Viorel Dianu
  • Masculin
  • România
Partajare pe Facebook
Partajare
  • Texte Postate pe Reţeaua literară
  • Fotografii
  • Albume foto
  • Fişiere video

Viorel Dianu's Prieteni

  • Constantin  Padureanu
  • Laurentiu Dumitru
  • Corinna Hasofferett
  • Liviu-Ioan Muresan
  • Rodian Drăgoi
  • Cornel Ghica
  • Djamal Mahmoud
  • Gelu Vlaşin

Cadouri primite (10)

De la 0x489dj8etrxl De la Constantin Padureanu De la Viorel Dianu De la Lucian Gruia
 

Viorel Dianu

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
scriitor
Despre mine :
Nascut 16 iunie 1944, Barsoiu (Stoilesti) Valcea.
Absolvent Liceul "Alexandru Lahovari" Rm. Valcea si Facultatea Filologie Univ. Bucuresti.
Carti: Revelatie in Do minor, Apoteoza Mesterului, Suplinitorul, Crucea perpetua, Inaltarea, Ochiul Demiurgului, Iubiri alese, Bucurati-va si va veseliti, Cismigiu forever, Cantarea Patriarhului.
Colaborari: Viata Romaneasca, Romania literara, Luceafarul, Contemporanul, Contrapunct, Literatorul, Ramuri s.a.
Referinte critice: Laurentiu Ulici, Ion Bogdan-Lefter, Ioan Lascu, Dan Silviu-Boerescu, Ioan Stanomir, Alex. Stefanescu, Gabriel Cosoveanu, Paul Aretzu s.a.
Website / Blog :
http://www.geocities.com/dianu_viorel

Cina (fragment din romanul La Apostolul)

Cina

 

     Ceaiul şi ciocolata se ţinură calde până la plecarea Drinei. Igăr bău ceaiul cu o plăcintă cu brânză, iar ciocolata cu o gogoaşă. Celelalte plăcinte şi gogoşi, de prisos, le opri în pungă, pe care o strânse la gură şi o aşeză pe scăunel. După o zi întreagă în care ajunase, fu o cină regească. Sărut mâna, Drina! De mare trebuinţă îi fu şi apa plată din sticluţă, pentru că, dându-se într-o margine, se spălă de unsoarea de pe mâini şi de pe buze, apoi se clăti şi pe faţă şi se şterse scrupulos cu batista. Se simţi din nou proaspăt ca dis-de-dimineaţă, după bărbierit, şi binedispus precum fusese la ora cinci când sosise la poarta din Staţia Patriarhiei şi îi salutase cu voioşie pe oamenii de la rând. Ba, acum ar fi avut motive să fie şi mai bucuros, deoarece se dusese multul şi rămăsese puţinul. Cincisprezece ore se scurseseră, cinci-şase ce mai însemnau? Comparaţi.

     Se topise în vălul întunericului seara şi se aprinseseră neoanele. Se liniştise frământul zilei, iar grupul lui Igăr, depărtându-se de Piaţa tumultuoasă şi apucând pe alee în sus, cu atât mai mult se afundase în pacea nopţii. Şi la Catedrală se încheiase vecernia. Mai răzbăteau de acolo glasurile preoţilor şi dascălilor citind din Carte rugăciunile de peste noapte, care înnodau cele două zile de sărbătoare: a Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, de astăzi, cu a Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ce se prăznuia mâine. Zâmbi Igăr de o fantezie. De dimineaţă, ascultase liturghia postat în vale, pe Bulevardul Regina Maria, şi cum Drina îl speriase adineaori că, în ritmul în care avansau ei nu vor mai ajunge niciodată la moaşte, ce-ar fi dacă va petrece toată noaptea la coadă, ca să-i fie dat să asculte şi liturghia de mâine, de la faţa locului?... Ar fi treaba treabă. Îi pieri zâmbetul şi, ca să-şi alunge presentimentul, luă aminte la cum stau lucrurile. În urmă, drumul întortocheat nu-l mai putea vedea, însă cât de lung fusese ştia, îl bătuse cu picioarele sale. Înainte, se întrezărea urcuşul până aproape de capăt. Destul, fără doar şi poate. Dar ca să mai tărăgăneze o noapte şi să-l prindă şi ziua următoare tot pe această distanţă era prea mult. Deşi lumea parcă se chitise pe aşteptare. Se răsfirase, iar atunci când se dădea pas pentru ocuparea unei poziţii noi nu mai alerga nimeni ca la început. Prinseseră şi alţii gustul de a rămâne în spate, la loc aerisit. Ai zice că oamenii îndrăgiseră popasul mai vârtos decât râvna de a înainta.

