poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente
Postat în Iulie 18, 2018 la 3:50pm 0 Comentarii 1 Îmi place
Simt că voi scrie o capodoperă! Nu, nu sunt mama Omida şi nici nu am puteri paranormale, dar după doi ani de vacanţă, timp în care minţişoara mea s-a delectat cu poeţi fel de fel, de pe toate meridianele lumii, s-ar cuveni să se vadă şi rezultatul întruchipat într-o epopee, cel puţin. Am fluturi în stomac şi mă ia aşa o îndrăgosteală de mine însămi la gândul că, în sfârşit, voi intra şi eu în rândul scriitorilor cunoscuţi, făcând uitate zdrenţele anonimatului, încât îmi vine să…
ContinuarePostat în August 12, 2017 la 10:04pm 0 Comentarii 4 Îi place
Crud
Un accident banal era cât pe ce s-o pună pe soacră-mea în postura de a-şi căuta noră. Sărăcuţele pretendente, mă apucă mila numai când mă gândesc prin ce furci caudine ar fi trebuit să treacă dacă dădeam colţul! Norocul lor că nu l-am dat! Oricum, evenimentul - m-a buşit unul cu maşina până la porţile Raiului - mi-a adus socruţa de la băi, acasă. Eu fiind în spital, se impunea întrebarea, legitimă de altfel, cine-i găteşte odoraşului ei, odoraş cu…
ContinuarePostat în Septembrie 6, 2015 la 6:30pm 0 Comentarii 2 Îi place
Seara rezema zarzărul din curtea bunicii, în aşteptarea băiatului. Poarta se deschise cârâind ca un pui răguşit şi Ionuţ păşi în ogradă agale, târâindu-şi adidaşii de firmă, pecetluiţi cu steluţe şi etichete colorate. După cum arăta, ori venea de la un război pierdut, ori avea de gând să plece la vreunul tot de acelaşi fel. Faţa lungă, bosumflată, ochii mai că dădeau în plâns, buzele frământau ceva nedesluşit şi toată raniţa lui de supărări o aruncă asupra copacului, lovindu-l când…
ContinuarePostat în Februarie 2, 2015 la 9:00pm 4 Comentarii 8 Îi place
Hoţul
A ţinut bădia Costache post negru vineri, pentru a judeca mai bine: să taie nucul bătrân ce-i umbrea privirea de la fereastră ori ba?
Sâmbătă, pe când soarele se mai smiorcăia a somn, moşul şi-a făcut închinăciunea, şi-a luat sfânta anaforă, iar când a prins umblătură în curtea vecinului- nepot de la sora Varvara-i-a strigat:
-Costică, fă-te oleacă la gard!
-Neaţa bună, uncheşule! Care-i treaba?
-Iaca,…
Continuare
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Panou de comentarii (5 comentarii)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria
Te invit în "Clubul iubitorilor de flori"...loc de linişte, inspiraţie
şi frumos!
Bun venit pe Rețeaua literară!