Rămânem singuri… ne despart destule,

Mărim cohorta inimilor arse,

Ascundem sentimentele-n capsule,

Şi transformăm iubirile în farse…

Ne punem măşti, şi ne ascundem chipul,

Trăgând nădejdi, ne batem joc de-i bine

Ba îndrăznim să înşelăm şi timpul,

Mânjind secunda… cine, pentru cine?

Rămânem singuri… şi rămasul doare!

Şi cade noapte, peste tot şi toate,

Se sparge-n cioburi, galbenul din soare,

Ce am facut?... de ce nu se mai…

sonet- al tuturor cuvintelor șui

e strâmb cuvântul chiar de-i prins pe cruce

și dureros și stângaci cum fecioara

închisǎ-n turn aminte își aduce

c-a mai trecut un an și s-a dus vara

mai bâlbâit sonet ca niciodatǎ

tot mai greoaie rima, și noi doi

tot mai strǎini mai vinovați cu-o patǎ

nemaiudați demult de-aceleași ploi

gângave guri și mai gângave buze

mestecǎ verbul ca pe-un nod în gât

zac într-un vers cuvintele lehuze

mai zac…

sonet- al nopților polare

de-mi este cald, îmi este și-n zǎpadǎ

și-n bezna grea de împǎrtim cǎldura

lumina dǎm celor ce vor sǎ vadǎ

un colț de cer luând din nori mǎsura

de vreau culori știu cǎ te am prin ele

un curcubeu în ziua mea de varǎ

pod între vis și praful alb de stele

pe ochi închis și lumea din afarǎ

așa credeam pânǎ a dat zǎpadǎ

pe macii calzi lipiți de vena cavǎ

închis e ochiul ca sǎ nu te vadǎ

cum picuri în luminǎ…

poem pus la scuturat pe un bǎtǎtor de covoare

astǎ searǎ respirația-mi e de culoarea

zǎpezii de pe stradǎ

amestec de gheață și apǎ

cu urme adânci

de praf ieșit din covoarele bǎtute

conștiincios la bara

dintre blocuri

și eu, iubi, nu-s decât unul din pensionarii triști

așezati ordonat la o coadǎ

unde se dǎ cu rația o porție de speranță

pentru 2 metri pǎtrați de dincolo

dumnezeu tocmai a trecut într-o dacia papuc pe lângǎ…