*****************************************

pefectiunea e panza peste care mi trec pensula
mana-mi tremura sfidand imprejurul
ce nu mai are nici un drept asupra-mi

perfectiunea e partitura pe care-mi trec notele
ignorand zgomotul ce ma loveste in timpan
cu obisnuinta de a incerca o surzire intentionata

perfectiunea e forta ce-mi face chemarea posibila
tu sa ma vrei eu sa te vreau inteles

*************************

nu murisem încă, dar nu ştiu de ce rătăceam, rolul meu îl juca mereu altcineva. trăgeam de uşile teatrului, lanţurile cu zale cât roata carului erau grele. curgea rugina şi mi-se punea pe braţe, pe haine, pe faţă, un sânge uscat. crima din spatele culiselor, ba nu, mai din spate, dintre pubelele de gunoi din stradă. inima se tânguia peste lucirile stelelor, atunci ele au devenit coase, se lăsau într-o rotire din ce în ce mai rapidă spre clădirea în care aveam alte şi alte chipuri, mereu aceeaşi piesă. doar o secundă ezitarea, apoi totul a fost distrus, morman de pietre, decoruri de carton, scaune, printre care falsurile şi spectatorii plini de praf nu înţelegeau ce se întâmplă.
înalt şi palid, singurul nerănit, singurul nesperiat, ai întins braţele spre mine: sunt liber, iubita mea! liber! aveai ruj pe gât, parfumat ca orhideea de cauciuc.

am fugit departe. rămasă în urmă lumea cea mincinoasă şi perversă, ce mă copia şi mă gonea să-şi trăiască plăcerile, urla. fără noi mai era doar o femeie urâtă, ca un mormânt gol şi sumbru, cu atâtea guri câte cruci.

################################################################################################################################################
################################################
##################################
###################

o să trăim prin cuvinte tot ceea ce nu are loc între noi. e unica soluţie, când trecând din unul prin spaţiile celuilalt, parfumul dorinţelor ca un bumerang ascuţit ne va tăia respiraţia brutal.

îţi voi spune cum sânii plâng pe trup şi voi crede că mâinile tale sunt ude, că nimic nu le poate usca. cum te îndoi sub greutatea iubirii mele, până ajunge sărutul pe genunchi. cum pletele ţi-au acoperit suspinele, să nu ştiu cum te doare arsura plăcerii.

mă întind pe stânca rece a distanţei si tremur. fac un efort, din minte dispare, dar nu din inimă. mi-e cald, însă totuşi continui să tremur.

mi-ai spus ca sunt frumoasă. poate ai crezut că sunt vie. nu sunt, eu dorm, iar în somn te caut. esti posibila mea viaţă.
acum învaţ să te urmez pe unde treci făra urme, printre speranţe.

tresar, una din punţi se rupe, lumea se îndepărtează mai mult. e o petrecere pe malul acela. cineva stă retras, parcă tu si parcă strigi: nebunoooo, ai să cazi ! te indrepţi în fugă sa mă prinzi.

sa mă prinzi.

mi-ai promis cea mai pură prietenie. minunat!




***********


focuri în globuri de apă rostogolite de pasul tău îmi arată în ce parte a nopţii mă chemi. îmi scot perfuziile, îngerii dorm în poala infirmierei, nimeni nu va afla de câte ori m-am prăbuşit până am reuşit să ajung dincolo de fereastră.
doar tu. tu îmi simţi durerea, curajul şi lupta cu destinul.

de fiecare dată cum ajung la marginea pădurii, drumul se întoarce iar prin ea. poate de data aceasta, îmi spun.

mă zbat pe lungimea unicului obstacol pus chiar de tine, cu mult înainte de a-ţi deschide către lume visul şi alegerile. ai pus piatră lângă piatră atâta timp, copacii erau doar fire de iarbă pe un pământ vesel.

doar pentru o secundă închid ochii, mă ustură imaginea camerei lăsate în urmă. nu mi-au confirmat, dar aş putea fi în pericol, am cordul anemic.

...şi pe neaşteptate se întămplă. braţele puternice, pieptul adânc, cântecul din atingeri, toate le cunosc din infinit.

mi s-au înfundat urechile.

tu eşti.

împletiri strânse de uimiri, alunecăm pe un coridor al ameţelii neaşteptate, lung, întortocheat, spre linişte.

zorile ne găsesc trupurile goale chiar pe mijlocul cerului şi le acoperă cu soarele.
trecutul nu ştie unde suntem.



**********


doar umbrele aşteptărilor
între două clipiri confuze
greu de pătruns
omul acela plin de soare
vine de pe linia orizontului spre mine
mă dezvăluie
am fără foşnet adâncimile şi mi-e devreme
peste gânduri apele dorm adunate una
ce a oprit ploaia să mă cadă întrânsa

***********
mi-am dezgolit oasele de lumină, le-am desfăcut unele de altele şi le-am dat oceanului să le ducă la fund.sunt liberă de pământul acesta ce face totul vizibil, până îmi vor creşte altele. ar fi de ajuns să vrei ca inima ta să mă bată în ritmul zborurilor de foc, în existenţa cărora cred doar cei ce au putut respira cerul.
ia-ţi ruscacul şi pleacă pe munte, la focul unei căni de vin roşu, printre marile zăpezi ai să simţi olimpul pe dinafară, în granite ascunzându-şi aurul. asta îţi rămâne, singurul pământ ce are putere asupra ta.
şi eu plec, aparţin soarelui.

**************
vântul se porneşte de cum ies pe balcon
e sufletul tău
doar aşa poate ajunge la mine

copacii devin braţe disperate

soarele ca o privire flămândă
îmi trage conturul către sine

mă distorsionez între plămânii mâncaţi de tristeţe
apoi dispar undeva

rămâne un tremur zâmbitor în aer
emoţia


************

vreau iubirea devenind, pentru cele ce dorm în mine, un ceas imens. închid ochii, pot face asta, pot. trebuie să pot. mă eliberez, iar trupul mi-se umple de ceasuri zgomotoase, camera se umple de ceasuri zgomotoase, gradina se umple. se întinde totul ca o molimă pornită din mintea mea.
ce bine îmi e! ce bine!

**************

te voi trece prin sufletul meu, prin solarele mele şi te voi reda ţie, purtând semnele iubirii: un bărbat strigându-se pe nume de copil. mai departe nu mai ştiu, eu plănuiesc doar lucruri mărunte.


**************


luna femininului inventa paşii de dans din sălile sale
băiatul auzea muzica
dezlegată în propriile cuvinte
mi-e delirul vânt peste pământul încins
strig după ploaie
să vină ropote reci
stingă-se focul dor ce mi-a cuprins visul
în care tu exişti ai palmele moi
îmi cuprinzi obrajii râzând ca un copil
de toate ne-ar fi închise
am aluneca ca pe suprafaţa oglinzii
văzând misterul neputând să-l simţim
ne-am sătura de viaţă
iluzie fericirea ar părea
nu am spera aşteptând schimbarea imaginii
ar fi un film pentru care plătim
să vedem cum trăim marionete
în faţă mereu deschizi drumul
duce dincolo timpul arată clipa
când te-ai născut unde ţâşnesc izvoare
chemi mă împingi în unde
înoată spre mare strigi rugătoare
ajung în ochii tăi într-o lacrimă albă
alunec pe obraz apoi la picioare
eşti desculţă pe coama acoperişului
mergând ca pe sârmă
e noapte cu stele te ruşinezi de mine
sărutul dulce atât de cunoscut
nu pare primul îţi gust sufletul de zahăr
sughiţând din gât ies baloane de săpun
şi fluturi de lumină
oglinda e lumea secretă
se va întâmpla în existenţa noastră
un cântec de leagăn
femeia din tine auzind cum creşte prin ea bărbatul

cai nărăvaşi prea cruzi
fugiţi
vântul vă deschide poarta
e mâna lunii masculine
v-aţi creat în vis
milenii de-a rândul aţi rupt din mine
bucăţi să vă faceţi sufletul alergarea
din suflarea mea am dat răsuflarea
nechează în voi şi focul cel veşnic
veniţi amândoi
iată-mă mister
cuprind
ascund
mătur urmele
priviţi doar în faţă


