Lost In Translation

Informaţii

Lost In Translation

lost the train in station? No, it means...

Membri : 35
Activitatea Recentă : Nov 28, 2013

Kafka (living in a box)

Estando en Londres se me dio por entrar en una librería. Se llama MAGMA. Dedicada a libros de diseño, y pijaditas muy interesantes. La ventaja de no hablar bien el inglés es que cuando vas te decidas a observar más que a hablar, así que observando y observando no tardé en detectar unos paquetes de tabaco a lo lejos, y como se me había terminado el Ducados, fui a por ellos. Al momento me di cuenta de que no eran cigarrillos, sino libros. Libros empaquetados como cigarrillos. Compré éste [del que adjunto las imágenes], sin saber muy bien si se trataba de una de esas bromas que se descubren cuando destapas una caja o si iba en serio. Un tipo me cobró, pagué, y ya en la calle me aparté un poco, medio metido en un portal, y lo abrí.
En efecto era la Metamorfosis. Me alejé.

Ya en la habitación del hotel, observé bien el engendro, una cuidada edición, anecdótica y simpática. Esquematizo

pero que ocultaba una monstruosidad, una vuelta de tuerca a lo kafkiano, algo que en las 3 ediciones que tengo por casa de ese libro no figura, me refiero a ese párrafo que he marcado en rojo en la fotografía adjunta:

Well, I wonder, ¿cómo es posible que sea necesaria esa advertencia de que la obra es ficción y de que todo parecido con la realidad es mera coincidencia? ¿Es un eco de las miles de denuncias que reciben al día los médicos por asuntos nimios? ¿Es una inteligente vuelta de tuerca, un dadaísmo de baja intensidad?

¿O, simplemente, es para que el lector se sienta aún más solo?

Agustin Alfredo Mallo.

His english is bad, so he does'nt know what are the things. But, he doesn't care. Life is full of mistakes. See the mistakes makes you feel alone.

---

Chikilikuatre's lyrics changed into english:

dance with Almodovar
dance with Gasol, Alonso, Banderas...
Spania

Is a mistake?

Life is full.

Forum de Discuţii

Pablo Neruda - Poema 20

Începută de Anca Tanase Mar 20, 2012. 0 Răspunsuri

Altazor, Canto II

Începută de Anca Tanase Apr 7, 2011. 0 Răspunsuri

sounds funny

Începută de carmen. Cel mai recent răspuns de Carolina D Dec 6, 2008. 11 Răspunsuri

da ra da la ti da

Începută de _-_ Iul 12, 2008. 0 Răspunsuri

Panou de comentarii

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în Lost In Translation !

Comentariu publicat de Anca Tanase pe Martie 20, 2012 la 10:05am

Amado (Ruiz de) Nervo y Ordaz era pseudonimul lui Juan Crisóstomo Ruiz de Nervo y Ordaz, poet şi prozator mexican, aparţinând curentului modernist. S-a născut în 1870 în oraşul Tepic şi a murit în Montevideo, Uruguay la 24 mai 1919. A fost membru corespondent al Academiei Mexicane de Lingvistică, deoarece, ca resident în străinatate nu putea fi membru deplin.

Poet, autor deasemeni de romane şi schiţe, catalogat de obicei ca modernist datorită stilului său, precum şi epocii în care a trăit, această clasificare a fost adesea contrazisă, ca fiind incompatibilă cu misticismul şi tristeţea poetului, mai ales în ultimele sale opere, în care apar combinaţii mai complexe de cuvinte terminate în “-ismo”, prin care încearcă sa redea sentimental religios şi melancolia, abandonând treptat artificiile tehnice, inclusiv rima, şi eleganţa ritmului şi a cadenţei, ca atribute ale stilului lui Nervo. Numele sonor al lui Amado Nervo, adesea considerat pseudonim, era în realitate cel pe care-l primise la naştere, tatăl său optând atunci pentru o simplificare a numelui de familie, Ruiz de Nervo.

Cf. Wikipedia

                                                  Requiem


¡Oh, Señor, Dios de los ejércitos,

eterno Padre, eterno Rey,
por este mundo que creaste
con la virtud de tu poder; 
porque dijiste: la luz sea,
y a tu palabra la luz fue;

porque coexistes con el Verbo,
porque contigo el Verbo es
desde los siglos de los siglos
y sin mañana y sin ayer,
requiem aeternam dona eis, Domine,
el lux perpetua luceat eis!

