Purtăm cu resemnare pe coridorul vieţii

Bagajul cu-amintiri din anii tinereţii,

Cu mâna dau în laturi a timpului perdea

Şi văd cum ghiocelul culege-n poala sa

Cele mai pure lacrimi din roua dimineţii

Cu care eu mă scald în primăvara vieţii.

Din lacrima de rouă îmi împleteşti cunună,

Azi tu eşti sclavul meu, iar eu îţi sunt stăpână!

În joaca de copil îmi făuresc palate

Şi-n labirintul verii le rătăcesc pe toate!

Mă lupt cu valul vieţii, alerg după noroc,

Îl simt cum se topeşte în mingea de foc,

Cobor adânc în mine pe scările cetăţii

Şi-aud cum plânge-n taină glasul maternităţii.

Când rodul fericirii ţi-am dăruit din sân,

M-ai transformat în sclavă şi-ai devenit stăpân!

Prin secetă şi ploaie-am ajuns la secerat,

Vom pune în hambare ceea ce-am semănat

Şi tot ce doamna toamnă ne-a dat, noi, cu sudoare,

Le-am adunat pe toate-ntr-un bulgăre de sare

Iar provocarea sorţii acum o preţuim

Căci ne-a-nvăţat secretul să supravieţuim!

Abia când am ajuns la capăt de hotar

Noi ne sincronizăm pe-al vieţii patinoar!

Clepsidra timpului nisipu-ncet îl cerne,

Covorul de zapadă-l simţim cum se aşterne;

Cu viscolul pe braţe în iarnă noi păşim,

La suflete cunună de nea le făurim.

Din lacrima zăpezii sorbită de pământ

Răsare ghiocelul, gingaş, în alb veşmânt!...

Şi pentru-a nu rămâne cumva datori vieţii,

Tot ce-am agonisit, lăsăm posterităţii!

BAT CLOPOTE DIURNE - dedicată poetului Adrian Păunescu

E toamna-ndoliată,
Bat clopte diurne
În Basarabia
Ecoul să răsune .

O clipă,din vâltoare
Își ține Prutul, cursul;
“Veniți, frați moldoveni,
Să mergem să-i luăm pulsul!

Pe Podul umilinței
Să ne Strigăm regretul
Să ne Unim durerea
Căci ne-a plecat Poetul

El a cerut răgaz
C-avea în suflet rană
Voia să-și vadă frații
Întorși la țara-mamă.

Și-i atârna pe umeri,
Și-n inimă povara
Văzând,șacalii-n haită,
Cum devorează tara.

Poporul și Unirea
I-a fost cea mai grea boală
De-aceea Flacăra
Să n-o lăsăm să moară.

A ei Lumină pură
Să o păstrăm în viață
C-avem in suflet brumă
Și ziua-n soare, gheață.

Să nu abandonăm
A sale visuri,patimi
Că sare-avem în ochi;
Și noaptea-n stele, lacrimi.

E toamna–ndoliată,
Bat clopotele toate,
Cortegiu-l însoțește
Către eternitate.

Din resturi pământești
S-a mai născut o stea
Și chiar Luceafărul
Se-nclină-n fața Sa.

Poveste de craciun.docx




Idealului meu



Te-am plămădit din geană de zi şi din speranţă,
Apoi, din al meu suflet, ţi-am dăruit suflare
Şi-n zorii luminoşi din cerul vieţii caste,
Eu inima virgină ţi-am pus-o la picioare!

Te-am modelat naivă, în taină, din nisipuri
Şi-am îngropat în tine măreţe idealuri,
Dar vântu-n dansul său a invocat furtuna
Şi tot ce am clădit s-a risipit în valuri.

Te-am căutat zadarnic, mi-s tălpile rănite,
Nu i-am răspuns în treacăt iubirii la salut
Neimplinirea vieţii mi-a măcint credinţa
Nu ştiu de-am câştigat ceva sau ce-am pierdut!

Te-am aşteptat iubire, mi-i trupul obosit,
Pe umerii trădaţi veşmintele mi-s grele,
În trei decenii mi-ai furat şi visul şi speranţa
Şi-am devenit stăpâna singurătăţii mele!

Tu, ideal astral, iluzie pierdută,
Te-am înălţat prea sus pe-al vieţii piedestal
Căci nici chiar eu, în zboru-mi, nu te-am putut atinge
Şi-acuma zac rănită în cioburi de cristal!

De ziua indragostitilor

O rază din înalturi
Străbate negrul nor,
În trupuri obosite
Pătrunde-un tainic dor
Ce-aruncă în uitare
Veşmintele tristeţii
Şi-un singur anotimp
Rămâne-n sfera vieţii;
În val, şampania
Se varsă în pahare,
Disputa dintre vârste
Val după val, dispare!...
Iar cei ajunşi în iarnă
Sunt invitaţi de frunte,
Gustând nestingheriţi
Din fragedele fructe.
Pe puntea fericirii
Făcând un lung ocol
Se plimbă-ndrăgostiţii,
Căci azi, e ziua lor!
De-i Dragobetele
Sau Sfântul Valentin,

Doar dăruind iubirea

Vom ști cum s-o primim!

Sub domnia bărbaţilor

Trăim într-o lume în care
Bărbaţii se cred Dumnezei
Ca lupii în haită atacă,
Dar singuri sunt blânzi mieluşei.

Intrând în livezi de lumină
Se-mbracă-n petale rănite,
Pătând albul florilor pure
Călcând peste inimi zdrobite.

Tropotind prin ruini de cetate
Sub impulsul negrii beţii,
Le îngroapă-n adâncul uitării,
Uitând că sunt mame de fii.

Idealuri şi inimi înfrânte,
Aruncate pe lespezi,în noapte,
Strivindu-le-n menghina vremii,
Anotimpul domniei deşarte.

Închişi în baloane de spumă
Se-naltă pe pisc, tot mai sus
Şi-n lunga cădere abruptă,
E greu să găsească răspuns.

Trăim într-o lume in care
Bărbaţii se cred Dumnezei
Ascunzându-şi în pumni slabiciunea,
Uitând că sunt fii de femei!