Vrăbiuțe zgribulite

și de foame amețite,

ghemotoace șifonate

cu puf cenușiu pe spate,

balansînd periculos

pe crenguțe sus și-n jos,

stau pe plopul ce se-ndoaie

biciuit de vînt și ploaie

la fereastră o copilă,

mai  că le plîngea de milă,

îngînînd  încet, peltică,

cled că mie mi-al fi flică

să nu cad de pe clenguță,

să mă plindă jos o mîță,

ce așteaptă-nfometată,

să mă pape toată! toată!

la așa o viziune

mînuțe la ochi ea pune,

cătînd printre degețele

la cîrdul de păsărele,

ce sporovăiau  de zor

precum babe la obor,

pe cînd plopul scîrțîia,

vai și-amar de scoarța mea!

din senin, de sus coboară

suflată de vînt, o cioară,

zăludă și pricăjită,

și de frică înlemnită,

îi pierise chiar și glasul,

crezînd că-i sosise ceasul,

o pîndise jos motanul,

coate goale, huliganul!!

se ascunsese sub cazan,

al naibii de hoț motan,

se pitise bine hîtrul,

era una cu pămîntul!

încordat, numai să sară

cînd va apărea vreo cioară,

care tocmai se lăsase,

pe-un mănunchi de gulii grase

ea tocmai băgase ciocul

crezînd că-i sosi norocul,

într-o gulie zemoasă,

pricopsindu-se cu o masă ,

pe cînd sub cazan în umbră,

doi ochi verzi stăteau la pîndă,

așteptînd cu nerăbdare

să dea lovitura mare

lacomă și neglijentă

uitînd să mai fie atentă,

avînd doar mîncarea-n cap,

ce-i va fi un handicap,

nu simțea cum pe la spate

venea pe neașteptate

dușmanul ei cel mai mare

ce avea patru picioare

căci  motanul într-o clipă,

o și prinse de aripă,

hotărît să-i dea de hac

chiar de la primul atac,

o victimă care zboară,

nu-i o pradă prea ușoară,

n-ar avea nici un succes

ritualul pisicesc

cu ciocul prins în gulie,

cioara, plină de mînie,

se întoarse spre dușmanul,

inamicul și infamul

ce din spate o pîndise,

lasă că îți dau eu vise!!!

să nu mai ataci prin spate,

victime nevinovate

cu avînt și cu elan,

face gulia ciocan,

pocnind de sus cu tărie

pe-a motanului chelie,

care o privea netot,

să te lingi acum pe bot!!

poți să prinzi un șobolan

ca de aia ești motan!!!

și zburînd cu spaima-n oase,

pe o cracă se lăsase

apucînd-o tremuratul

c-a scăpat de necuratul,

pentru prima oară-n viață

văzuse moartea în față,

soarta așa a fost să fie,

o scăpase o gulie!

și-ncercînd să-și drege glasul,

și să-și spună tot impasul,

se adresă la păsărele,

atenție dragele mele,

la gunoi, jos sub cazan

stă la pîndă  un motan,

ăla, pe cuvîntul meu,

n-are nici un Dumnezeu!!

iar copila la fereastră,

bate din palme voioasă,

acum nu mai mi-este flică

văd c-aveți și voi mămică!!!