Până la urmă

Ceea ce lipseşte primăverii

Sunt tocmai teii

I-am uitat undeva în Copou

Nu m-au privit îndepărtându-mă,

Nici unul nu m-a urmărit ca o fantomă care să-mi

aşeze peste ochi „o mână ca o frunză cu dinţi”

şi să aştepte

să ghicesc cine este, cine sînt…

Oricum nu şi-ar fi putut ascunde parfumul

Foşnitor al coroanei în care se leagănă scrumbiile de sare

La pogorârea Duhului Sfânt

limbile verzi umbreau porţile

şi în tâmpla de… Continuare