spun că sunt o fiinţă spirituală
de parcă aş locui
într-un poligon cu jaloane spun
că pe aici nu se trece decât uneori
cu barca
astăzi este o zi din acelea cu vânt
soare pauper
şi întâlniri chimice efervescente
cu ploaie şi buruieni sub carne
de parcă mai sunt.
Adăugat de Iordache Dan la Septembrie 30, 2009 la 1:19pm —
Nu sunt comentarii
Cerul e o materie gri, vascoasa care sta sa pice peste oras.
Omul de serviciu scutura mopul , sala de gimnastica e uda
nu se mai vad deloc urmele tenisilor, copiii vor intra imediat.
Dupa ce a taiat tulpinile doar atat incat sa sileasca planta
sa dea lastari noi din radacina , Augurul a plecat
sa scotoceasca in lada cu scule a decedatului.
Doamna Gabi aranjeaza in vitrine cioburile gasite
in ultimul sit… Continuare
fiecare plecare mă rupe
mă recompui printr-un cuvânt -
cuvântul nostru -
care poate să nască o lume
prin fiecare atingere mă stăpâneşti
mă arunci în realitatea ta
îmi smulgi bucăţi de carne
unghiile date cu lac
părul electrizat
ochii ce se închid pentru un veac
limba care se încolăceşte
în jurul limbii tale perfecte
„respirăm aerul celuilalt” îmi spuneai
în timp ce ea stătea întoarsă
privind zidul pe care l-ai… Continuare
Pereţii de la parter au urcat la mansardă.
Intrând în biblioteca imensă cu miros de mucegai
ei smulg de pe rafturi hărţile îngălbenite
pentru a şi le bate singuri în cuie.
Pereţii de la etajul unu, gălăgioşi dintotdeauna
dansează pe ritmuri braziliene de samba.
Tablourile de familie tresaltă şi ele,
ca nişte cercei ce atârnă uriaşi.
Pereţii de etajul doi, rigizi, cu tapetul scrobit
critică vremea ploioasă în timp ce iau ceaiul de la ora… Continuare
Introdusa la curtea regilor Frantei, opera devine o intruchipare perfecta a principiilor impuse in arta de monarhia absoluta si principala distractie importata de la italieni se schimba dupa chipul si asemanarea noilor stapani. Opera italiana este introdusa la curtea Frantei de…
La capătul lumii
se scriu cele mai frumoase poeme.
La capătul lumii
gândurile se transformă în cerc,
iar cercurile se prefac în sfere.
Perfecțiune.
La capătul lumii începe perfecțiunea.
Se plimbă ideile
pe marginea îngustă, dar infinită.
Infinitul.
La capătul lumii se-ntinde infinitul
din care ne-am desprins și noi conturul.
Infinitul.
Conturul nostru se topește-ncet în el
așa cum noaptea se topește
în brațele unei… Continuare
În primul rând aș vrea să cer scuze tuturor nesimțiților pentru eventualul disconfort pe care li-l va crea acest articol, deși nu mă aștept ca vre-unul dintre ei să se simtă cumva prost citind aceste rânduri, doar e nesimțit, la urma urmei, iar nesimțirea lui nu e o greșală, neatenție sau lipsă de educație, ea este - pentru un nesimțit veritabil - o Filozofie de Viață, în care… Continuare
Cu toate ca se nascuse pe alte taramuri, abia la Venetia opera si-a dezvaluit pentru prima data farmecul tuturor celor care voiau sa o cunoasca. Astfel, in 1637, se inaugureaza primul teatru public de opera – „Teatro San Cassiano”. Opera cu care s-a inaugurat deschiderea teatrului a fost „Andromeda”, libretul scris de Benedetto Ferrari (1597-1681) iar muzica a fost compusa de Francesco Manelli…
Domnul Mitica, soferul, opreste microbuzul la Marasesti
oras cunoscut pentru Mausoleu si fabrica de clei de oase,
in parcarea aferenta mausoleului.
Cobor ,ma simt de parca as fi mers cu vaporul ,e noapte
si singurele lumini vin de la crasma numita “Berthelot “
unde se nuntesc unii , foarte veseli dealtfel ,
imbracati in costume care nu se sifoneaza .
Firma pe care scrie numele generalului
are doua spade de… Continuare
în femeia aceasta un cîine turbat latră fărădelegile
ea are sînii la vedere
fructe
şi veveriţe prin scorburi
picioarele asemenea crengilor
ademenesc spre vară
să ne scăldăm împreună
vîrtej
fiare să-mi muşte
dorinţele
femeia aceasta trăieşte în camera cu geamuri etanş
ce se umple cu dorinţe ca o piscină
de i-aş tăia unghiile picioarelor
le-aş pune pe inimă
să-mi zgîrie sîngele
să-mi latre
ca un… Continuare
O să încep din nou, un poem, cu ambele mâini
Şi o să-l îmbrac într-o rochie de mătase.
Voi veţi râde de mine, de el,
Păpuşa mea spartă cu rochie de mătase.
O să-i fac trupul sfârşit, cu miros abundent de scoarţă
Şi sete de apă.
Pântecul rărit, cu ochiuri prin care să treacă şerpii
Încet, trosnind.
Mă veţi întreba de ce poemele azi, au gusturi nepământene
Şi ochi de nesfinţi,
Vă voi răspunde că lumina s-a stins
Ospătând lunecările de… Continuare
ştii bine că toamna o să vină până la urmă
şi dacă nu credem noi în ea
mai avem timp ascultă-mă bine
am putea să ne vindem rolele hamsterii borcanele de compot
să fugim în ţara-lui-nu-ştie-tot unde vrei tu
undeva unde să nu ne ajungă din urmă
nici o durere
în fiecare an începând cu întâi septembrie
poeţii nu mai sunt ce au fost
toţi primesc în ei lucruri care nu le aparţin şi pe care
nu le mai alungă înapoi în lume
nici cele mai… Continuare
Editura Cadmos, 2008
ISBN 978-973-88557-6-2, 112 pagini
Format 23/31, 80 lei
În toamna anului 2008 a fost lansată la Bucureşti cartea «Palatul Patriarhiei - de la Camera Deputaţilor la Casa Bisericii», autor prof. dr. ing. Nicolae Şt. Noica, ex-ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului în perioada 1996-2000.
La… Continuare
Domnule Paleologu, trebuie pentru inceput sa spunem ca aceasta convorbire a fost nascuta datorita unor atitudini ostile, mai ales in presa occidentala, privindu-l pe Mircea Eliade si ceea ce aici numim „generatia ’27“. Va multumesc intii de toate ca ati acceptat sa purtam acest dialog si, inainte de a incepe, trebuie sa mentionam ca, de fapt, dumneavoastra nu faceti parte din „generatia ’27“.
Absolut nu!
de o bucată de vreme încoace
am început să locuiesc
într-un peşte imens
dimineaţa deschid bronhiile
să se facă lumină
să intre puţină apă
puţin aer
îmi aprind o ţigară
îmi beau cafeaua
într-o linişte postdiluviană
ca un răsfăţat al sorţii mănânc
caviar toată ziua
seara adorm obosit printre solzii argintii
a doua zi
o iau de la capăt
Adăugat de sorin lucaci la Septembrie 23, 2009 la 10:22am —
Nu sunt comentarii