     Igăr îşi luă punga şi scăunelul şi trecu pe partea cealaltă, înspre gardul înalt, metalic, cu stâlpi groşi de ciment şi cu postament solid, tencuit, care împrejmuia Parcul Patriarhiei pe latura de miazăzi. Postamentul lat era ideal să se odihnească pe el cei osteniţi. Şi câţi nu se aflau acolo? Tot de-a lungul era ocupat de pelerini... Igăr ochise un rost lângă o femeie îmbrăcată în negru, care stătea cu palmele în poală şi ochii ţintuiţi în pământ, cufundată în gânduri. Nu-l observă, sau nu vru să-l observe când se apropie, şi deci nu-l luă în seamă, spre deosebire de el care adăstă un minut în picioare şi o studie mai atent. Nu părea resemnată şi nici abătută, ci doar prinsă în reveria sa. Nu arăta nici sărmană, doar muncită de viaţă: lucrătoare în vreo fabrică, femeie de serviciu pe undeva sau casnică de profesie. Mai mult ţărancă, decât orăşeancă. În momentul când se desprinse din visul ei şi îl văzu, el îi ceru îngăduinţa:

     - Pot să mă aşez lângă dumneata?

     - Şedeţi, se dădu ea instinctiv o palmă mai acana, deşi spaţiu era suficient.

     Acum, stând pe loc trainic, pentru prima dată în timpul istovitorului pelerinaj, el cunoscu pe deplin cum e să te laşi cu toată greutatea jos, să simţi cum îţi suge pământul sleiala din oase, iar tu sorbi din pământ znagă; alt dichis decât moftul de a sta pe un scăunel scheletic şi fragil, care îţi pretinde să-l protejezi mai mult decât ţi-ar oferi siguranţă.

     După ce se refăcu îndestul, trase din nou cu ochii la femeie şi fu îmboldit de o duioasă milostenie.

     - Ţi-e foame?... Ai vrea să mănânci o plăcintă cu brânză sau o gogoaşă?

     Femeia cătă cumva mirată înspre el, să-l cumpănească, şi îi citi gândul bun.

     - Aş vrea...

     El desfăcu gura pungii şi-i întinse să bage mâna şi să ia. Femeia nimeri o brânzoaică, pe care o mâncă întâi cu ochii, luminându-se la faţă, apoi muşcă din ea legumit şi mestecă rar şi molcomit, să-şi astâmpere pofta. După fiecare îmbucătură se uita la plăcintă cu o plăcere ascunsă, fixându-şi din care colţ să rupă următoarea gură şi cum ar face să-i ţină mai mult. Era cu adevărat flămândă, încât să preţuiască ofranda lui cum se cuvine. Iar el ştia ce înseamnă, deoarece abia ce se înfruptase însuşi din bucatele aduse de Drina. Probabil că, tot aşa, nici femeia nu gustase nimic toată ziua... Vecina ei din stânga, mai tânără, îşi ferea privirea cât putea ca să-şi înfrâneze jindul. Veniseră împreună, pentru că stăteau lipite, mai încolo de ele fiind de asemenea un interval. El nu mai amână, fiindcă ar fi fost şi mai bine s-o facă de prima dată, se săltă şi îi întinse şi aceleia punga:

     - Ia şi dumneata.

     Luă. Acum, că aveau amândouă, erau împăcate în cugetul lor. Cea în vârstă îşi legumi şi mai grijuliu plăcinta pentru a fi prinsă din urmă de cea tânără şi a termina odată. Igăr se prefăcu a nu le mai pândi, ca să le tihnească. Şi timpul se opri pe loc, să nu le deranjeze masa: în toată vremea cât se ospătară ele, coada rămase nemişcată; abia la sfârşit, când gătară şi se scuturară de fărâmituri, se dădu semnalul unei noi porniri.

     Igăr le pierdu din ochi în mişcarea pentru poziţia nouă. Oamenii se amestecară iarăşi între ei, ajungând unii pe un loc mai avansat şi nimerind alţii mai îndărăt. Un metru câştigat sau pierdut într-un marş atât de lung era cu totul neînsemnat. După ce se liniştiră, el se pomeni împresurat de figuri necunoscute. Avu însă prezenţă de spirit mai rapidă, pentru că se aşeză înaintea altora pe temelia de ciment a gardului. Nu aşteptă mult şi îi veniră vecini şi de-o parte şi de alta. Numai femei; halal lui! – singurul bărbat între ele. Proporţia dintre femei şi bărbaţi la acest pelerinaj era zdrobitor favorabilă celor dintâi.