 

¡Oh, Jesucristo, por el frío
de tu pesebre de Belén,
por tus angustias en el Huerto,
por el vinagre y por la hiel,
por las espinas y las varas
con que tus carnes desgarré,
y por la cruz en que borraste
todas las culpas de Israel;
Hijo del Hombre, desolado,
trágico Dios, tremendo Juez:
requiem aeternam dona eis, Domine,
el lux perpetua luceat eis!

 

Divino Espíritu, Paráclito,
aspiración del gran Iavéh,
que unes al Padre con el Hijo,
y siendo El Uno sois los Tres;
por la paloma de alas níveas,
por la inviolada doncellez
de aquella Virgen que en su vientre
llevó al Mesías Emmanuel;
por las ardientes lenguas rojas
con que inspiraste ciencia y fe
a los discípulos amados
de Jesucristo, nuestro bien:
¡requiem aeternam dona eis, Domine,
el lux perpetua
                         

Requiem

Oh, Doamne, Dumnezeul oştirilor

veşnic Părinte, veşnic Împărat,

pentru această lume pe care ai creat-o
cu bunăvoinţa puterii tale; 
pentru că tu ai spus: sa fie lumină,
şi la cuvântul tău a fost lumină;
pentru că tu coexişti cu Cuvântul
pentru că împreuna cu tine e Cuvântul
din vecii vecilor
şi fără mâine şi fara ieri,
requiem aeternam dona eis, Domine,
el lux perpetua luceat eis!

 

Oh, Iisuse Hristoase, pentru frigul
ieslei din Bethleem,
pentru neliniştea ta în Grădină,
pentru oţet şi pentru fiere,
pentru coroana de spini şi vergile
care ţi-au sfâşiat trupul,
şi pentru Crucea prin care ai şters
toate păcatele lui Israel;
Fiu al Omului, îndurerat
tragic Dumnezeu, Judecător teribil:
requiem aeternam dona eis, Domine,
el lux perpetua luceat eis!

 

Duhule Sfânt, Paracletule,
aspiraţie a marelui Iahve,
care uneşti pe Tatăl cu Fiul,
şi fiind Unul sunteţi Trei;
pentru porumbiţa cu aripi ca zăpada,
pentru netulburata blândeţe
a Fecioarei care în pântecul său
l-a purtat pe Mesia, Emmanuel;
pentru limbile de foc
prin care ai dat cunoaşterea şi credinţa
discipolilor iubiţi
ai lui Iisus Hristos, binele nostru:
¡requiem aeternam dona eis, Domine,
el lux perpetua luceat eis!


Odihnă veşnică dă, Doamne,

şi veşnica Lumină !

Comentariu publicat de Viorela Codreanu Tiron pe Noiembrie 19, 2008 la 7:34am






Ochiul somnului – darul iubirii
Az álom szeme – a szerelem varázsa

poeme
versek
Ediţia a II-a bilingvă

Második, kétnyelvű kiadás

Selecţie şi tălmăcire în limba maghiară
Válogatta és románból fordította
HORVÁTH DEZSŐ

Învaţă-mă,

cum să opresc timpul acesta
ce curge haotic?
să-ţi pot strecura printre gene
o mîngîiere
un cîntec
o poezie
un cuvînt
– ca o lumină adîncă –
frumos să încolţească
în inima ta?


Taníts meg,

hogyan állítsam meg az időt,
mely zavarosan folyik?
hogy szemeid elé
tudjam tenni
a simogatást
a dalt
a verset
a szót
– mint döbbenetes világosságot –
melyek szívedben kivirágoztak?


Cuvinte

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,
rămase nespuse,
pe toate le-am cules
şi le-am spălat cu rouă-de-soare.
le-am presărat pe ropotul ploii
şi le-am înfipt în mare,
de unde valul le-a adus la picioarele tale.
Să nu te apleci!
Eu am ţinut odată valul în mîini
şi-am presărat fire de iarbă
pe creştetul universului
şi-am văzut:
Deasupra...
Dedesubt...
Nimicul îşi face culcuş.


Szavak

Eldobott, elveszett, néma szavak,
soha ki nem mondottak,
rendbeszedtem mindeniket
a reggeli nap harmatával tisztára mostam,
szerteszét szórtam az eső visszhangjával
tenger vizébe véstem,
ahonnét a hullámok lábad elé hordták.
Ne hajolj le értük,
mert egyszer már kezedben tartottad őket.
Fűszálakat szórtam
És láttam:
Fentről…
Lentről…
Hogy a semmi magának fekhelyet készít.


