Către care depărtări?

Neştiutele cărări

Şi-ale zilelor soartă,

Către care depărtări

Fără-ntorcere ne poartă?

Ochii bine nu-i deschidem,

Vai! Ce multe-avem de spus...

Când cu viaţa ne deprindem,

Tocmai viaţa ni s-a dus.

Facem treburi zgomotoase,

Toată lumea să ne ştie,

Pe când doar un pumn de oase

Vom lăsa pentru vecie.

Cei ce-i ţin în viaţă gura,

Faurii de…

Am prajiturit azi din nou cu copiii de cls I. Toate bune si gustoase, vorba Taniei, 8 ani:

- Asta e raiul pe pamant nenica!

Am inima prea plina sa detaliez…

           Plange roua prin gradina

           Si ma-ndeamna-n pas cu zorii

           Si colind cararea lina

           Alungand din suflet norii.

           De pe ram sau fir de floare

           Verdele urca-n lumina

           De atata incantare

           Cantecul tacut suspina.

           Adunate laolalta

           Impletite in iubire

           Gandurile-ncet ma…

       “Pentru mine, succesul înseamnă să trăieşti decent din scris”

Montesquieu spunea cândva, că pentru a scrie bine “trebuie să te salţi peste ideile mijlocitoare: îndeajuns pentru a nu fi plictisit; nu prea mult, de teamă să nu rămâi neînţeles”.”E plăcut să scrii fiindcă asta contopeşte cele două bucurii: a vorbi singur şi a vorbi unei mulţimi “…

te văd cum stai despicat între două lumi  

încercând să le împaci pe amândouă  

dezrădăcinat cu gândurile în iad  

cu sufletu-n rai,  

apoi le schimbi  

nu ştii unde să te-aşezi  

vâltori întregi ţi se pornesc în minte  

iar mâna-ţi scapără idei  

scoţi urlete cu pana  

şi dureri din amintiri netrăite  

respiri într-o superficialitate prea profundă  

şi-o profunzime în care până şi ţie  

ţi-e teamă…

Însetată sorb din tine,

Iubitul meu imaginar.

Tot nesomnul ţi-l dau ţie

Şi temerile toate în dar.

Pentru tine înfrunt temerile

Şi prin mulţimi mă scufund,

Paharul amărui al insomniei

Îl beau cu nesaţ până la fund.

Alcool mental şi droguri imaginare

Fum străveziu şi-un strigăt mut

Mă scufundă tiptil în uitare

Precum zgomotul pe un surdo-mut.

Şi-n marea din mine mă înec,

Ieşind la ţărm pe malul tău.

Necunoscută străvezie prin voi…

Un vultur zboară-n infinit

E atât de trist şi obosit!

Mă-ntreb de-n viaţa lui şi-a mea

N-a strălucit aceeşi "STEA?!..."

Ca prea mi-a înflorit un gând

Un dor cumplit în inimă arzând

Să zbor şi eu ca el, să-mi iau avânt de jos

De la copacul cel umbros

Prin spaţii, spre Nespusa Entitate

Spre vârful luciu, şirag de nestemate

În pulberea Luminii Atotţiitoare.

- Nu-l voi ajunge , oare !?...…

Ploile scorojeau

Peste fiinta-mi…

Un suflet de floare

O urma de gand ranit,

O furtuna de suflete peste

O soapta...

Un fir de gand nerostit.

O credinta ca –n viata

O sa fiu.........

Nedefinit.

O sa fac fata surasului

O sa imi sterg inima

Cu sufletul tau!...

mi-erai prabusit!

viaţa se refugiază în vene. dar acolo e prea întuneric.

până la urmă, neputincioasă,

se scurge prin aorta fisurată de prea multă trăire.

să nu mă uiţi, să nu mă plângi, voi face poc şi gata.

viaţa e nimic.

moartea e totul.

dau o fugă în mine. îmi spintec din suflet, sparg din amintiri, caut un loc unde să  aşez urma ta.

am încercat să-ţi vorbesc, dar taci. ţip ca arghezi după…

Erau doar ei patru parcă dintotdeauna. Născuți țigani, cutreieraseră în lung și-n lat lumea aducând ritmurile inimii lor în piețele populate de turiști. Contrar chemării sângelui, de nouă ani se stabiliseră în țara ’ceea, ce semăna cu o cizmă. Îşi aleseseră Florenţa ca oraş al culturii şi al artei de bun gust. Seara, piaţa devenea a lor şi pietrele De Medicilor se zguduiau şi dansau pe ritmuri…