 

SINGURĂTATE

zăpadă maculată

de paşi

ce se duc

ninge năuc

peste oraş

lumini colorate

drapează

golul străzii

în arbori

vibrează

şoapte

noapte argintată

peste singurătatea mea de fată

trupul meu

e o rochie de bal

dezbrăcată în grabă

la ora când

vrăjile se desfac

de pământ

peste garduri de ciment

filigranate în gheaţă

ninge somnolent

încremeneşte

respiraţia iernii

niciodată

nu va mai fi dimineaţă

 

tinereţe tinereţe

ceai miraculos

cu gust amărui

de tristeţe

 

DECEMBRIE

oraşul luminat de sărbătoare

pluteşte între veghe şi vis

corabie-fantomă

pe mări necunoscute

prin aer

foşneşte prima ninsoare

a iernii

ca un somn

dăruit copacilor

străzi de zahăr

acoperişuri de tinichea

obosită

noapte albită de fulgi

la fereastra mea

felinarul desenează

cu lumină

dungi

bate inima iernii

în clepsidre de gheaţă

timp inegal

cristalin

secundele

pleacă şi vin

mirosind

alb

ca aerul de dimineaţă

 

NOAPTEA SFÂNTULUI ANDREI

scheletul pădurii

acoperă luna descărnată

cu o dantelă

o pasăre de noapte

a fâlfâit pufos

dintr-o dată

liniştea s-a spart

în aşchii subţiri

ecou de paşi nepăşiţi

cuvinte nerostite

sfâşie catifeaua somnului

cu amintiri

vis rău

frunze moarte

ascund potecile

plecate departe

e noaptea

un pustiu violet

peste care

luna

îşi închide cartea

întinde mâna

să simţi căderea stelei

pe zid

prin fereastră

pătrunde numai întunericul

o apă albastră

prelinsă în vid

şi lângă poartă

copacul îşi lasă în noroi

umbra descărnată

 

NOIEMBRIE DE GHEAŢĂ

miros de gutuie

pluteşte

prin aerul îngheţat

dimineaţa

s-a lăsat

cu clinchet de cristal

parcul e o sală de bal

arzând

sevele verii

s-au retras în pământ

numai vântul

taie în ramuri

inimi uscate

năluci

înviind sub paşi

iubiri uitate

bântuind pe alei

pe o bancă

toamna

a încrustat în argint

o frunză de tei

 

OCTOMBRIE, DIMINEAŢA

ultima stea a dimineţii

sticloasă

îmi argintează pereţii

foşnesc uscat

ramuri

sub ceaţă

zgârie-n geamuri

toamna îşi descarcă

în grădină

cufere cenuşii

de lumină

lacrimi diamantine

împodobesc

poarta

grilajul

acoperă

cu dantele diafane

pavajul

tăcerea transparentă

se sparge în cioburi subţiri

opaline

dinspre inima mea

către tine

 

TOAMNĂ

timpul are gustul cenuşii

âaromele verii se fac de nisip

luna îşi cerneşte palidul chip

pe ţărm

încremenesc în gheaţă pescăruşii

 

la orizont departe

toamna izbucneşte dintre dealuri

sângele arboirlor arde în valuri

frumos

triumfător ca o moarte

 

pleacă păsări vin amintiri

argintul brumei filigranează ramul

am luminat pentru tine geamul

pe care stele desenează

umbre subţiri

 

îţi trimit cuvinte

scrise pe nemaivăzute file de vânt

se lasă nopate pe pământ

toamna îşi imprimă tălpile

în tăcerea fierbinte

 

PEISAJ

oră străvezie

ca miezul unui măr

prin aerul limpezit

se aude leneş

pulsul somnului

timp de nisip şi de rouă

briza prelinge pe geam

miros de cafea

în arbori

palpită frunzele verii

visând aur şi aramă

aştept

pe un ţărm de cretă

pustiit şi difuz

niciodată nu va mai fi

la fel

niciodată

 

