Am îmbrăţişat nucul

   din grădina părintească

   m-a atins fior strămoşesc

   urcând din rădăcină

   spre mâna mea

   mi-a pătruns în adâncul

   sufletului verde



   tulpină străveche

   semănând cu o ladă de zestre

   frunze aliniate-n milioane

   o umbră groasă

   lasă

   lângă al mamei prag



   tril de păsări printre ramuri

   simfonie în zori

   revarsă peste sat

 …

 Atunci când ne-am hotărât să înfiinţăm acest blog - eu, fiul meu Gelu Dragoj jr. şi poetul Vasile Dan Marchiş, fondatorul revistei tipărite cu acelaşi nume - nu ne-am gândit la impactul cultural şi  social pe care o să-l aibă asupra publicului care deţine internet din arealul Codru-Chioar. Numai că strădania noastră ne-a fost încununată cu aceste „vizite” pe blog, în număr de peste treizeci de mii din ianuarie anul acesta şi până la începutul lunii septembrie! Pentru noi este o…

culoarea

invadează cerul

din cântecul verii

ghemuie

ziua-n luna sfioasă

tril strecurat în ramuri

ostenite de rod

frunză şi trunchi

sens…

Credinţa

e un foc divin,

o scară înspre mântuire,

tămăduire

 pentru suflet,

poteca

 pentru-mpărtăşire.

Vegheat de sus,

cu blând fior,

la început

e mai sfios,

scânteie de-a primit din cer,

e semn trimis

de la Hristos,

prin Îngerul

          ce-mi stă de pază,

cu grijă-ntre pământ

 şi cer,

să-mi întreţină-n suflet focul,

pe drumu-atât

de efemer.

Iar…

„Doamna” Tudora [Teodora] (n. prima jumătate a sec. XVI – d. între 10 sept. 1605 sau 1/11 sept. 1606, Mănăstirea Cozia). Mama lui Mihai Viteazul (1593–1601). Negustoreasă (sau cârciumăreasă) în Târgul de Floci (port comercial la vărsarea Ialomiţei în Dunăre), o femeie săracă, „vânzătoare de…

Cine m-ajută

să ies din abstract

de-o minte mută

în amintiri d-impact

de-ndrăgostiri

fără niciun contract?...

Să îmi reînviu

iubiri;

real de altădată,

un crochiu

din viață întâmplată

act cu act.

Am plin d-imagini

răscolite-n simțuri

și-ntorc pagini

de album

pe jilțuri

c-un parfum de fum...

se reînnoadă vis

de-amor dezlănțuit

când este interzis;

un incartiruit

sau doar…

http://www.trilulilu.ro/muzica-ambientala/eu-rad-si-plang-in-limba-romana-de-ion-ionescu-buc

În dimineţile diafane cu miros de proaspăt şi aromă de veşnicie,mă las încălzită de soarele 

blând şi iubitor ca de obicei, luându-mi porţia de bucurie, căci fără de ea, mi s-ar părea că nu trăiesc.

Paşi mă poartă spre  marginea lanului cu grâu unduit în boarea vântului, unde florile mov mici şi

curioase îşi întind braţele spre cer, strigându-şi dorinţi numai de  ele ştiute.

Drumul prăfos îmi aşterne peste tot ceva…

între noi s-a întâmplat o trecere

un timp suprapus peste un abur

acel abur am fost eu sau tu

apoi am știut să ne contopim cu vâltoarea vieții

am devenit prea grăbiți și am încurcat destinele

tu departe

eu în alt anotimp

ne-am căutat umbrele pe chip și ne-am făcut întuneric

ne-am născut din dorurile…

Leagana-te,scumpa Romanie,

Sub vantul cald al vremurilor noi,

Si mergi cu fruntea sus printre popoare

Traindu-ti visul sfant al bravilor eroi.

Fiecare neam si fiecare tara

Isi are steaua sa pe bolta albastra,

Isi are contrapartea in lumina

Si raza care-i bate la fereastra.

