Trupul tău,
acest acordeon la care cântă când nimicnicia, când Dumnezeu
un vas de lut în care fermentează dorinţele deznădejdea
eşti mai mult decât atât şi timpul tău nu este doar al tău
părţi din tine se pierd în sufletele altora
trupul meu eşti tu
acest acordeon la care cântă degetele şi dragostea ta
te vei rupe din mine o bucată de carne îţi va purta surâsul şi visele
timpul nostru este doar al nostru şi-ntr-o zi vei afla
de ce te iubesc


Toate mizeriile care ţi-au rănit pupilele vorbele ţi-au zgâriat sufletul ca şi cum ar fi fost o bucată de gheaţă curată
minciunile şi îndoielile le-ai simţit cu epiderma asemeni unor arsuri
ai spălat acest trup cu vin şi l-ai hrănit cu pâine
totuşi e noapte şi dincolo de păduri ciutele sunt hăituite de lupi, păianjeni întind pânze şi luna-şi ascunde faţa de soare
ca şi cum tu ai muri pentru totdeauna
răsuflarea despică cerul
şi Dumnezeu îşi aminteşte de tine

Oamenii poartă măşti de clovni măşti cu păr de animale măşti de porţelan fals zâmbitoare
îşi spun cuvinte plăcute se-njură
se mângâie se-njunghie
moartea creşte în ei odată cu urâţenia

Ar trebui să ştii că ploaia nu cade din cer
de sub ploapele noastre
rănite
ea cade

În luna lui Prier înfloresc magnoliile
în Cuptor te-ai născut tu şi
iarba cea caldă
soarele se joacă-ntre trupuri de apă
părul meu îţi mângâie braţul
părul meu îţi sărută obrazul

Acolo nu poate fi decât bine, altfel ce sens mai are?
Aş putea să-mi fac chiar o casă de gheaţă cu geamuri ascunse în frunze de nuc
înspre soare băncuţe de lemn
ah ce casă mi-aş face!

Oricât ai încerca să uiţi nu vei putea. esti un miez de lumină şi lumea e monstrul ce creşte în tine. Mai adânc decât mările negre şi stelele moarte
Dumnezeu te va cuprinde în braţele sale

Tu te-ai născut odată cu iarba înaltă, de-aceea
Eu nu voi muri niciodată