     - Ţie nu ţi se pare că ne mişcăm mai repede? îi zise vecina din dreapta tovarăşei sale.

     - Îmi pare... Sunt semne bune.

     Se înnoptase şi pelerinii rămăseseră ei între ei. La un ceas atât de târziu, nimeni nu mai era ispitit să se strecoare în rând unde nu-i era locul, pentru oaspeţi se încheiaseră orele de vizită, iar curioşii cu chef de vorbă se răriseră odată cu înserarea. Cât îi priveşte pe pelerinii înşişi, obosiţi, îşi epuizaseră şi ei subiectele de discuţie... Lui Igăr i-ar fi plăcut ca femeile de lângă el, orăşence get-beget, să-şi dea drumul, să atace temele acelea inepuizabile, culinare sau vestimentare, şi să umple cu sporovăiala lor toată pauza. Ar fi făcut-o mai scurtă.

     Dar fiindcă ele tăceau, avu el ceva de zis.

     - Nu vă e poftă de o plăcintă delicioasă?...

     Le arătă punga, că are să le servească, încredinţându-le că nu le duce cu şaga. Se adresase deopotrivă şi celor din stânga şi celor din dreapta. Doamnele priviră la pachet, luară seama la jupân, schimbară uitături şi între ele...

     - Cum să nu, cum să nu? Cu păcere...

     Se rânduiră pofticioase la plăcinte şi, într-un minut, câteşipatru înfulecau de zor.

     - Eu am nimerit-o cu şuncă.

     - Şi eu la fel.

     - A mea e cu brânză.

     - A mea cu mere. Îmm!...

     Le lăudau cu atâta nesaţ, că Igăr abia se abţinu să nu caute şi el una dintre cele cu mere, preferatele lui, şi să se înfrupte cot la cot cu femeile.

     - Unde le-aţi găsit aşa gustoase, domnu?

     - Soţia mi le-a adus... Am o soţie pricopsită.

     - Se vede, se vede... Merită s-o iubiţi.

     Nu-şi alese el plăcinta cu mere, dar avu parte altcineva de ea. Pe când se dedulceau doamnele, pe întrecute, o cunoştinţă de-a lor părăsi grupul şi se îndreptă aţă încoace.

     - Mâncaţi, mâncaţi... Ce vă pasă?

     - Dacă ne-a servit domnul...

     Era străvezie aluzia că şi nou venita s-ar fi alăturat bucuroasă ospăţului suratelor, dacă... Igăr îi întinse punga cu toată bunăvoinţa.

     - Păi, serveşte-te şi dumneata. Se ridică de pe piedestal: Stai în locul meu.

     Cu scăunelul de toartă, din doi paşi trecu pe partea exterioară a trotuarului. Nu se aşeză, ci se sprijini cu şalele de gardul protector, să fie cu faţa spre oameni. Se gândea că unii dintre ei, şi flămânzi fiind, au văzut că el le poate ostoi foamea şi vor îndrăzni să-i ceară. Le va da cât mai avea. În orice caz, tot.

     Îi răsări în minte o întâmplare din armată. Era după masa de prânz, se retrăsese cu colegii în dormitor, pentru somnul de amiază. Fuseseră încartiruiţi într-un dormitor-hangar cu patruzeci de paturi de fier, suprapuse. Mai înainte de a se culca însă, el îşi crease un tabiet, căci, dacă nu fuma, adora dulciurile: bomboanele, rahatul, sucurile... Acum îşi cumpărase un borcan cu şerbet, din care să legumească o săptămână, o lună... Şi-l scosese din geamantan şi se urcase în patul de deasupra, să-şi savureze porţia din ziua aia. Linsese două linguriţe, când l-a ginit pe vecinul de pat cum îl pândeşte, râvnind la dulceaţa lui. A şovăit o clipă, vrând să înşurubeze capacul la borcan, căci ţinea mult la scumpetea sa, dar a înţeles şi pofta camaradului şi, înfrângându-şi slăbiciunea, i-a oferit şerbetul: „Ia, gustă şi tu.” Cât a gustat colegul, a observat că şi băieţii de mai încolo râvneau în aceeaşi măsură. Cum să-i mulţumească pe atâţia? Într-un singur fel: „Dă-le, frate, şi lor.” Apoi: „Luaţi toţi!” S-a perindat borcănelul pe la cele patruzeci de paturi, de sus şi de jos, şi, la sfârşit, colegul din partea astălaltă i l-a returnat. Pentru ce? Pentru că mai rămăsese dulceaţă destulă într-însul.

     Un bărbat din spatele pâlcului se dădu încet-încet spre el, cu o dorinţă subînţeleasă. Igăr abia ce îl aştepta.

     - Vrei o plăcintă, nu-i aşa?

     - Dacă mai aveţi...

     - Mai am.

     Îndată se apropie alt bărbat. Era şi pentru acesta. Se retraseră amândoi la locurile lor, mâncând. Văzându-i, prinseră mai mulţi curaj. Chiar şi din interiorul grupului se desprindea câte cineva ca să-i dea târcoale. O femeie avu pretenţie îndoită:

     - Pot să iau şi pentru doamna care e cu mine?

     - Puteţi.

     La fel procedă şi femeia care îi cumpărase apa plată la prânz, luă şi pentru sine şi pentru prietena ei operată. Toma Barcan nu veni în schimb singur, ci talonat de fârtaţii lui. Igăr îi cunoscuse pe câteşitrei de dimineaţă.

     - V-a mai rămas şi pentru noi, domnule Diamant?

     - Rămas.

     Fu un moment când oamenii se îndesiră dinainte-i, după care mai încerca arar câte unul. Igăr îşi păstră răbdarea pentru cei din ceata lui până li se eliberă calea să înainteze şi să ocupe un amplasament nou. Atunci, rămânând la urmă de tot, se îndreptă spre zăplazul care stăvilea grupul următor.

     - La noi nu mai veneaţi? fu întâmpinat cu voioase reproşuri.

     - Ştiaţi că vin.

     - Ne-aţi pus foamea la încercare.

     - Cina, cu cât e mai jinduită, cu atât e mai gustoasă.

     Trecu pe la fiecare din primul rând cu împărţeala, întinseră mâna să apuce şi câţiva din rândul al doilea... La sfârşit, le cedă punga cu totul.

     - Să meargă până la capăt.

     - Merge, merge... Ajunge pentru toată lumea.

Panou de comentarii (8 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

La 1:31pm on Iunie 16, 2011, Constantin Padureanu i-a dăruit utilizatorului Viorel Dianu un cadou...
Cadou
Sanatate, fericire, mult noroc si zile senine. Dimineti fara griji, ganduri bune si lumina in suflet. L A M U L T I A N I ! Cu cele mai inalte consideratiuni, Constantin Padureanu
La 12:11am în Octombrie 18, 2010, Djamal Mahmoud a spus...
va multumesc pt aprecieri si observatii, domnule Viorel Dianu.

onorat de vizita
La 10:30am în Iunie 18, 2010, Constantin Padureanu a spus...
Sa aveti bucurii si impliniri binecuvantate de Dumnezeu. E-mail-ul meu este:constantinpadureanu@yahoo.com.
Cu deosebita consideratie,
Constantin Padureanu
La 2:08pm on Iunie 16, 2010, Constantin Padureanu i-a dăruit utilizatorului Viorel Dianu un cadou...
Cadou
MAESTRE, LA MULTI SI FERICITI ANI ! BUCURII SI IMPLINIRI BINECUVANTATE DE DUMNEZEU. SANATATE SI SUCCESE. ZILE INDELUNGATE SI SENINE. CU CELE MAI INALTE CONSIDERATII, CONSTANTIN PADUREANU
La 9:44am on Iunie 04, 2010, Constantin Padureanu i-a dăruit utilizatorului Viorel Dianu un cadou...
Cadou
Maestre, sa ne traiti intru multi si binecuvantati ani. Sa ne bucuratu viata cu multe si foarte bune carti. Acolo, SUS, cineva va iubeste. Cu deosebit respect si pretuire. Constantin Padureanu
La 1:39pm on Iunie 03, 2010, Constantin Padureanu i-a dăruit utilizatorului Viorel Dianu un cadou...
Cadou
Felicitari pentru opera literara a domniei voastre si zile indelungate, ca sa ne daruiti noi si importante carti. Dimineti senine, stilouri si multe pixuri. Cu consideratie, Constantin Padureanu
La 6:48pm on Noiembrie 09, 2009, Gelu Vlaşin i-a dăruit utilizatorului Viorel Dianu un cadou...
Cadou
bun venit in reteaua literara !
La 2:01pm în Noiembrie 9, 2009, Rodian Drăgoi a spus...
bun venit printre noi !

PollDaddy

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor