Ultimatum

 

 

Îmi reazăm capul gol și chel,

părăsit de cuget și simțire,

pe dragostea ta, brav fiu,

să nu-mi lași sufletul să-mi fie

îngropat de viu.

 

Privește cum rugina

lăcomiilor de neam

mă roade și te roade,

 că vlagă-n mine n-am.

 

N-am cerut slăvire, nici ramului

nici omului,

nici cântece triste, foșnete de jale.

 

Cer să-ți privești izvorul,

adâncilor simțiri,

nu caimacul apelor stătute în mâinile tale.

 

În clipa asta, iată, îți cer prietenia,

că n-am eu, Spirit Viu, să mor,

n-am să plec cu fața-ntoarsă

pribeag, privind-ți sec melancolia.

 

Prinde de Soare, dă-i corbii la o parte,

curăță, adânc, cu fier încins,

Că-n tine Focul Viu zace-aprins.

Pân-atunci aud...deși n-aș vrea,

cum se stinge cântul din străfund,

cobor adânc în noi. 

 

Să stau la sfat cu sufletul

și văd ce mare-i bezna în profund.

 

Risipită ar fi, de-i vrea

de-o simplă fâlfâire

din aripile-ți albe, firave, amorțite...

 

Mă semnez cu fir de strigăt,

Patria ta!

Vizualizări: 79

Răspunsuri la Aceste Discuţii

semn de admiraţie

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor