La ceasul tristeţii de toamnă târzie

În picuri de ceaţă plâng umbrele ei

Când noaptea mai rece în lună învie

Nelinişti ciudate şi spaime-n condei.



Sub coaja fragilă, muiată-n sineală

Tresare, din visul uitat la dospire

Şi-n aerul tare, cu iz de cerneală

Coboară Zeiţa, în vers să respire.



S-apropie timpul când inima stoarce

Lăuntricul zbucium, iar cupele ei

Le-nchină iubirii, spre tine întoarce

Ambrozia, vrând nemurirea să-i… Continuare