dintotdeauna, schitul. un schit vechi care pare, mai degrabă, un fel de bivuac din lemn cioplit, decolorat în toate nuanțele posibile de gri, cu stâlpii și grinzile mustind de senectute, adunate într-o grămadă diformă, apăsată de povara anilor care jelesc, fără lacrimi, peste sluțenia lor, ferindu-se, distant și prudent, ca nu cumva umbrele vreunei vecernii, prelungită în indolența unui crepuscul mai lung, să le primejduiască existența precară. zace atâta vechi într-însele, că și carii, uitați de vreme, abia mai ronțăie, știrbi și obosiți, din măduva uscată. psalmi și versete biblice, cuibărite pe undeva prin neființa lemnului și a tristeții din ștersele culori care cândva vor fi fost icoane murale, se consumă temporal, evocând dezolant rugăciuni sau incantații uitate, împletite hieratic în miasme grele de ceară și tămâie. fagi și molizi, ajunși la vremea gârbovelii, străjuiesc conștiincioși limitele abia zărite ale încremenitului așezământ, ascunzându-l de privirile nepăsătoare ale…Vezi mai mult