Te-a ajuns visul tainic, neprihănit
fără să ştii gândul meu te-a chemat...
atât de goală fără tine lumea părea
ecoul ultimelor cuvinte reverbera...
plecaseşi într-un pelerinaj al tăcerii
timp în care pământul se despica...

Mă ascunsesem într-o falie
a zâmbetului tău
ca-ntr-o lume mai bună!

a ști sau a nu ști
iată provocarea

avid de sine
cautându-se în tot și în toate
omul a aflat că
suferința produce cunoaștere
acum încearcă să-și depășească limitele temporale
caută piatra filozofală să sfarme de ea
tainele universului

a înțeles că a ființa infinit
e ca și cum ar purta pe umeri
timpul și spațiul
asta îl sperie mai tare decât abisul
spre care se avântă
cu dor de ispitiri

în căutarea răspunsurilor am răscolit fiecare colțișor

nu înțelegeam rostul meu pe pământ

orice lucru îmi părea a fi mai bun decât cine sunt

am vrut să fiu floare să împrumut culori

parfumul să-mi scrie istoria

dar florile mi-au spus răspicat

suntem create după chipul și asemănarea Lui

tu nu poți fi ce nu ești

am vrut să fiu apă curgătoare rece și cristalină

să pot privi din mers minunile lumii

dar apele au murmurat prietenoase…

evoluăm devenim telepatici empatici apatici
ne pierdem identitatea esența
purtăm aceeași mască
mâncăm cu același tacâm
îmbrățișăm același vis
împrumutăm tot ce se poate
cu trebuință sau fără
dezvoltăm aptitudini latente
științe oculte fobii
preluăm stări idei inhibiții
conectați la un singur creier

suntem figurine de lut
însuflețite de idealuri

priviți prin telescop
oameni și stele
par strălucitori magnifici exotici
cu cât te apropii îți dau motive
să-i suspectezi