Postări de blog Iulie 2011 (798)

LIMBA NOASTRĂ, CEA DE TOATE ZILELE

În perioada interbelică, limba română era „îmbunătăţită” cu franţuzisme. Ca să demonstrezi că nu eşti orişicine, trebuia să ştii a încadra substantivele cu „le” şi „sion”. După război, vremurile s‑au schimbat. Oamenii nu mai era interesaţi de limba franceză. În şcoli, accentul se punea pe limba rusă. Nimeni însă nu simţea nevoia de a‑şi etala erudiţia, pigmentând limba strămoşească, cu expresii ruseşti. Doar comunitatea maghiară din Ardeal îşi avea propriul dialect, colorând…

Continuare

Adăugat de Ioan Ciorca la Iulie 30, 2011 la 10:46am — 1 Comentariu

COMINICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ



Laureaţii concursului de Creaţie literară “Vara visurilor mele”, Ediţia a X-a, 2011, organizat de Casa de Editură “Amurg sentimental”- Bucureşti, vor primi până la 25.08.2011, diplomele şi premiile (constând în cărţi) la locul de domiciliu.

Dragi laureaţi, cei care încă n-aţi publicat în revista “Amurg sentimental”, acum aveţi această posibilitate. Vă rog să vă gândiţi la o colaborare, sau chiar la editarea unei cărţi.

Expediaţi scrierile dumneavoastră pe… Continuare

Adăugat de Alex VÂLCU la Iulie 30, 2011 la 10:42am — 2 Comentarii

În apa limpede a viitorului

mă afund în apa limpede a viitorului
ca într-o cristelniţă
fac implozie 
în sinele astral 
mă scutur de cearcănul ființei
cu aripi rotunde survolez
o lume ideală
prin cetăţi de lumină
se scurg
albe holograme


aud chemarea Divinului 
un singur amendament 
se dezbate pe ordinea zilei 
este permis orice 
cât apropele nu-i rănit


legea bunului simţ
guvernează din nou

Adăugat de Floryana Turculeanu la Iulie 30, 2011 la 10:00am — 3 Comentarii

Taria Pietrei

Sus pe crestele munţilor,

pe o stâncă veche de granit

rămasă suspendată,

stă o albă Piatră.

 

Părea pierdută-n Taine...

cu palmele-i întinse spre Cer,

cerşind cu îndrăzneală Darul,

din al Darului Mister.…

Continuare

Adăugat de Elisabeta Branoiu la Iulie 30, 2011 la 9:30am — Nu sunt comentarii

personal 4102

trenul acesta nu va mai opri

nici râsul deşănţat al târfei

nici vocea baritonă de maidan.

 

pasărea neagră nu va mai pleca

nici câinele nu va-nceta să latre.

 

bărbaţii toţi vor semăna o zi cu tine

femeile îmi vor purta pantofii

cu toc înalt peste câmpiile de piatră.

 

* text publicat in volumul "Maşina de tocat imagini", semnat Alina Gănaru,  aparut la Editura Augusta din Timişoara, în anul 2000

Adăugat de Coroian (Gainaru) Alina Dana la Iulie 30, 2011 la 8:30am — 1 Comentariu

e ora 1:29

dilema mea e ce cauti tu in costinesti
si eu in danemarca
unde-i sarutul aici?

ai auzit cum m-a picurat cerul?
m-a scuipat Dumnezeu
vezi? vine toamna
inca putin si vine craciunul
apoi ultimul revelion
ca in 2012...

iti trimit o colinda din danemarca
pana in costinesti
via messenger
"stai chill"

Adăugat de eddie.somme la Iulie 30, 2011 la 1:31am — 1 Comentariu

Ler

să mă strecor în lemn de brad
şi să mă cresc în cetini nopţii
când ciutele în genunchi cad
şi râd făcând cu ochiul morţii

să-mi răcoresc tălpile-n stele
al îngerilor zbor să-l fur
să mă-mpletesc în dans de iele
şi-apoi să ard în fruct de mur

în zori când s-o deschide cerul
trăgând în lături grele porţi
să mă aştern din nou pe lerul
pierdut al vechii mele sorţi

Adăugat de CARMEN HUZUM la Iulie 30, 2011 la 12:30am — Nu sunt comentarii

Ultrasonografie

Și dacă vezicula biliară e nelocuită,

de ce stăpânul ei, ca un bezmetic,

rătăcește noaptea pe străzi,

pe străzi pavate cu vise ce urcă,

treaptă cu treaptă, spre ceruri

o scară de câteva sute de nuanțe de gri? -







se-ntrebă la un moment dat

insomniacul trecut prin sita unor trăiri…

Continuare

Adăugat de Bot Eugen Iulian la Iulie 29, 2011 la 10:45pm — Nu sunt comentarii

Dacă

Dacă ai veni cu mine

fiecare zi ar fi lumină

orice urmă de tristeţe

fărâmă de durere

îţi va spăla trupul 

cu stropi de rouă din mine.



Dacă ai veni cu mine

s-ar prăbuşi zidul 

încărat de greutate

iedera ce acoperă lumina

s-ar strădui să înflorească.



Dacă ai veni cu mine

s-ar deschide porţile altor planete

valurile calde ne-ar picta sufletele

am putea zâmbi acolo.



