Tăcere,tu..

Ești cea care vorbește în golul dintre vorbe..

Și ne spui multe

Acelora ce știu să te asculte.

Tu lași un gând să se așeze 

Și-un sentiment ca sa cristalizeze

În cel mai potrivit cristal

Ce vindec-sufletul bolnav...

Hai să lăsăm tăcerea să se-aștearnă,

Iubirea să -i încredințăm

Căci pură o păstează,știm..

Până când cerul vrea să ne unim.

A te iubi,n-am încetat nicicând

Chiar de,ades,te alungam din gând.

Acum te chem,dar nu mai vrei să vii...

Te-ai dus și-al meu nu știu de vei mai fii!

Asa mi-e dat, se pare,

Ca-n lumea asta mare

Să-nvăț sa pierd...iar când primesc,

Să știu să prețuiesc!

În strănsa-mbrățișare a cerului cu marea

În valul ce se sparge pe țărmul nisipos

În văntul care bate ,desprins din uragane

În lacrima ce-ți  curge din suflet,dureros

În găndul care zboară cănd somnul te cuprinde

În zămbetul cel dulce din ochii-ți de-azurit

În văntul care bate cănd doru-i prea fierbinte,

Eu sunt,tu esti...eu sunt,în infinit...

Pe cerul meu,

Pe cerul tău,

A apărut

O nouă stea..

E steaua ta,

E steaua mea,

E tot ce mi-am dorit cândva..

Dar steaua este căzătoare

Pe cerul meu

Pe cerul tău..

O alta

Chiar de v-a apare...

Nu mai ești tu,

Nu mai sunt eu.