Deşi era spre sfârşitul lunii noiembrie, el înca mai purta doar un tricou şi o haină pe deasupra. Cobora pe o stradă cufundat in gânduri: cum poate un om sa refuze când putea să aibă totul, o nevastă care să-l iubească, drăguţă, încăpăţânată ea puţin dar care până la urmă tot ce vroia el făcea. Motivul despărţirii fiind unul banal: se săturase ca toate să fie ca el. Nu se mai simţea împlinit. Vroia altceva.

Scoase telefonul, se uită la ceas: ora 7. Unde să mergă la ora asta? Acasă nu…

          Coborând alene treptele spre metrou, se aşeză la locul unde uşile vor fi în dreptul lui. Privea îngândurat. Totul în jurul lui părea desprins dintr-o lume nouă. Sunete ciudate se auzeau pretutindeni. Dar era aceeaşi lume dintotdeauna. Nimic nu se schimbase. Doar el era altul.

Sosi trenul şi în îmbulzeala creată se prinse şi el ca într-un joc al copilăriei.…