PASTEL

ploaia

îmi şterge fereastra

cu mâini transparente

pe cer

se deşiră fulgere

frunzele de tei sunt atente

să prindă

foşnete perlate

undeva departe

bate inegal

o inimă de bronz

felinarul din colţ

se prelinge încet

pe asfaltul ud

şi îmi luminează

în treacăt

foaia

pe care scriu

e târziu

miroase a verde crud

şi între noi

stă

ca un perete transparent

numai ploaia

 

PASTEL MARIN

luna sparge lumină

pe valuri

ca o moarte din dragoste

ascultă

respiraţia mării-ntre maluri

cerul de catifea

atinge cu ciucuri moi

pânza corabiei

din adâncuri

ies decapitate

o stea şi-ncă o stea

stânci victorioase

îşi pun cătuşe de alge

aşteaptă

între cer şi pământ

să iasă din noapte

păduri de catarge

mânate de vânt

stau pe ţărm

far părăsit

inimă bătând

la marginea mării

din lichidul mormânt

pleacă trireme

pline de cuvinte

şi buzele mele

au gustul sării

 

ANOTIMP

dincolo de acoperişuri

primăvara pune

degete de nori

soarele răsare şi apune

după chipul tău

uneori

în parc

aleile au început să vibreze

sună sevele în ramuri

palmele mele

pe geamuri

lasă urme fierbinţi

primăvara

intră în oraş triumfal

cu o frunză de măr între dinţi

aş vrea

să aud timpul

bătând în venele tale subţiri

printre trandafiri

şi-a zdrenţuit zâmbetul

anotimpul

 

NATURĂ MOARTĂ CU PLOAIE

cerul trimite în oraş

scrisori lichide

sfori transparente

leagă arborii de nori

rădăcini înflorite

multiplicate în aerul ud

de o mie de ori

îngerii sparg pahare pe asfalt

cristalul fuge prin rigole

pe continentele de praf

plutesc cenuşiu gondole

de ziar

ştirile de ieri

miros amar

ca migdalele trase în ciocolată

este ultima ploaie de mai

ascult-o

n-o vei mai găsi niciodată

 

AN

amurg coborât peste casă

primăvara mea din toate cea mai frumoasă

stoluri taie cerul în felii subţiri

lemnul uşii tale a înflorit trandafiri

vara îşi lasă în spini zdrenţuite secunde

timp arcuit dinspre nicăieri spre niciunde

înfloresc cireşi rodesc aproape brusc şi se scutură

ploaie roşie peste singurătatea mea flutură

toamna ăşi rugineşte sevele într-un măcel vegetal

struguri ucişi din dragoste odihnesc în pocal

lupi albe păduri fum aşteptări

sănii cu cai spintecă-n iarnă cărări

şi iar primăvară întoarcerea promisă

doar uşa ta va rămâne totdeauna închisă

 

PLOAIE RUPTĂ ÎN DOUĂ

ploaie de piatră

pentru morţii care ne iartă

ploaie în oglindă

rana nu vrea să se închidă

în spatele umbrei stă luna

niciodată va fi totdeauna

într-o zi vom trage la sorţi

în faţa neînchiselor porţi

nu te teme nu te teme

cu gâtul retezat de blesteme

după colţ a căzut visul

nescrisul

marea cea verde şi grea

a înghiţit într-o clipă verde insula mea

ploaie de tăceri

cade cu ropot ciudat

peste trupul meu cel de ieri

 

 

 

                CONSTELAŢII DE VISE

 

Pe plaja goală-adie un vânt uşor de toamnă.

Tristeţea-mi umple inima

cu amintiri uitate

iar paşii mei in noapte

îi spulberă pustiul.

În urma lor se-nşiră

doar lacrimi de nisip.

 

Strâng în pumni un lanţ de vise ce s-a rupt.

Din cer nu mai cad decat stele.

 

                   DACĂ...DAR...

 

Dac-am putea să fim o singura fiinţă!