Pe aceste sfinte si strabune plaiuri

Am coborat culori de curcubeu,

Sa-mpodobeasca fruntile ce-n dreapta

Pasii tarii-ntregi spre…

asemenea muntelui  Qaf

nu din smaralde ci din tăceri

înălţimi susţin inimile

îmi aduc aminte

o cum îmi aduc aminte

de acea Noapte în care Beduinul

a murit în faţa Catedralei Negre

îmi ascund tristeţile de- acum

în rostirile de- atunci ale

bunului meu sfătuitor de taină

stăpâne te rog nu pleca

Noaptea aceasta o să te sfâşie

Noaptea aceasta este precum o fiară

şi mai ales îmi…

Eu una, ma simt bine cand scriu, dar am mai observat ca nu pot sa scriu decat atunci cand ma simt bine, sau ma rog, cand starea mea nu este una dintre cele mai proaste si atunci ajung sa ma intreb: ma simt bine cand scriu sau scriu ca sa ma simt bine?

Unii prefera poezia, si recunosc, este mult mai speciala decat proza, dar pentru poezie trebuie sa ai o cu totul alta stare. Sunt poeti care isi induc aceasta stare tocmai pentru a putea creea dar eu consider ca poezia cea mai reusita…

zborul ţi-am oprit nesfârşire

unde voiai să ajungi

neştiind degetele astea de năuc

inimile ce picură sori mici albaştri

şi tulpini de tei

de la stânga la dreapta ceasurilor

şi în paşii de neuitare

peste care trecut, acum şi mâine

curg în acelaşi ritm

aici lângă inima lui Ovidiu

şi-a primilor visători ce şi-au spus

suntem fraţi ploii şi-ai boabelor de rouă

ce leagă suflet, cer, pământ şi mare

prin soarele ce ne sărută

cum…

                          Horia Gârbea – TIMPUL CA O MĂNUŞĂ

           Motto:

„asemenea infirmitate

 pe care unii

 o numesc postmodernism

 este de neocolit

 nu poţi scăpa de ea

 cum nu poţi scăpa de moarte”

      (Horia Gârbea)

Aşa cum remarcă autoironic Horia Gârbea /1/, poezia sa se încadrează postmodernismului, curent lax, ale cărui caracteristici generale acceptă orice temă dacă aceasta este…

                                    În colţuri de stele îmi prind fericirea

                                    şi-o las să-nflorească pe umărul lunii,

                                    corăbii de astre-şi ascund strălucirea,

                                    când timpul le lasă în poarta genunii.

                                    Cuprind cu privirea cortina nocturnă

                                    deschisă pe scena actorilor…

galben spre toamnă

sunt desfrunzit

o iarnã clopot

amestec de aramã

şi plumb

ding dong

ding dong

învelit în omãt

caut seva

râvnesc fotosinteza



sunt un copac…

Rămas

fără cuvinte,

îşi golea mintea de amintiri.

Încerca iluzia

că ziua

s-a sfârşit…

Hotărât şi neliniştit ca o

ploaie de primăvară,

am pedalat pe bicicleta

copilăriei, veche şi ruginită,

obosită de drum şi de clipe

în oraşul de taină şi dor: Ruga.

Mergeam încordat pe alei

în zgomot de lacrimi trimise

spre cer, ofrandă şi dorinţă.

Lumânări la ferestre

mulţumeau nopţii,

lângă colaci cu iz de

smerenie şi spaţiu sacru.

Umbre ale privirilor

deznădăjduite se ridicau

deasupra bisericii închise,…

Ne dor atâtea întâmplări fără noimă

din care nici nu facem parte.

Zarva şi ura ne-mpresoară şi se duce

încât mă întreb de ce rămân pe loc,

dezmoştenit de propria-mi virtute

de-a nu mă dezbrăca în văzul lumii.

Nici nu mai ştiu dacă fereastra s-a deschis,

să privesc cu gândul cum trece femeia

uimindu-mă cu mersul atât de plin

de parcă stele îi răsfaţă-n păr lumina

şi rănile se închid cu cicatrici de noapte.

Lângă copacii cu frig de…