Dacă ai veni cu mine

aş putea fi…
Continuare

Adăugat de mara la Iulie 29, 2011 la 9:13pm — 9 Comentarii

Grăunţe de speranţă

Îşi duse mâna la buzunarul de la piept, îl pipăi cu grijă până ce simţi că grăunţele erau acolo Trase aer în piept şi apoi răsuflă uşurată: nu le pieduse!
Pentru câteva clipe Mar simţise cum e să-i fugă pământul de sub picioare. Nici măcar nu-şi putea imagina cum ar fi fost să piardă…
Continuare

Adăugat de ana catanus la Iulie 29, 2011 la 8:10pm — Nu sunt comentarii

Partaj

Te-am împărțit felii, fugare,

Mi te iau una la dejun...

Să nu te-mpart cu oarecare

Te tartinez cu ce-am mai bun.



Mi-ești hrană zilnică pe veci,

Te sorb, te gust, nici nu te-ncerc...

La masa-mi zilnic te petreci;

Sunt câștigat, am suflet cerc.



Sunt un rotund de binefaceri;

M-am șlefuit să nu rănesc.

Din sufletu-ți mi-am făcut carceri,

Să-ți dorm din vise, îngeresc.



De te consumi, nu mă mai vrei,

Îți dau retur…
Continuare

Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu la Iulie 29, 2011 la 8:01pm — Nu sunt comentarii

WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (III). "Colosalul"

Urmăresc cu atenţie şi mirare toate “scamele” rămase pe internet din colosalul scandal Adrian Costea. Pentru că a fost cu adevărat un scandal uriaş, care face, prin aceasta, trimitere la dimensiunea personajului. În majoritatea declaraţiilor şi abordărilor publice importante ale celor care l-au cunoscut cât de cât (chiar şi a celor care-l dezavuau – şi au fost mulţi!) există un soi de rezervă respectuoasă, uneori admirativă, alteori temătoare, în a-l acuza…

Continuare

Adăugat de Miron Manega la Iulie 29, 2011 la 7:51pm — 15 Comentarii

Paşi

e sumbru aici

umbrele singurătăţii

îmi sufocă liniştea

mobila veche trosneşte

de parcă cineva

captiv în lemn

se întinde somnoros

să prindă luna 

între…

Continuare

Adăugat de Marcel Vişa la Iulie 29, 2011 la 7:14pm — 3 Comentarii

Pictura Metafizica

Carlo Carrà (1881-1966)

 Pictura Metafizică
Carlo Carrà (1881-1966)
Rudă a suprarealismului, Pictura metafizică a fost inventată de doi artişti geniali…
Continuare

Adăugat de Adrian Grauenfels la Iulie 29, 2011 la 5:14pm — 1 Comentariu

Un inceput...

Incepatorii se asteapta la critici. Asa e normal sa fie. Totusi, ce s-ar intampla daca un incepator are parte de niste surprize placute?... http://dragoste-cu-patru-femei.ablog.ro

Adăugat de Neacsu Claudiu la Iulie 29, 2011 la 4:55pm — Nu sunt comentarii

himera trecutului

http://ciornedeweekend.blogspot.com/

Adăugat de Anamaria Bianca la Iulie 29, 2011 la 4:52pm — Nu sunt comentarii

Merita felicitati!

Comitetul Director al Ligii Scriitorilor din Romania a instituit la începutul anului 2009, Premiul ,,Virtutea Literară", constând din Medalia Virtutea Literară şi o Diplomă de Excelenţă, însoţită de o sumă de bani. Acest premiu se acordă anual scriitorilor în viaţă, a căror operă promovează idei umaniste de toleranţă, valori ale patrimoniului naţional şi a căror personalitate şi comportare morală şi civică este un exemplu în societatea…

Continuare

Adăugat de Georgeta NEDELCU la Iulie 29, 2011 la 3:30pm — 6 Comentarii

Umbra

fiecare cuvânt rostit murea în mine

literele dureau

la sânge

asemeni unui

peşte proscris de ape

undeva pe un ţărm uitat de anotimpuri

într-o zbatere autistă

devenisem

cimitir viu

cu guri căscate şi ştirbe

aşteptau să-mi înghită

oasele neîncălzite de carnea ta

şi toate visurile

prinse de umbra mea

ca pe o unică speranţă

dar ea avea braţele

trupul şi picioarele tale 

împingeau pământ peste…

Continuare

Adăugat de iuri la Iulie 29, 2011 la 3:16pm — Nu sunt comentarii

Democraţia şi palatul dărâmat

Rămas departe, în amintiri,năpăstuit de viforul vremilor de deaproape, mai mult decât scuza viiturilor, cea mai rămas din ceea ce ne-au lăsat cei cărora, nici crucile nu li se mai cunosc, stă şi veghează,ori cer ajutor.Trezindu-ne,am putea învăţa semnele bune, lăsate-n urmă şi prin văile dinspre pârâul Ruşavăţu, de un fostul propietar buzoian:

C-o nencetată năzuinţă

de un alinător simţământ

ce vibra-ntr-una

ca un vis vrăjit

Falnica lucrare a zonei, a…

Continuare

Adăugat de dumitru negoita la Iulie 29, 2011 la 3:00pm — 4 Comentarii

Arhive Lunare

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

2000

1999

1995

0201

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor