am aşteptat mult azi mai mult decât oricând fără ca să ştiu ce şi de ce aştept dar aşa m-am trezit cu această senzaţie că trebuie să aştept şi-am aşteptat în timp ce-mi beam cafeaua vreun sfârşit de lume vreo apocalipsă neanunţată sau măcar vreo iarnă bizară în care nimeni nu ştie cum e să ningă şi încă beau cafea şi încă aştept şi mă strecor în oameni pe care nu-i cunosc şi le imaginez vieţile pe care niciodată nu le voi putea trăi şi le trăiesc vieţile pe care întotdeauna şi le-au imaginat…

e seară în septembrie

aş bea un ceai cu ghimbir la samsara

şi m-aş citi în pălmile oricui, nimănui

apoi m-aş arunca în locul cuiva

de la vreun etaj miraj

rupându-mă amestecându-mă

până învăţ să iubesc nevrotic hiptonic

şi nu m-aş opri n-aş mai gîndi

i-aş lăsa pe toţi să-mi trăiască din viaţă

măcar o secundă rotundă

eu să dispar eu să apar

undeva oriunde uneori nicăieri

iar noaptea…

the sun hurts my eyes nu am celule în mine şi nu voi muri de bătrâneţe hiptonizat îmi aduc aminte amintirile altcuiva de picioare am legată o bucată de carton pe care scrie 1313 şi câteva fermoare pe abdomen care se pot deschide dacă vrei să pui ceva în mine sau să iei ochii mei sunt albaştri nu sunt ochii mei eu am ochii verzi doar dacă e toamnă în rest sunt doar speriaţi sensul vieţii „eat shit fuck kill and die” îmi şopteşte sade marchizul simt zilele în sens invers

de ce eu sunt…

pe lună se văd arhangheli tembeli

ce-şi tatuează pe iris

un fel de culoare încinsă

pe care noi oamenii o numim

iubire

e 2 noaptea, sunt vreo 25 de grade

căldura încă ţine florile deschise

iar eu probez suflete de sirene

în paturi de umbre

cumva, toate-mi sunt bune

sunt pentru că nu te-ai gândit că pot fi

sunt pentru că pot fi

sunt cel ce pune mareea în tine

acum, doar…