Elena Costea's Blog (9)

Salon lugubru

Mișcând încoace și încolo

se-ntoarce cu un zâmbet figurant

și-și șterge sângele.

Curge apă. Ochii îi sunt plini de fiere,

de miere, nu-i e gura înnecată.

Dar sufletul. Ce-i sufletul?

I se perindă rând pe rând,

pe streșinile încărcate,

cu rigips vechi și amorțind

se culcă pe o parte, amuțind,

într-un salon…

Continuare

Adăugat de Elena Costea la Mai 20, 2012 la 7:51pm — Nu sunt comentarii

Cavou de cenușă

Moartă în aburul de-aramă
Se îndreptă spre-un cavou deschis
Cu respirația tăiată și
spânzurată de un sfinx.
Cu părul negru, ars de timp
cu brațul roșu-
-nsângerat în spini
Privește moartea supurând cenușă
și moare iarăși, murmurând venin.

Adăugat de Elena Costea la Mai 19, 2012 la 10:09pm — Nu sunt comentarii

Trup misteric

Cand suflul tau
imi impleteste sangele
Cand ghiata il incheaga
si-l intareste crud
Cand vantul il imprastie
si-l arde
si-l bate
Eu cad.
Tu ma iubesti,
si te iubesc
Si el ne-arata tandru,
cum murim
ca unul
si acelasi trup
misteric.

Adăugat de Elena Costea la Septembrie 14, 2011 la 7:57pm — Nu sunt comentarii

Cad!

Cad!
Mă vezi?
Privește! Sunt aici, chiar langă tine!
Nimic nu mă împiedică să-ți simt atingerea fierbinte
Dar tu îmi întorci spatele
Te privesc
Dar nu știi că sunt aici
Privesc prin ochii tăi
Și moartea mă cuprinde incetișor
Hai, eliberează-mă!
Lasă-mă să fiu propriul eu!

Adăugat de Elena Costea la August 11, 2011 la 8:29pm — Nu sunt comentarii

Ploua

Uneori degetele mi se clatina intr-un joc ciudat. Parca nu sunt eu, parca nu sunt ale mele. Ploaia rade de fericire, cerul plange de bucurie. Corpul imi intra-n amorteala prematura ce ploaia fierbinte i-o trimite.

Intunericul se aseaza vestejit. E o vara torida. imic nu-i mai dulce decat negrul cerului cu luna plina. Parca timpul se opreste in loc, parca ochii mi se incetoseaza si ramai acolo, departe, dar esti atat, atat de aproape ca poti sa ma sufoci. Si simt cum…

Continuare

Adăugat de Elena Costea la Iulie 22, 2011 la 2:49am — 2 Comentarii

Și timp, și oase, și oameni!

Ceara se topește încet, iar lumina împrăștiată se răsfrânge în lumea ștearsă. Trecutul vine acid reluându-şi drepturile. Vântul se năpustește asupra focului mocnit și lasă în urmă doar un fum răsfirat.

Pe epitaful tocit de timp cade o picătura de ceară. O ceară roșie, o ceară asemănată cu un sânge închegat. Când se răcește cade sacadat și numără crescendo timpul rămas. Impactul e aproape, dar lumea e prinsă într-un ticăit macabru al indiferenței. Lacrimile lor au secat demult și nimic nu-i… Continuare

Adăugat de Elena Costea la Iulie 21, 2011 la 12:45pm — 1 Comentariu

Timp

Stau cu ochii închiși,
în întuneric
așteptând o lume
diferită.
Simt aroma ta,
simt moartea venind.
Și simt gustul tău
Rămas adânc imprimat,
În subconștientul meu.

Adăugat de Elena Costea la Iulie 20, 2011 la 8:06pm — 2 Comentarii

Plumbic

Fulgerul își întinde aripile spre nemurire
plânsul tău îi dă puterea morții
şi noaptea ștearsă vede cum tu
îți lași sângele închegat în urmă
cum continui să omori viețile fără milă
Și când te lași încet spre patul de argilă...

Adăugat de Elena Costea la Iulie 19, 2011 la 5:27pm — Nu sunt comentarii

Convulsii

Poemul
către tine își îndreaptă pașii.
Iar eu,
tremurând
îmi aștern zâmbetul pe pieptul tău.
Întoarcerea spre trecut ar trebui să fie ușoară,
capul meu de plumb cade încet
părul mi se întinde în fire mici
lipite de picăturile…
Continuare

Adăugat de Elena Costea la Iulie 14, 2011 la 12:30am — Nu sunt comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor