Adriana Weimer + poezii
Sensul
Am învăţat să trecem prin timp
în tăcere,
cu ani povară,
cu întrebări nepuse,
purtând în ochi toate mările
într-o singură lacrimă scursă;
dar pe un drum neînceput,
uitat în memoria unui destin,
privirile se vor întoarce
şi vor găsi sensul.
Lumina
Din albul străzii,
prin ninsoarea de gânduri,
dintr-un ochi de fereastră,
într-un ochi de cuvânt
s-a deschis,
din afară înăuntru,
lumina.
Naştere
Poţi să te naşti,
înaintea naşterii tale,
prin ideea de tine
a părinţilor;
poţi să gândeşti,
înaintea gândirii tale,
prin puterea de inteligenţă
a materiei;
dar nu poţi privi,
înaintea privirii în tine,
prin ochiul străin
al cuvântului.
Profund
Cât zbor îngenunchează
în păsări
pentru aripi
ce nu pot zbura
de prea multă linişte
şi prea mult cer.
Cât înalt coboară
în munte
pentru stânci
ne nu pot rodi
de prea grea măreţie.
Câtă lumină se topeşte
pe buze
pentru naşterea
unui singur cuvânt
spre iubire.
Stare de spirit
Să depinzi de un DA,
de o stare de spirit străină ţie.
Îţi sprijini gândurile
pe clipa ce va veni pentru tine
sau nu
şi pleci din numele tău
şi numele tău
rămâne închis în dosare.
În câte feluri ţi-e dat să trăieşti.
Ţi se dă să alegi
dar nu ţi se dă să ştii
care drum
dintre bine şi rău
ţi-e destin.
Întru tine
Profund,
sentimentul de tine,
venirea ta aici,
în sufletul meu,
e o binecuvântare
a faptului că exişti,
că exist întru tine.
Un semn
Aştepţi un semn
de viaţă ori de moarte,
de iubire ori de nepăsare,
de aducere-aminte ori de uitare.
Aştepţi în tăcere un semn
şi răspunsul tăcerii
te cuprinde şi doare
şi însăşi tăcerea aşteaptă un semn
de tine ori de fiecare.
Conştiinţa de a fi
Conştiinţa de a fi în fiinţă,
conştiinţa de a deveni nefiinţă,
conştiinţa întregului, conştiinţa rotundă,
conştiinţa ascunsă, mută şi surdă,
conştiinţa de timp, de rău şi de bine,
conştiinţa de noi, de tine, de mine.
În câte feluri se poate rosti
eterna conştiinţă de a fi.
Şi stelele
Stelele mor de singurătate,
ca oamenii,
de prea multă lumină neluminată,
de prea multă umbră necălcată.
Stelele mor pe sărite,
ca oamenii,
din când în când,
câte una, câte unul, mai cad.
Curcubeu
Sfântă lumină topită-n curcubeu
în ochii cerului senin de după ploaie,
mi se rostesc cărările-n destin,
în ochi răsare-o ultimă văpaie.
Nerostire
Să iubim clipele
ce vin înspre noi din iubire;
să iertăm clipele
ce se duc dinspre noi
spre povara tăcerii eterne,
în nerostire.
Să fiu
Atât de mult aş vrea să vă fiu
o mare de lumină
într-un strop de cuvânt
şi o mare de suflet
într-un strop de lumină;
atât de mult aş vrea să vă fiu
o mare de suflet
într-un strop de cuvânt
şi un strop de cuvânt
într-o mare de suflet.
Ne întoarcem
Ne întoarcem spre noi
când ne pierdem în timp;
înlăuntrul clepsidrei plânsul e veşnic;
ne întoarcem spre doi
în fiece anotimp;
înlăuntrul iubirii cu suflet statornic.
Ne întoarcem mereu;
tu şi eu.
Artă
Simple comori
în cuvânt,
în culoare,
în sunet;
în priviri dăruire,
în suflet cărări,
în spirit nemurire.
Pentru drum
Ne pregătim sufletul
pentru drum
şi venim pe lume,
ne naştem în trup;
ne pregătim sufletul
pentru drumul vieţii,
prin spaţiu şi timp,
spre iubiri pământeşti;
ne pregătim trupul
pentru drumul sufletului
printre stele, în univers,
dincolo de spaţiu şi timp,
spre Necuprins,
spre infinita Iubire.
Clipa - Lumină
Sunt
mii de
ani-lumină
întreg
universul.
Eu,
doar o
clipă-lumină.
Timp
Dacă pot
să renasc
din clipă,
mă voi numi
timp.
Clipa
Iubesc clipa ce-a fost,
clipa-amintire;
detest clipa ce-a fost fără rost,
clipa-amăgire;
mă bucur de clipa ce-acum este,
clipa-poveste.
Câte clipe vor mai fi bucurie?
Cine să ştie?
Câte clipe vor mai fi poveste, amintire?
Clipa-destin?
Clipa-iubire?
Am adunat
E-atâta timp
în tot ce-am adunat
în gânduri,
în suflet,
în cuvinte
rostite sau nu,
rostuite-n secunde.
E-atâta cer
în tot ce-am înălţat
din gânduri,
din suflet,
din cuvinte
scrise sau nu,
înscrise-n destine.
Mărturie
Ne aşternem pe hârtie
suflet şi gând
pentru suflet şi gând
mărturie.
Ardere - Lumină
Lumânarea care arde sunt eu,
tu, sfeşnicul meu de argint.
Doar tu
îmi simţi arderea-lumină
cu fiecare lacrimă-ceară
ce curge spre tine.
Doar tu.
Dragostea
Mai presus de toate
e dragostea ce-ţi port;
singura în stare
să se măsoare cu munţii,
să cuprindă tot cerul,
să devină lumină.
Miezul clipei
Închis într-o viaţă,
precum miezul în nucă,
dulce-amar
de trăit să înveţi.
Miezul clipei să fii,
până când
adevărata lumină
îţi deschide seninul.
Panou de comentarii (24 comentarii)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară
Adriana, bun găsit! Ți-aș trimite „o surpriză”, numai că, n-am habar cum să atașez ceea ce mă gândeam să dezvălui înspre tine. Ce zici, mă ajuți? Normal că-i de bine!
Salutare! & toate doritele împliniri!
LA MULTI ANI FERICITI IN ANUL CHINEZESC AL DRAGONULUI DE APA !
http://reteaualiterara.ning.com/group/tao/forum/topics/la-multi-ani-fericiti-in-anul-chinezesc-al-dragonului-de-apa
Vizualizarea Tuturor Comentariilor