Dan Predescu

PLACIDO
dialogurile 100% platonice ale unor beţivi bătrâni
în prezenţa unui cotoi abstinent
care are şi el părerile lui


Drag oaspe
Izgonit de fiecare
François Villon

Succesul: să treci din eşec în eşec fără să-ţi pierzi din entuziasm.
Winston Churchill

- cap. 1 -

- Două lucruri nu poţi să faci cu placa: să rozi morcovi şi să muşti o gagică de cur. Marcel vine de la dentist, fericit că şi-a recuperat proteza reparată în douăzecişipatru de ore şi că, deci, n-a trebuit să lipsească de la slujbă decât o zi. De fericire, s-a amendat cu optsprezece sticle de Stella, aşa a socotit el, că şase de căciulă le-ar fi tocmai bune.

- Gata cu plăcerile de iepuraş, dragă ierbivorule, face Harry. Nu ţi-a mai rămas decât rumegatul.

- De rumegat, rumegi tu, viţelule. Eu voiam să spun doar că acuma e exclus să mai rămân cu o halcă de cur de damă în dinţi.

- Da, dar în schimb, e posibil să plece ea în goana mare. Şi anume, cu placa ta înfiptă-ntr-o bucă, zice Adrian.

- Puşchea pe limbă, nici nu ştii cât m-a costat. Iar chestia cu apucăturile mele canibalerotice nu e aşa, aiurea, din senin, aţi văzut ce prăvălie am la parter.

Ce-i drept e drept: la intrarea blocului din Berceni unde locuieşte Marcel, se află firma EROS MEZELURI & CARMANGERIE, de unde Harry a cumpărat, de altfel, un salam uscat excelent, chiar săptămâna trecută.

Întâlnirile lor au loc la Harry Goebel pentru că, dintre cei trei, el e singurul care nu locuieşte la bloc, ci într-o căsuţă minusculă, însă proprie, personală şi dotată cu o curte la fel de minusculă, dar agreabilă, pe o stradă liniştită, paralelă cu bulevardul Dinicu Golescu. Casa a fost o moştenire a soţiei lui, moartă anul trecut de un cancer gastric. Biata Doina a dat, probabil, în boala asta cumplită care ţine, într-un fel, loc de Dumnezeu (oamenii nu se mai tem de El, dar de cancer, da), după ce s-a muncit timp de şase ani să-şi recupereze moştenirea şi apoi, încă cinci ca să scape de cei doi chiriaşi aferenţi. Au reuşit cu chiu cu vai să le ofere acestora două garsoniere, să scape de ei şi în cele din urmă, să-şi ia în primire căsuţa, dar, tocmai când lucrările de renovare erau în toi, au apucat-o nişte dureri insuportabile. N-a durat mult, s-a dus în trei luni. O poveste banală din zilele noastre. N-avea decât cincizecişidoi de ani.

Îşi face apariţia şi Placido Domingo, un cotoi voinic de rasă Ragdoll, cu doi superbi ochi albaştri pe o mutriţă neagră-tuci, care, acum, stă frumos pe fund şi îl priveşte ţintă pe Adrian.

- Te-ai aşezat pe locul lui, zice Marcel. Simte-te.

Se simte şi se mută mai încolo, iar Placido se instalează demn pe băncuţă, lângă el. Adrian l-a botezat aşa, fiindcă are un mieunat mai sonor decât al oricărei pisici pe care a văzut-o el vreodată, se aude de la o poştă.

[ publicat în EUROMUSEUM, revistă trimestrială editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, nr. 12-13 / 2009, pag. 99-101 (23.12.2009) ]