UN FIR DE NISIP
Sunt un fir de nisip pe plaja vieţii
ce mai păstreză încă din căldura trupului tău
căldură, ce ţi-o voi dărui totdeauna.
Valul vieţii mă poartă spre ţărmuri necunoscute
înfruntând teama, necunoscutul, furtuna.
Te voi aştepta prin ani,
căldură primind şi dăruind totodată,
clădind castele de nisip,
renăscând cu fiecare dimineaţă.
Soare superb ce-ţi trimiţi raza prin neantul uitării,
căldura-ţi profundă mă… Continuare
Adăugat de RODICA CERNEA la Octombrie 31, 2008 la 7:59pm —
Nu sunt comentarii
nici urmă de ploi-
în setea drumeţului
sunetul razei.
drumeţ în pustiu-
cerul îngroapă raza
în tăcerea sa.
rugă de nisip-
peste tăcerea razei
picurii ploii.
liniştea nopţii-
pe cărare doar umbra
şi lilieci-n zbor.
stâncă sub valuri-
în aripi de pescăruşi
razele lunii.
ziduri înalte-
doar tăcerea-n jur pictâd
aripi şi…
Continuare
Adăugat de Djamal Mahmoud la Octombrie 31, 2008 la 4:30pm —
2 Comentarii

...zilelor apuse,
viselor nevisate,
pietrelor necălcate
de tălpile dorului,
melodiilor ascultate împreună
dar separat,
parfumului de ambră
împrăştiat zadarnic
în aşternuturi goale...
In memorim
celor care am fost
fără să ştim
că într-o zi
nu vom mai fi....
In memoriam
vorbelor tăcute
şi gândurilor
înşelate
de… Continuare
Adăugat de Lelia Mossora la Octombrie 31, 2008 la 2:00pm —
Nu sunt comentarii
tu te naşti din moartea sevei
din lacrima rădăcinilor te ridici
eu mă dezgolesc des în faţa ta
îmi trec toate chipurile
prin ochii tăi veşnic deschişi
tu îmi adăposteşti măştile
în pântec
îmi vopseşti pielea
în culoarea potrivită zilei
atât de fidel eşti
deşi nu te-am scos niciodată
la o plimbare într-o zi însorită
nici nu ţi-am dat vreun os
sau vreo bucată mică de carne
astăzi înainte să plec purtând
doar culoarea…
Continuare
Adăugat de Djamal Mahmoud la Octombrie 31, 2008 la 12:39pm —
Nu sunt comentarii
Omule mort
crescut in umbra vesteda,
trezeste-ma!
Doar eu te vad,
tu nu ma vezi pe mine,
Sunt melci fara de casa
in dulcea ta lumina,
Omule mort
pune-mi o vorba
la iluzionistul formelor,
trezeste-te !
Eu nu te vad,
doar tu ma vezi pe mine.
Adăugat de Iordache Dan la Octombrie 30, 2008 la 9:00pm —
1 Comentariu

MUNTELE VIEŢII
Voi urca încet
muntele vieţii
până când zăpada
gândurilor
îmi va albi
tâmplele obosite
de atâta luptă.
Acolo în vârf,
dincolo de lume,
dincolo de legi,
dincolo de vise,
între cer şi pământ
poate voi afla:
cine sunt eu,
de unde vin
şi unde merg
stelele
ce dispar
licărind tainic
în cealaltă lumină.
Simina…
Continuare
Adăugat de Simina la Octombrie 30, 2008 la 8:19am —
2 Comentarii
AMINTIRI
Lumina vie îşi revarsă
graţioase mândre plete,
peste umeri albi de fete
şi le mângâie duioasă.
În crepuscul se iveşte
blânda lună maiestoasă,
D-ne, cât e de frumoasă
când din cer ea ne priveşte!
Cu degetele-i de mătase
pe creştet ne va aşterne,
amintiri ce peste vreme
ne vor încânta sfioase!
rodica cernea
galati
28.09.2008
Adăugat de RODICA CERNEA la Octombrie 29, 2008 la 10:41pm —
Nu sunt comentarii
IUBIRE ?
Fost-a un opaiţ,
ce-a luminat cândva
şi-un nimb de aur
lumina-i strălucea!
Veniră fluturi mulţi
…o mie,
lumina să o vadă,
dar a lor aripă
îi stinseră lumina,
apoi, plecară-n
lumea largă!
În noaptea ce cuprinse
pământu-n lung şi-n lat
de veghe stă opaiţul
dar e cu ochiul,
spre pământ plecat!
Când magică,
iubirea lui lumească-i
aprinse nimb de aur,
se-nchise…
Continuare
Adăugat de RODICA CERNEA la Octombrie 29, 2008 la 10:36pm —
Nu sunt comentarii
TAINĂ
Imaginea mea în luminişul dintre pleoapele-ţi grele,
iubirea ţi-o aduce în lumea ta, cea plină de mistere!
Cu rădăcini înfipte în pieptu-ţi ce tremură înfrigurat
Sorb, sevă de iubire, cu dorul meu înaripat!
Gândurile-mi curg, năvalnice fluvii, pline de himere,
ascunse, volatile, născute într-un nimb orbitor de stele!
Ce taină ascund buzele tale ametitoare fierbinţi,?
Cine eşti TU, amestec de adevăr cu mistere,…
Continuare
Adăugat de RODICA CERNEA la Octombrie 29, 2008 la 10:35pm —
1 Comentariu

Monseniorul Vladimir Ghika
Leonard Oprea:
DESPRE PACATUL ORIGINAR…
( asta Respiratie o dedic Monseniorului Vladimir Ghika, un sfint al mileniului III, asa cum deopotriva sunt Nicolae Steinhardt si Richard Wurmbrand )
Izgonirea din Rai NU este Pacatul Originar.
Izgonirea din Rai este doar primordiala manifestare a Liberului Arbitru, daruit Omului de catre…
Continuare
Adăugat de Leonard Oprea la Octombrie 29, 2008 la 10:22pm —
Nu sunt comentarii
ÎMI PLOUĂ
Îmi plouă pe buze şi-n plete,
îmi plouă cristale din nori
şi muza va plânge poete,
citind poezia-mi în zori!
E scrisă în seara de toamnă,
când frunzele mor pe alei,
când ochiul frumos de codană
încântat e de fluturi şi zmei!
Îmi plouă cu lacrimi şi soare,
îmi plouă cu visuri şi flori,
când luna din nouri răsare
şi-n suflet mi-aduce, mii de fiori!
Am sufletul străpuns de durere
când secera…
Continuare
Adăugat de RODICA CERNEA la Octombrie 29, 2008 la 10:19pm —
1 Comentariu
Iti las campul gol, trist
asemenea unui nud in carbune
destelenind soarele rece sub
draperii de gene,
iti las amintirea zilelor promise
justificand ceata insolita
a trupului tau intins
pe crucea diminetii,
iti las zambetul de acuarela
sa pluteasca pe aripa unui zmeu
tras de pantecul tau de piatra,
iti las casa vantului deschisa
spre zarva muzicii ce aduce
mirosul de paine al palmelor,
iti las tie tot ce am imprastiat
pe…
Continuare
Adăugat de Iordache Dan la Octombrie 29, 2008 la 9:00pm —
2 Comentarii
Toamna ta
mi-e acoperamant de aripi,
aeroport clipelor
survoland inefabila zare,
ma desparte de trunchi,
cu maini palide - de-asteptare,
toamna ta
mi-e strigat de bizon in hotare,
toamna esti tu, heruvimul
ce-ascunde copacul vietii in mare.