Pruncul singurătăţii


Legăn şi acum
pruncul singurătăţii...
Îl hrănesc în neştire
cu lapte-de-lacrimi,
cu rouă-de-stele,
chiar dacă ştiu
că-mi secătuieşte inima,
şi-mi frînge mîinile cu greutatea lui;
chiar dacă ştiu că-mi oboseşte
pînă şi gîndurile sterpe.
Legăn şi legăn...
poate va adormi
o clipă doar.

Az egyedüllét gyermeke

Még ringatom
az egyedüllét gyermekét
étellel kínálom
könnytejjel,
csillagok harmatával
pedig tudom,
hogy kiszárítja szívemet,
leszakad kezem súlyától
és tudom azt is,
kiszívja hiábavaló gondolataimat
mégis ringatom, ringatom…
hátha elalszik,
legalább egy percre.


Poate...

A fost o naştere!
A fost o moarte!
Şi a mai fost...
poate,
ceva-ntre ele...
un cîntec duios
sau un vaiet! (?)
Spuneţi-mi !
ce-a fost?!...

Talán

Volt a születés!
Volt a halál!
És közöttük volt egy kellemes dal
Vagy talán egy emberi jaj
Mondd: mi volt egyáltalán?!

Sub povara iubirii

Te-ai îndrăgostit de mine, Durere,
atît de tainic,
atît de deplin,
atît de etern!
şi-atît de spăimos
te-ai împlîntat în oasele mele,
încît au început să se sfarme
sub povara iubirii.

A szerelem súlya alatt

Te, Fájdalom, belém szerettél,
sanyarún titkos,
sohasem véges,
mégis végtelen!
És annyira félelmetesen
a csontjaim közé hatoltál
érzem, szétrobbanok
a szerelem súlya alatt.


Firul de fum

Am cules
nenumăratele tale furtuni
şi-am continuat să trăiesc
– prin bolul inocenţei –
în visul
transformat în firul de fum,
ce se strecoară
prin toate ungherele tale
cu veşnica pecete a arderii.

Füstszál

Megszámlálhatatlan
viharaidat gyűjtöttem össze,
megpróbáltam
átélni értetlenségedet.
És füstszállá
változtatott álmokat,
amik minden porcikámba behatoltak,
az esztelenség végtelen pecsétjével.


Priveam

Între noi
tremura de mult despărţirea
dezlănţuind furtuni de spaime,
în ploi dese de lacrimi.
Priveam cum te depărtezi
– fluture alb –
prin asfinţitul tăcerii
aripilor însîngerate de strigăte,
lăsîndu-mă să-mi gust întristările
înmiit de întregi.


Láttam

Hogy köztünk már régóta remegett az elválás
a rémület viharait idézve
könnyeink folytonos sürü esőjében
láttam amint távozol – te fehér lepke –
szárnyaid beolvadtak a szürkületbe
emléked bennem maradt egy kiáltással,
hogy megértsem ezt
a kegyetlen szomorúságot.


Blestem

Să-ţi fie frate geamăn chinul meu
şi gura uscată de dorul sărutului!
Ploaia-de-mine să te ude!
Pămîntul-de-mine să-ţi ardă tălpile!
În dorul-dorului să te-mprăştii,
mereu căutîndu-mă,
mereu negăsindu-mă!


Átok

Testvéred legyen a bánatom,
Legyen száraz az ajkad
a csókom utáni vágytól!
A nyári eső mosson tisztára
Az anyaföld örökítse talpad nyomát
A vágy kínjában olvadj meg
Keress mindig engemet
Úgysem találsz meg soha!

Neputinţă

Doamne,
m-ai aşezat la începutul unui drum
atît de lung, atît de greu!
Şi-n drum mi-ai semănat
tot lumînări aprinse
în locul copacilor verzi
ce-aveau să-mi ţină de umbră,
să nu mă ardă năvalnicul soare-de-viaţă.
Lumînările tale
mi-au vegheat drumul
în noaptea eclipsei totale,
dar lacrimile iernii mi-au ars mîinile
ce voiau să-mbrăţişeze
flacăra albă şi blîndă.


