-        Mă simt… ca o mărgică de sticlă…

-         De ce ?

-         Am senzaţia că dacă o să mă scapi pe jos o să mă sparg în mii de bucăţi…

-         Eşti mărgica mea?

-         Da! M-ai găsit într-o dimineaţă sub o frunză;  plecai la serviciu şi ţi-ai scăpat cheile pe stradă, era toamnă, covor de frunze, de abia puteai să-ţi mişti picioarele, ai bâjbâit cu degetele şi sub o frunză roşie de stejar m-ai găsit.Eram murdară de pământ …ai…

Afară vântul bătea cu putere, cerul părea nins ca şi cum undeva mai sus existau nori ce-şi cerneau zăpada pe o bucată mare de sticlă.Pe stradă nu era nimeni, doar copacii deranjau cu mişcările lor zbuciumate peisajul încremenit.Casele expirau cu greu fumul gros şi înecăcios lăsând mii de particule de cenuşă să zboare ca un roi de molii.La un colţ de stradă o casă mare cu etaj îşi zgâia geamurile imense la căsuţa mică de vizavi unde la mansardă se afla o fată ghemuită pe un scaun, aplecată…