poezie, proză, eseu, teatru, jurnalstică, evenimente literare
Se încarcă feed-ul
Postat în Mai 30, 2013 la 12:30am 4 Comentarii 8 Îi place
Deja înainte de a fi creat
Totul există.
Orice e în lumea aceasta
Nu e decât o reasamblare.
Un imens joc de lego
În care piesele își caută locurile
În sufletul nostru
Sau pe pământ.
Niciun sunet nu se naște din sine.
Nicio pasăre nu inventează zboruri.
Niciun arhitect nu construiește case.
Ele au fost acolo deja
Cu mult înainte ca noi să le știm.
Noi nu inventăm viața.
Noi nu inventăm nimic.…
Postat în Mai 27, 2013 la 3:10am 0 Comentarii 1 Îmi place
de-aș putea cuprinde în căușul palmelor
atâta iubire cât să fie de ajuns acestui pământ
pentru a-și ucide oamenii urile din ei
mi-aș pregăti brațele de pe-acum pentru povară
și inima pentru zbateri
aș trage adânc în piept aer din trupul verde al pădurii
pentru ca să nu mă amețească înălțimile
dacă mi-aș putea da arcuirile trupului
să fac pod peste abisuri până la lumină
aș cere infinitului să mă adopte
trăgând…
Postat în Mai 22, 2013 la 5:59pm 0 Comentarii 0 Îi place
Postat în Mai 22, 2013 la 1:00am 1 Adaugă un comentariu 1 Îmi place
Pe când se gândea să ne facă pe noi, oamenii,
Dumnezeu, de atâta fericire a reușitei creației,
S-a gândit să împărtășească bucuria sa cu noi, dându-ne daruri.
Dar, cum toate cele erau deja puse de El pe Pământ,
A decis că acele daruri să vina din noi înșine.
Și ne-a dat puterea de a ne aduce singuri pe lume copiii.
Dar cum niciun dar nu vine neambalat,
Și cum El nu știa nici cu ce să ni-i împacheteze,
Ni i-a dat…
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Panou de comentarii (113 comentarii)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară
O seara minunata si o noapte linistita!
Sărut mâna ...şi pentru încredere Sărbători cât pot de Fericite ! Lumină şi împlinirea tuturor dorinţelor,La mulţi ani !!! cu sănătate , belşug , fericire şi un pic mare de noroc !erlacub !!!
Avem deosebita plăcere de a vă invita pe site-ul nostru “Confluente lirice” http://junimeadigitala.ning.com/
Vă așteptăm cu plăcere!
Vizualizarea Tuturor Comentariilor