poezie, proză, eseu, teatru, jurnalstică, evenimente literare
Postat în Ianuarie 18, 2016 la 1:16pm 1 Adaugă un comentariu 2 Îi place
Valoarea omului se măsoară în funcţie de cât dăruieşte…
ContinuarePostat în Noiembrie 18, 2013 la 3:05pm 0 Comentarii 0 Îi place
Când te-am văzut semănai cu Afrodita ieşind din mare,
îmi părea că valurile înspumate te-au purtat spre plajă;
trupul îţi strălucea precum marmura sub razele de soare
şi radiând ca diamantul atrăgeai privirile cu a ta vrajă.
Părul de culoarea abanosului strălucea fluturând în vânt,
sânii dezgoliţi, înfioraţi de briza caldă, tresăreau jucăuşi
şi mă întrebam în gând: eşti înger materializat pe pământ
sau dormeam şi-n vis erai gluma unor nevăzuţi…
Postat în Noiembrie 16, 2013 la 12:00pm 1 Adaugă un comentariu 1 Îmi place
Sub lespezi de doruri
zac speranţele mele
înfăşate în giulgiuri de vise.
Noaptea plouă cu stele
peste gândurile fermecate de dorinţă,
însă eu mă scufund într-un ocean de tăcere
fiindcă uşa destinului a rămas închisă
din momentul despărţirii noastre.
Mi-am adăpostit zilele
în peştera sufletului întunecată şi rece
ca nu cumva lumina să-mi trezească regretele.
Nu mai aştept nimic.
Ai plecat cu cheia destinului,
dar nu plâng răpus…
Postat în Februarie 9, 2013 la 1:55pm 1 Adaugă un comentariu 0 Îi place
Când mă îmbrăţişezi am senzaţia că cerul,
cu miliardele de galaxii şi stele sclipitoare,
îmi dezvăluie dintr-o dată întreg misterul
păstrat de univers cu adâncă înverşunare.
Nu mai am dorinţe şi niciun fel de aşteptări,
visele mele, ce poartă chipul zâmbetului tău divin,
sunt mângâiate de minunatele îngerilor cântări
iar norocul îmi umple încontinuu paharul cu vin.
Simt că sunt omul cel mai răsfăţat de soartă.
Îţi mulţumesc iubita mea cu…
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Panou de comentarii (4 comentarii)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară
Interesant!
Foarte interesant!
Extrem de interesant!
Va multumesc pentru vizita!
Va astept sa colaboram la Agero!
Selectati cu grija din colectie citeva diamante si trimiteti-le pe adresa dianapopescu@agero-stuttgart.de
Pe curind!
Maria Diana Popescu