Adăugat de Iordache Dan la Octombrie 29, 2008 la 6:57pm —
Nu sunt comentarii
aştepţi să-mi plec dorinţa înfăşurată-n vise
picioarelor ce umblă prin cercuri de mojici?
socoţi că veşnicia o cerem din culise
cu neputinţa-n viaţă de-a ne cunoaşte mici?
cu-acele triste feţe doreşti a mă susţine
când nu pricepi ce-i ăla un joc periculos?
dar să răspunzi cu patimi îţi pare că-i mai bine
decât să-mi vezi pivirea cum o aştern pe jos...
nu văd suflare-n ceruri nici existenţă-n moarte
să-ţi domolească vocea umplută cu venin
iar de…
Continuare
Adăugat de Ionuţ Popa la Octombrie 29, 2008 la 4:16pm —
Nu sunt comentarii

Pe maluri de noapte se cutremură visul...
Eu trec printre şoapte botezând paradisul
cu numele tău - vioară şi somn
mereu ne-ntrebat de osul de domn...
Mă duc spre alt drum de cântec apus
şi nu mai ştiu unde... şi visu-i prea sus.
Prin ierburi de toamnă te caut mereu
şi nu mai eşti tu şi nu mai sunt eu...
Suntem doar umbră aceluiaşi gând -
fărădelege durere -… Continuare
Adăugat de Lelia Mossora la Octombrie 28, 2008 la 10:30pm —
1 Comentariu
viaţa asta parcă-i un gâde
cu mâini de copil
mă întreb câte din mine
ţi-am dăruit cu adevărat
unde se duce iubirea când mori
dacă-mi vor tremura degetele
când te voi smulge din piept
sperând să-mi zâmbeşti
în fiecare femeie
ce mă va ascunde sub piele
şoptindu-mi că-s viu
viaţa asta parcă-i un gâde
sătul să-şi ascută securea
aşteptându-mă cu sufletu-n palmă
ca un sfânt dezgustat de lumină
Adăugat de Vladimir la Octombrie 28, 2008 la 9:10pm —
Nu sunt comentarii
Eu sunt prea mic
dar tu ma faci sa simt ca sunt
cu mult mai mare,
De este toamna, imi arati
ca roata ofilirilor nu doare,
Cand ma ridic tu ma imbraci
cu soarele frumos si tare,
Eu sunt prea mic
dar tu ma lasi sa cred ca ingerul
copilariei e visare.
Adăugat de Iordache Dan la Octombrie 28, 2008 la 1:30pm —
Nu sunt comentarii
Un glas orfan… ecoul adoptiv
Şi un confuz trăieşte-n fiecare
Mi-ar fi plăcut să simt cu subtitrare
Stând izolat de orişice motiv.
Sunt locatar al unui trup firav
(Iar a simţi e o diversiune)
Şi sunt egal cu tot ce îmi rămâne
Un pacient al unui om bolnav.
Trăim în univers delimitat
Un scurtmetraj iar noi suntem eroii
(Cum un poem e ADN-ul foii)
Un epilog de(vreme) prefaţat
Adăugat de Emil Fanache la Octombrie 28, 2008 la 12:49pm —
Nu sunt comentarii
Te aud cu timpanul ros de carii
în noi înşine,
şi-n toate zilele despuiate vulnerabil
un nor de rău augur după îngrăditura din scînduri
acest exil cu gust amar de migdale
în care mă îngrop ca un paing prin agora
adesea confundat cu leii epigonici
la citirea cărţilor sfinte
în timp ce buzele de calcar surîd, ele însele
vrăjite de steaua halebardă
singura care ne salvează din neant şi rămîne
ca o glorie egală cu aceea a lui… Continuare
Adăugat de Luminiţa Cristina Petcu la Octombrie 28, 2008 la 12:08pm —
2 Comentarii
am urcat muntele
si m-am aruncat în aurul topit
al unui râu
şi mi-am curăţat trupul până la oase
şi când am ieşit afară
niciun semn nu mai aveam
nicio cicatrice străveche
numai hainele mi le pierdusem
în stratul gros de frunze
Adăugat de mircea lacatus la Octombrie 28, 2008 la 11:30am —
Nu sunt comentarii