*****************


prin timp vine spiritul
pe urma unei iubiri trase spre eşafod
călău e iadul
îl taie cu sabia de lumină
exact pe cuvântul sacrificiu
salvând-o întunericul cade
cortină despărţită-n două
şi se dezvăluie pregătită de spectacol
scena cruzimii
flăcări ţâşnite din sine
o transformă-n cenuşă
ca şi cum nu ar fi fost vreodată posibilă
durerea supremă
aici războinicul aşează primul diamant
din coroana adevărului
semn

prin timp vine sufletul
pe urma unei iubiri protejate
recunoscând calea aşează al doilea diamant
din coroana adevărului
semn


******************

în clepsidră disperarea măsurându-mă
sunt o ezitare cu tremur de gazelă
sunt o umbra de leoaică

cum te vei revolta în mine
iubitule
vei exista altfel
ori
separă-mi în orice junglă
lianele de ape
dacă ne-a răvăsit vânătoarea
perpetuă


***************

in fiecare brad câte o singuratate
când muntele sunt eu

unele pietre ascund lumină şi voci
prin galeriile inundate de tăceri
ce prea îndelung au căzut dinspre cerurile tale
nu văd printre stele nici o corabie
nici steagurile venirii

iar mă dor păsările triste
cu lacăt pe inimă
să nu certe depărtările


*******************


recită-mi dulce, poet al adâncurilor, să nu mai aud speranţele vechi, din cuvinte să-mi fac cuţite să tai năvodul în care mi s-a prins inima.
oceanul mă plângea, dar eu fericită aşteptam pescarul să mă scoată din adânc, să-i simt mirarea. vroiam să mă afle, dar el are şi alte maluri pe care caută. am văzut în cer, în oglinda curbă, toată lumea. prea departe îi e corabia. nopţile bea ceai pe lângă focuri, dansează cu fete frumoase, prinde scânteile în palme şi le face coliere.
salvează-mă de mine!
de el voi ascunde totul,prin tine. fă-mi un ocean de neajuns muritorilor.


***********

nu ştiu cine a tăiat din lespezile astea de mormânt. în greutatea ce a rămas nu-ţi mai simt numele întreg. atâta şi nimic mai mult e amintirea unui timp al viselor.
mi se tot năzare, ceva mişcă şi oftează. mi se tot năzare.

am încuiat pe dinăuntru porţile nopţilor. sunt însă răsărituri prin care ies să ating izvoarele. cuprind atunci cu toată puterea auzului recele curgerilor.

aştept

aştept

trupul e o tristeţe, inima o candelă, ochii sunt o veghe care se întinde, coboară sub luturi şi caută.


**************


o uşă deschisă între noaptea mea şi noaptea ta. ne-am întâlnit când mă durea să mai caut puntea.

alunecă moale privirea peste chipul tău, mi-o prinde sărutul.
palma trecută prin păr se aprinde fosforescent. mi-e teamă.
mă strângi, mă culci peste amintiri, mă chemi cu sufletul ca şi cum nu aş fi aici.
te iubesc! îmi spui.
te iubesc!

o uşă deschisă între răsăritul meu şi răsăritul tău.
unde oare??

**************


verbul a crede e puterea să nu-mi spun: de nu mai simt soarele în mine el a dispărut! sunt doar pe partea întunecată a lunii, de unde văd toate stelele ce mă însoţesc. le adun greu printr-o linie a ochiului, aşa cum vreau să-mi fie, un trup de femeie ce dă iubirii materialitate.

uneori deprimarea e o sfărâmare, mă sperie şi nu o pot face tăcută, sunetele sale sunt violente. izvoreşte din imposibil, din ceea ce nu găsesc în timpul meu. atunci un altul se deschide, cel al câmpiilor cu flori vorbitoare, al copilăriei.

te voi vindeca. boala ta, distanţa pe care o păstrezi, e povara ce-mi chinuie mintea. ne îmbrăţişăm întotdeauna cu spatele unul la altul. ai răni. de prea multă disperare de atâtea ori mi-am înfipt gândurile.
întoarce-te!