Dar vezi, este ceva-ntre noi,

ceva aşa, ca o linie

sau ca un cerc

sau ca orice,

este neputinţa asta a noastră

de-a ne uni cu totul,

oricât am vrea,

oricât am incerca!

Şi pentru că nu pot sa trec peste linia asta

o trag eu şi mai adânc intre noi

şi fug!

Şi-un dor inevitabil mă întoarce,

dar mă izbesc din nou de-acel ceva.

Şi totul devine-o nebunie,

o durere şi un haos!

 

Dac-am putea să fim o singură fiinţă...

Texte pentru Concursul de literatură(secţiunea poezie)-autor:COSTEL ZĂGAN:

 

POET LA ETC.

 

Un mijloc de locomoţie pentru tăcere

chemaţi poetul la prefectură

să vedem dacă în fagurii de miere

n-are cumva lacrimi amare de ură

 

Chemaţi poetul la prefectură

să vedem are sau n-are documentul

şi dacă e dotat cu gură

un căluş îi poate tempera talentul

 

Are sau n-are documentul

să vedem în fagurii de miere

încape cum scrie firmamentul

sau numai tone de tăcere

 

Legaţi-l cobză de-i poet

şi-apoi să cânte dar discret

 

IMPARŢIALUL DISCIPOL AL DIAVOLULUI ŞI AL BUNULUI DUMNEZEU

 

Bună dimineaţa singurătate

ziceam să-ţi zic o n-aş mai zice

că sunt un om cu greutate

mai penetrant ca falsele alice

 

Ziceam să-ţi zic o n-aş mai zice

că după ce se-aude-mpuşcătura

mă face mai puternic Nietzsche

dar tot nu ştiu să-nchid tăcerii gura

 

Căci după ce se-aude-mpuşcătura

şi fiind un om cu greutate

nu pot să-mi eludez natura

la revedre singurătate

 

Ziceam să-ţi zic o n-aş mai zice

tot ce-mi şopteşte ăla micu Nietzsche

 

SĂRBĂTOAREA PATIMILOR EMINESCIENE

 

Doamne dă-mi melancolia şi azi şi oricând

lacrimi amare să-mi curgă-n cuvinte

acest Iisus Hristos se-nalţă-n cuvânt

această pagină-i doldora de morminte

 

Lacrimi amare îmi curg din cuvinte

o iartă-ne pre toţi care murim cântând

stele tot mai reci răsar pe bolta fiebinte

şi-i atât de-ntuneric în ultimul meu gând

 

O iartă-ne pre toţi care murim cântând

mereu ne ispiteşte destinul opus

acest Iisus Hristos s-a-năţat în cuvânt

acest poem s-a-nroşit spre apus

 

Şi Doamne abia-l mai suport

când ţipă că-i mort

 

INCOMENSURABILA FRAGILITATE

 

Pe-acest poem nu-l mai suport

epitete îi trântesc în faţă

îl dau afară ca pe-un mort

ce şi-a bătut doar joc de viaţă

 

Epitete îi trântesc în faţă

mişel şi trântor şi duios

metafore a scos la suprafaţă

când doar adâncu-i de folos

 

Mişel şi trântor şi duios

îl dau afară ca pe-un mort

ducă-se-n rai în iad pe sus pe jos

pe-acest poem nu-l mai suport

 

Şi-i trântesc şi-un punct în gură

că n-are naibii nici măsură

 

DECALOG ÎN DESTRĂMARE

 

Ajungă-i zilei răutatea ei

şi mie fericirea de-a fi trist

nevoie n-am de votcă sau femei

sunt singur Doamne deci exist

 

Dă-mi fericirea de-a fi trist

e pâinea mea cotidiană

iar dacă nu e nu insist

tratează-mă cu altă rană

 

E pâinea mea cotidiană

nevoie n-am de votcă sau femei

dar şi singurătatea trece-n goană

ajungă-i zilei răutatea ei

 

Şi mie fericirea de-a fi trist

mă sinucid iubito deci exist

 

RECENSĂMÂNTUL LAŞITĂŢII

 

Câţi tâmpiţi ai o în gând

trădători ce-ţi stau pe umeri

n-ar încăpea pe pământ

cu iarba de-ar fi să-i numeri

 

Trădători ce-ţi stau pe umeri

laşi ce-ţi gângăvesc pre limbă

pe care n-ai vrea să-i superi

când lenea abia şi-o plimbă

 

Laşi ce-ţi gângăvesc pre limbă

n-ar încăpea pe pământ

tăcerea mereu şi-o plimbă

vai tâmpiţii din cuvânt

 

În van o Ţepeş inimă albastră

baţi în piept ca-ntr-o fereastră

 

LUMEA O SCRISOARE PIERDUTĂ DE DUMNEZEU

 

Aţi rămas tot haimanale

poeteritatea degeaba a trecut

în fine Caragiale după Caragiale

are-un public surdomut

 

Posteritatea cică a trecut

ca un tren grăbit prin gară

cu averse de strănut

pe-o batistă vai murdară

 

Ca un tren grăbit prin gară

în fine Caragiale după Caragiale

ne întreabă într-o doară

aţi ajuns toţi mă haimanale

 

Mai jucaţi în pesa mea

sau de fapt lumea e ea

 

POEMUL PHOENIX

 

O noapte exilat în paradis

poemul rug în pielea goală

din cenuşa unui manuscris

iată-n flăcări se răscoală

 

Poemul rug în pielea goală

are chiar ieşire-n larg

lavă-a nopţilor de vară

ducând cerul la catarg

 

Are chiar ieşire-n larg

din cenuşa unui manuscris

de ţărm stele i se sparg

nopţii exilate-n paradis

 

Poemul rug în pielea goală

din cenuşa stelelor se scoală

 

ÎNDRĂGOSTIT LA DRUMUL MARE

 

Că poftesc la trupul tău

ş-am ieşit la drumul mare

dar îţi spun iubito zău

am doar stele-n buzunare

 

Am ieşit la drumul mare

am cosit şi-un lan de astre

dar nu m-am atins de soare

nici de zările albastre

 

Am cosit un lan de astre

dar îţi spun iubito zău

astea-s patimule noaste

eu poftesc la trupul tău

 

Şi-am ieşit la drumul mare

ca să-ţi fur o sărutare

 

ANGOASA CARAGIALE

 

Să exist zău că mi-e frică

hai vă rog d-le Caragiale

săltaţi-l la cer pe Mitică

cu tot cu Clanul Haimanale

 

Hai vă rog d-le Caragiale

sunt poet la post restant

umpleţi-mi buzunarele goale

măcar c-un kil de neant

 

O destin la post restant

l-ai săltat deja pe Mitică

ca pe-un fraged diamant

totuşi să exist mi-e frică

 

Mutaţi-l domnule Caragiale

firmamentul îmi stă în cale

 

EFECT BACOVIA

Au căzut aseară peste sat

stele cu efect întârziat

 

Şi toţi pomii brusc au desfrunzit

de la plus la minus infinit

 

Doamne ce risipă de eternitate

vântul spulberă nu frunze nestemate

 

NIRVANA UNU PE UNU

 

Pierdutu-m-am

cu totul

în dragoste

 

Ca săgeata

în

ţintă

 

Orizont dezamorsat

utopie

în

flăcări

 

CLAROBSCUR DE DACIA

 

Pe câmpia geto-dacă

n-are cine să mai tacă

 

Pe câmpia românească

n-are cine să vorbească

Au au au ce vre,me-amară

au fugit munţii din ţară

 

Că nu-i munte ci câmpie

ceea ce nu-mi place mie

 

Că nu-i deal ci e genune

ceea ce nu pot eu spune

 

Că eu tac tu taci el tace

tăcerea de cap îşi face

 

De aceea te-aş ruga

fă Doamne cu noi ceva

 

Ori ne urcă ori coboară

de pe crucea socială

 

Ca din nou pre el urmându-l

izbăveasă-ne cuvântul

 

A VENIT BACOVIA

 

E Bacovia fără un sfert

în loc de rugăciune

îngenunchez

şi

recit LACUSTRĂ

 

Ploaia repetă monoton

Amin

 

Mă ridic

în jur

persistă Bacovia

 

CUVINTE DE NISIP

 

Peisajul acesta

îmi vine perfect

îmi zic

trăgându-mi cerul

deasupra

capului

 

Şi-n jur

tăcerea

devinebrusc

subterană

 

ROŞU

Vii ca o regină
cu purpură pe umeri,
şi eşti frumoasă.
Mă calci în picioare,
asta ţi-e menirea.
Mă macini cu tălpile-ţi
de catifea.
Şi ele îţi sunt roşii
de la sângele meu,
care se scurge neîncetat,
şi el, de asemenea, foarte roşu.
Te-ai aprins la faţă.
Atât mai văd,
eşti tare roşie.
Poate că soarele acesta roşu,
care acum apune,
te colorează aşa.
Eu mă văd vânăt
de coagulat ce sunt
şi acum mă scufund
în pământ.
Te-am iubit intens,
martor mi-e sufletul,
roşu,
ce se-nalţă acum
deasupra mea.



FRUCT

Ai intrat într-o noapte
în camera mea
şi mi-ai luat de acolo
zilele şi nopţile.
Le-ai ascuns undeva.
Caut înnebunită mereu,
caut, dar nu pot găsi,
căci nu am nici întuneric
pentru a şti ce-i lumina,
nici tristeţe
pentru a înţelege zâmbetul.
Dă-mi, iubitule, zile şi nopţi,
dar păstrează, totuşi,
jumătatea ta de rodie.



ROBIE

Mă dor mâinile tale,
văzându-le cum ridică bolta.
Tu eşti Atlas, iubitule,
iar eu, a ta,
fără de prihană.
N-are importanţă ce-a fost,
totul ţine de mit,
eu ţin de tine şi
tu ţii cerul.
Curând, el va crăpa de ciudă,
privindu-mă cum te aştept,
şi astfel
vei fi eliberat de povară.



SCLAVIE

M-ai condamnat pe veci, regină,
ocnaş la galera frumuseţii tale,
voi îmbătrâni, voi prinde rugină,
fie de vrei, fie-mpotriva voii tale.
Şi-am să te păzesc, iubindu-te,
de dragostea sufocantă a unuia
sau altuia.
De-aş putea muri acum,
să-ţi arăt că viaţa nu e pentru mine
decât oglinda-n care trăieşti tu.
Ireală sau reală,
frumoasă sau nu.



NOAPTEA

Îmi place să mă gândesc la tine,
pot să îmi aduc aminte de căldura
corpului tău gol,
noaptea, lângă al meu,
gol şi el.
Pot să îmi aduc aminte de mirosul
trupului tău negru,
noaptea,
sub acelaşi veşmânt
cu al meu, negru şi el.
Care este, oare, culoarea trupului tău,
dar, oare, a trupului meu?
Noaptea negru, dar ziua?



NOI

Mi se pare
că mă doare
absenţa ta.
Mi se pare
că mă doare
prezenţa ta
atât de aproape
şi atât de departe.
Vino mai departe
de mai departe
mai aproape
de mine
şi de tine.
Dar de noi?



ÎNTREBĂRI

De ce ţi-e teamă?
De mine?
De noi?
De ce va fi?
De ce nu va fi?
De ce ar fi putut fi?
De ce a fost?
De ce n-a fost?
De mine?
De noi?
Sau de tine?



LUPTĂ

Îmi spui să fiu curajos,
mă antrenezi să înving,
mă impulsionezi să fiu optimist,
mă rogi să fiu sincer,
îmi ceri să fiu drept,
mă determini să fiu sensibil,
dar îmi deschizi răni
pe care tot tu mi le-ai provocat,
din iubire,
suferinţe pe care nu le-am uitat.
Eşti aprigă şi nerăbdătoare,
baţi din picioare, ţipi,
mă provoci la duel.
Ce faci?
Mă înveţi
să lupt
sau să iubesc?



SUFLET

Simt sufletul tău
la mine în suflet.
Simt trupul tău
în mine-ntrupat.
Ating sufletul tău
cu sufletul meu
şi mângâi trupul tău
cu trupul meu.
Ard tot şi arzi toată,
suntem pedepsiţi,
un sigur trup
şi un singur suflet,
în flăcări.



DE CE?

Pentru că
mâinile tale
sunt atât de blânde,
pentru că
privirea ta
mă încălzeşte,
pentru că
sufletul tău
e atât de frumos,
pentru că
mintea ta
e strălucitoare,
pentru că mă ţii trează,
pentru că mă simţi caldă,
pentru că mă vrei sinceră,
pentru că
mă vrei,
pentru
toate astea,
te iubesc.



UNEORI

Dacă plâng uneori,
este pentru că
mi-e dor
de tine.
Dacă sufăr uneori,
este pentru că
mă doare
absenţa ta.
Dacă ţip uneori,
este pentru că
mă sfâşie
dorinţa
de tine.
Voi plânge
de bucurie
când te voi vedea.
Voi tresălta
de emoţie
când te voi atinge
şi voi ţipa atunci
de plăcere.



SIMT

Simt încă gustul tău pe buze,
simt încă pielea ta pe limbă,
simt încă limba ta pe piele,
simt încă buzele tale
pe trupul meu.
Simt mereu gustul trupului tău,
simt mereu formele tale,
de parcă eu ţi-aş fi dat formă.
Simt mâinile tale în
mâinile mele
şi-mi dau viaţa mea
pe mâna ta.



TRĂIESC

Trăiesc
când
te privesc.
Când te privesc,
zâmbesc.
Când zâmbeşti,
te iubesc.
Doar atunci
când te iubesc,
trăiesc.



FĂRĂ

Te-am iubit prima
şi te-am iubit din prima,
fără rezerve,
fără asigurări,
fără comentarii,
fără logică,
fără frică,
fără milă
de mine,
de tine,
sau de noi,
fără menajamente,
fără jocuri,
fără scut,
fără teatru,
fără lacrimi.
Fără sens?
Fărâmă-mă!
Lasă-mi speranţa.



INDIGESTIE

În momentul în care
încetezi să mă priveşti,
timpul meu
mi se scurge
printre degete.
Viaţa mea,
trăită departe de tine,
are un gust uşor coclit,
de umplutură.
Unde ai fugit, frumoaso?
De ce trânteşti uşile
în urma ta?
Mă doare
încercând să trăiesc
viaţa asta a mea,
atât de searbădă
fără tine.
Cred că am făcut
o indigestie
la anost.



METEOROLOGIE

Am ştiut că tu eşti
de cum te-am văzut.
Am ştiut că tu eşti
de când ai intrat
în viaţa mea,
mai întâi ca o adiere,
apoi ca o rafală,
ca o furtună,
ca o vijelie.
Stau acum prins
în mijlocul sufletului tău,
suntem doar noi.
Ştiu că sunt
în mijlocul tornadei.

Bine v-am găsit.Am mai trimis şi pe mail 15 poezii,cu acestea sunt 18 in total.Dacă trebuie mai trimit.La mine sa răsturnat carul cu poezie.De exemplu am adaptat in versuri Tinereţe Fără Bătrâneţe şi Viaţă Fără de Moarte,...are 73 de strofe lungi...dar cui îi pasă?Sau îi pasă cuiva?

                                                 cu respect Ovidiu Vasile

Fişiere Anexate :
Acestea le-am trimis şi pe mail!
Fişiere Anexate :
idem
Fişiere Anexate :
idem
Fişiere Anexate :
idem
Fişiere Anexate :
idem
Fişiere Anexate :
Poezii pentru Concursul de literatura, postate de Camelia Mihai
Fişiere Anexate :

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor