De m-aş ascunde după lună
Şi m-aş înveşmânta în noapte,
Ori m-aş preface în furtună,
În dulce iz de mere coapte,

nu ştiu dacă  am să mai rămân

în oraşul acesta cu o sută de străzi

şi cu tot atâtea biserici

nici câinii nu mai latră pe-aici

dimineaţa bat deodată

o sută de clopote

cântă deodata o sută de popi

şi o sută de dascăli

îţi vine să te urci pe pereţi

să-ţi iei câmpii

oamenii tineri au fugit in păduri

cei mai în vârstă culeg…

îmbrățișați oamenii de zăpadă

 o inimă clopot

 îmbrățișează la rându-i

pustiul străzilor

din întunecimea ferestrelor

chipuri singuratice îmbracă veselia stelelor

urmele animalelor de pradă

se leapădă de sânge în lumină

pietrele rostesc

îngenuncherile apelor

copiii din scorburile tristeții

deschid spre cântec brațele

îmbrățișați

lacrima tăcerea clipele

și oamenii vor zbura cu aripi…

Alerg…

îmi zboară voalul departe

vântul îl poartă

spre înălţimi

prin lanuri se leagănă

dorul

tu mă întâmpini cu-n zâmbet

senin

zâmbesc odată cu el

toate din jur

pe o culme voalul meu

se opreşte

mângâiat de ramul

mesteacănului

vesel

alerg…

să-l ajung

cu pletele-n vânt

las urmele desculţe

în aer şi pe pământ

să…

Privesc o stea. Am lacrimi în privire

și-n suflet am o gheară care strânge

iubirea-mi care suferă și plânge

de dor, de vis, de stea, de amăgire.

Privesc o stea lucind în întuneric

și-o rog, pe cerul meu, să se oprească

o clipă doar și, poate, să-mi vorbească

în graiul neștiutului eteric.

“Iubită stea,

promite-mi începutul

din nopțile senine

și albastre,

primește-mbrățișarea

și…

Îngerul din cuvinte

(Paulina Popa, Matematica îngerului – fragmentarium- , versuri, 154 pagini, Deva: Editura Emia, 2012)

Într-un limbaj deschis, curgător, Paulina Popa dezvăluie în cartea Matematica îngerului – fragmentarium – parte din frumuseţea şi rigoarea vieţii, grija lui Dumnezeu pentru oamenii săi,…

n-am să-nţeleg de ce fluturii
trăiesc cu lumină
de ce mor în lumină ca sfinţii
un suflet de fluture
e uşor ca gândul
ca roua căzută dimineaţa pe flori
să-ţi trăieşti până la capăt viaţa
într-o singură zi
şi să mori
nu-i glumă
într-o viaţă de om
nu poţi iubi decât un fluture

Strâmtoarea Gibraltar

          Într-o zi de început de martie eram îmbarcat într-un ferry-boat aflat în rada portului marocan din Tanger, "Tanja" în arabă, ferry-boat care urma să traverseze  în două ore şi jumătate strâmtoarea Gibraltar  şi să arunce ancora în portul spaniol Algesiras.  Autocarul companiei "Eurolines", care mă transportase din Casablanca cu destinaţia Paris, se afla parcat în cala navei maritime. Puntea principală era ocupată pe trei…

sunt prins într-o pânză de păianjen

fără scăpare

îmi simt sângele îngheţând

dinspre inimă

patru ochi tulburi

pândesc

în jur rânjesc scheletele

despuiate de carne

se-apropie iarna

pe cai albi

sălbatici

crivăţul

vremea întrebărilor a trecut

moartea nu returnează răspunsuri

linişte…

în ziua

când ninsorile s-au oprit

iar vremea şi-a acordat

instrumentele

pentr-un alt început

ai dezbrăcat vechea haină

ai râs soarelui buimac

din beţia prin care-a trecut

şi de-atunci plouă



știu că n-ai vrut

sau poate n-ai putut

să-mi împrumuţi cărţile

pe care le-ai amestecat

o iarnă-ntreagă

dar am simţit în palmă

ochii fumului de țigară

plângeau cu lacrimi…

trăiesc într-o perpetuă

spaimă

răsucesc cheia în broască

instinctiv

ori de câte ori mă-ntorc

umblu pe vârfuri

îmi ţin respiraţia

nici înăuntru nu-i tocmi sigur

prin unchere colcăiesc tot felul

de umbre

în debara foşneşte un şoarec

motanul doarme pe etajeră

ceva s-a-ntâmplat

în…

Marmórea en tus sueños

La soledad perdida.

Marmórea en tu vida

Una noche de amor.

Como noche de ensueños

Recordaba el océano.

El vaivén de las olas

Que semeja la mar.

Después de olas rotas,

La mar te olvidara.

Pero yo mi sueño:

Jamás, jamás jamás...

  când îți ascult cuvintele
  am grijă de un corp
  îl spăl îl îmbrac
  și-l sprijin de perne
  din când în când îi șterg fruntea
  îi întredeschid buzele
  mă sperie întrebarea
  și-l acopăr

la fiecare răscruce de umbră

 din ochi se înalță o aripă

tălpile continuă mersul cercului

în lumina ei se deschid

tăceri ceruri strâmtori

din roată  se surpă o stâncă

un respir de înger

îți alungă din drum

lacrimi demoni căderi

urci în strigătul pământului

poarta ce duce spre cer

 sprijină

o mare de oase albe

 ce răsună…

se juca o piesă de teatru imposibil

parcă Kafka

într-un spectacol stradal

intrarea era liberă

puteai chiar să te autoincluzi

în distribuţie

nu te-ntreba nimeni

n-aveai nicio treabă

la naiba

toţi ne naştem actori

suntem actori

trăim în absurd

în Kafka

dacă nu…

vine își lasă mantia de pur incandescent

tu il adăpostești în cupola inimii

te căptușești toată cu mătasea lui 

de vierme galant

el ca un jefuitor înarmat 

te invadează pînă la ultimul înger

pune stăpînire pe toți trandafirii tăi

tu între timp 

cu iscușenie îi acoperi infracțiunea

o scalzi ca pe un botez

cu pasiunea…

Am o singură carte 

cu o singură pagină 

în ea o unică poezie 

cu un singur vers 

numai două cuvinte: 

te iubesc 



Şi anii trec vârtej 

Toţi am citit cartea …