Tehetetlenség

Uram,
kegyetlen hosszú és nehéz útra indítottál!
Meggyújtott gyertyákat ültettél a zöld fák közé,
mik üdítőn legyezgettek volna,
hogy ne süssön annyira az élet égető napja
gyertyáid megvilágították utamat
életem fogyó éjjelén.
Könnyeim megégették tenyerem,
karom ölelni vágyta
a fehérség végtelen szelid fényét.


Cui să strig?

Ce rost, să mai strig timpului,
acestei lumi inerte şi surde?
cînd nu mai pot găsi
lacrima
din ochiul timpului
iar sufletul lumii
s-a stins în aduceri-aminte?!


Kinek kiáltsak?

Nincs értelme az időnek kiáltani,
ennek a süket és mozdulatlan világnak?
Mikor nem láthatom a könnyet
az idő szemében,
míg a világ lelke
emlékeimben haldoklik?

Timpul meu

Timpul meu unic,
aparte de celelalte timpuri,
s-a scurs atît de încet
pe lîngă mine,
încît nu mai ştiu
de l-am avut,
de-a fost cu adevărat al meu
sau
nu a fost decît iluzia unui timp
răstălmăcit de Doamna Vreme.


Az én időm

Csak az én időm páratlan,
nem hasonlít a többihez
csendesen folydogál mellettem
azt sem tudom, létezik-e számomra,
az enyém volt valóban?
Vagy nem volt egyéb, mint illúzió,
melyet az Idő asszonya hazudott nekem.


Priveşte-mă!

Sînt ghemul de alge
prins în vîltoarea apelor.
Miezul de singurătate,
frumoasă şi rece,
ce trece prin lume
ca umbra unei deşertăciuni
fără nume:
învăluindu-te,
adunîndu-te,
risipindu-te!


Nézz reám!

A vizek sodrába dobott
alga – gén vagyok.
Az egyedüllét tökéletessége,
szépen és hidegen,
mi áttűnik a világon
névtelenként az árnyékba.
összegyűjtve a szétszórt fényeket.


Unica oră a zilei

Cînd se întunecă
devin cenuşie,
mă dizolv în obscuritatea opacă
o dată cu gîndurile
în această
unică oră a zilei
plină de semnificaţii
ce-mi bate-n uşă:
e ora ispăşirii!
mereu izbăvită
nicicînd ispăşită.


A nappal egyetlen órája

Mikor alkonyodik, szürkévé válok
beolvadok a sötétség homályába
egyedül gondjaimmal.
Egyedülálló óra
tartalommal teli
kopogtat az ajtómon:
mert eljött a bűnhődés pillanata,
eddig megmenekültél,
de sokszor megbűnhődtél.


Cum aş putea?

Cum aş putea
să mai zăbovesc în ziua de ieri
să mai pot aştepta la porţile lui mîine
fără să mă-mpiedic de iremediabilul azi,
care hoţeşte-mi fuge din mînă?
Cum să păstrez fărîma de clipă a mea
cînd ieri mă respinge lui mîine?

Hogyan tudnék?

Hogyan tudnék megrekedni a tegnapban,
hogy a holnap küszöbén várhassak,
mert belebotlok az elrontott mába.
Mint ügyetlen tolvaj, kihull kezemből.
Hogyan tudnám megőrizni
a perc egy pirinyó részét mikor a tegnapok
mindig a holnaphoz sodornak.


O toamnă bezmetică

O toamnă bezmetică
trece mereu peste mine
cînd soarele răsare
de dincolo de răsfrîngerea clipei,
unde doar veşnicia sparge
cerul şi ferestrele zborului
zvîrlindu-mă pe o creastă de vînt.


A dühös ősz

A tomboló ősz
vágtat rajtam keresztül
pirkadattól, mikor a pillanat eltűnik
mikor az örökkévalóság megőrizné
az eget és a szárnyalás nyílásait
elszórva engem a hideg szélbe.


Un loc anume

Daţi-mi un pămînt nou
în care să-mi pot înfige rădăcinile
cu aripi pînă la cer
un pămînt nou − ca o viaţă nouă −
care să nu-mi amintească nimic
de pămîntul unde am fost
atît de tare rănit.


Ama bizonyos hely

Ismeretlen földet adjatok nekem,
ahol elültethetem gyökereimet
új földet – mi új életet jelez –
ahol semmire nem emlékezem
arra a földre sem,
ahol annyira megsebzett voltam.

Fragment din volum
 

Membri (30)

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor