Informaţii

Frăţia formelor perfecte

de Gavriil Stiharul

"Si eu, eu sunt copilul nefericitei secte/ Cuprins de-adânca sete a formelor perfecte" (Mihai Eminescu, Icoana şi privaz) "Frăţia formelor perfecte" este fără doar şi poate o entitate care aşteaptă să capete conştiinţă. Ar fi măgulitor să se spună ca am întemeiat-o eu, dar autorul ei este Mihai Eminescu. Fără îndoială, este o "nefericită sectă", aşa cum bine a definit-o întemeietorul ei, dacă ar fi să luăm conceptul de sectă în sensul comun, acela de grup de persoane care susțin un ideal, o cauză, o doctrină, dar noi am numi-o mai degrabă o "nobilă sectă". O sectă care îţi dă aripi de înger pentru a te avânta spre zările nebănuite ale perfecţiunii eminesciene. Un flaut va murmura dulce şi melancolic un neîntrerupt poem, ca o chemare, in timp ce noi vom păşi în templul "Formelor perfecte", locaşul Marilor Rituri Estetice, de unde, negreşit vom ajunge la stare de poezie pură, tărâmul de dincolo de limitări.

Membri : 5
Activitatea Recentă : Ian 10, 2012

Forum de Discuţii

Acest grup nu are nicio discuţie încă.

Panou de comentarii

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în Frăţia formelor perfecte !

Comentariu publicat de Cristina David pe Ianuarie 10, 2012 la 11:00pm

Din cate am citit la randul meu Pitagora cu numerele lui si teoria Universului intreg bazat pe semnificatia numerelor (cifrelor) se afla la originea Numerologiei ca domeniu de cunoastere din vremuri stravechi asadar. A fost un timp cand am fost prinsa de legile numerologiei , am citit, aplicat...si in cele din urma m-am lasat....este un domeniu complex bazat pe legatura stransa intre cifre si literele alfabetului , de aici pornesc multe ramificatii care duc omul la interpretari multiple in viata lui, caracterul lui, trasaturile individuale bune si mai putin bune...am atins o alta etapa in viata cand privesc cunoasterea ca avand alta sursa . Ajungem sa discernem franturi din adevar prin mintea nostra condusa de suflet...asociez acest lucru cu spusele sfintilor parinti  "in duh si adevar"

Comentariu publicat de Cristina David pe Decembrie 24, 2011 la 8:31pm

In nici un domeniu in care mintea omeneasca a activat si continua sa o faca, nu s-a putut atinge perfectiunea, dimpotriva, frustrarile celor ce o cautau si continua sa o caute sunt dureroase...doar mintile limitate pot afirma ca au ajuns la ceea ce numim ACTUL PERFECT , de orice orientare ar fi el, in alte cuvinte, orice scop ar avea acel act omenesc. Filosofii dintotdeauna au incercat sa defineasca  lumea noastra, gandirea omeneasca, idealurile oamenilor....precum si diversele forme de exprimare  , de realizare a acestora toate. Toti s-au lovit de acelasi zid : incertitudinea . In afara de anumiti "filosofi" care au crezut cu toata convingerea ca au reusit sa "detina" adevarul asa cum au fost cei care au afirmat "palpabilul materialist" , nu au existat ganditori care sa nu intrezareasca si sa intuiasca un CEVA intangibil. Care nu tine de lumea noastra . Perfectiunea este acel CEVA. Nu o putem avea....

Revenind la cele spuse atat de frumos de Hegel, imi permit sa adaug ca pe langa poezie cu accentuata sa spiritualitate in forma de exprimare (dar care uneori atinge si aspecte EXTREM de materialiste) , muzica este aceea care a ajuns sa redea gandirea si simtirea in forme de o mare sensibilitate....incat de multe ori este greu de accesat.

Comentariu publicat de Cristina David pe Decembrie 22, 2011 la 6:27pm

Eminescu nu s-a inselat de fel cand s-a autodefinit "copil al nefericitei secte/...a formelor perfecte" ...fara prea multe cuvinte sau multa filosofare ....omul - poet intuise perfectiunea absoluta , in acelasi timp simtise intangibilitatea ei...a acelor forme perfecte in exprimare catre care inseta el si din care cauza suferea ...era nefericit . Insa era prea orbit de dorinta de a detine , a stapani  formularea perfecta a cuvintelor ce-i scapa adesea,  incat nu a realizat ceva : intre alti oameni-poeti el era cel mai aproape de ideal si a ramas....povestea geniului pustiu , nefericit.

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Decembrie 15, 2011 la 7:33pm

Nefericită, poate, pentru durerea de a nu fi înţeleasă! Formele perfecte, Marile Rituri Estetice sunt invizibile pentru muritorii de rând. Eminescu le-a văzut şi le-a înţeles.

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor