Valoarea omului se măsoară în funcţie de cât dăruieşte…

Când te-am văzut semănai cu Afrodita ieşind din mare,

îmi părea că valurile înspumate te-au purtat spre plajă;

trupul îţi strălucea precum marmura sub razele de soare

şi radiând ca diamantul atrăgeai privirile cu a ta vrajă.

Părul de culoarea abanosului strălucea fluturând în vânt,

sânii dezgoliţi, înfioraţi de briza caldă, tresăreau jucăuşi

şi mă întrebam în gând: eşti înger materializat pe pământ

sau dormeam şi-n vis erai gluma unor nevăzuţi…

Sub lespezi de doruri

zac speranţele mele

înfăşate în giulgiuri de vise.

Noaptea plouă cu stele

peste gândurile fermecate de dorinţă,

însă eu mă scufund într-un ocean de tăcere

fiindcă uşa destinului a rămas închisă

din momentul despărţirii noastre.

Mi-am adăpostit zilele

în peştera sufletului întunecată şi rece

ca nu cumva lumina să-mi trezească regretele.

Nu mai aştept nimic.

Ai plecat cu cheia destinului,

dar nu plâng răpus…

Când mă îmbrăţişezi am senzaţia că cerul,

cu miliardele de galaxii şi stele sclipitoare,

îmi dezvăluie dintr-o dată întreg misterul

păstrat de univers cu adâncă înverşunare.

Nu mai am dorinţe şi niciun fel de aşteptări,

visele mele, ce poartă chipul zâmbetului tău divin,

sunt mângâiate de minunatele îngerilor cântări

iar norocul îmi umple încontinuu paharul cu vin.

Simt că sunt omul cel mai răsfăţat de soartă.

Îţi mulţumesc iubita mea cu…