Se coborî din mașina de teren închiriată. Trase adânc aer în piept și privi portița din lemn vopsită în crem. Soarele primăvăratec îi mângâia cu razele sale călduțe creștetul. Ultima oară când văzu această portiță era verde, un verde deschis ca iarba fragedă și i se păru acum că nici nu mai era aceiași, ci alta făcută după chipul și asemănarea celeilalte. „Asta e!” își spuse. „Ce mai contează poarta când de această casă mă leagă altfel de amintiri. Întâmplări ce m-au lovit urât. Chiar și…

Continuare

luna de pe cer cu mâinile in buzunar
mă privise atunci la prima mea întâlnire
cu păianjenul blond
am auzit că o să îţi dea voie în vacanţa de iarnă
să ne reîntâlnim pe pânza ta
e adevărat
în noaptea de ger te voi privi din nou sub luna
ce fluieră la îmbrăţişarea noastră
cu zeci de braţe ce se întind
precum tentacolele înspre coroana de stele
din calea lactee a mamei tale
păianjen blond cu mreje de oţel
ce mi-ai făcut

în noaptea aceia de abac

mi-am dorit să te văd încă o dată

dansând pe cerul de sticlă

îmbrăcată în rochia de argint

să-ţi privesc mişcările lascive

ce mă înţepau ca nişte săgeţi

atunci când luna se spânzura printre crengile dudului

şi noi ne sărutam criminal la umbra lui

mai ţii minte

eram împreună

doi inorogi prin noaptea albastră

izgoniţi de stele şi

blestemaţi de pământul

îmbibat de sângele iubirilor noastre

eram doi…

Continuare

ea
dormea întinsă
lângă o ceaşcă de cafea
eu
eram treaz
o priveam
şi mă dureau ochii
de frigul iernii
sau poate
de caldura trupului ei

şi eram obosit
şi eram ninsoare
şi eram iarnă
şi eram eu
bărbatul ce-o dorea
atunci când
ea dormea întinsă
lângă o ceaşcă de cafea

(Doroteia, 21 Februarie 2011)

pârâul a secat de tot

și apă nu-i

și pe locul lui e glod,

un glod căprui.

strigă foamea-n noi

și copilul plânge

cu fața în noroi

și inima se frânge

în maica lui săracă

și-l strânge

la pieptu-i din nămol

și capul nepticioas-apleacă

și lacrile-i curge

peste pământul sterp și gol.

strigă foamea-n noi

și nu e pâine,

de mult n-au mai curs ploi,

de mult nu mai sunt grâne.

privește-n sus țăranul…

Continuare

Ziua întâi





Deşi marea majoritate a jurnalelor sunt datate, e mă făresc să fac asata. nu vreau niciodată să-mi amintesc cu exaccitate când s-a întâmplat. Mi-ar cădea mai bine să încep cu: a fost odată... să mi se pară ca o poveste ce poate nu a fost niciodată, sau poate o trăim în fiecare zi şi o întâlnim la fiecare pas.



Ca orice tânără de numai optsprezece ani, de la ţară, naivă şi plină de sine, proaspăt desflorată de către prietenul meu, Costel, un tânăr solid şi… Continuare

o clipă aş vrea să-l mai aud
gângurind peţal meu copil;
să-i văd primul pas făcut;
să-i văd zâmbetul senin.
o clipă, doar atât mai cer vieţii
să-mi ofere din frumuseţea ei
şi precum roua dimeneţii
să-mi răcorească doru-mi aprins.

căci un dor, atât mai am pe lume:
să cad pe pământul ce m-a plămădit;
să-mi aud copilul cănd tată spune
şi-apoi de-oi muri, muri-voi mulţumit.

Arenas de San Juoan, 2 Noiembrie 2010

A doua zi, la ceasul amiezii, încă nu se trezise.



Strigătul i-a răsunat în urechi, prelung, insistent, sfâşietor, ca o ploaie de toamnă inoportună. l-a izgonit pentru o clipă întorcându-se pe partea cealaltă, dar el a revenit imediat, mai puternic, penetrant, asurzitor. S-a ridicat buimac. În jurul lui trona sinceritatea şi candoarea unei linişti de nepătruns. Nimic. Poate că cel care strigase aştepta răspunsul de venire în ajutor.



O clipă i-a fost teamă. Era copil, era… Continuare

E o zi frumoasă de primăvară. Verdele plezneşte fascinant în mugurii frunzelor, iar cerul, îmbătat de trilurile păsărilor, ne răcoreşte pridvorul vederii...



E prima zi fără lupte şi acest fapt sporeşte şi mai mult minunăţia naturii, conferindu-i un farmec aparte, cuceritor.



Ne-am improvizat tabăra la marginea pădurii şi ne bucurăm din plin de frăgezimea ierbii şi de muzica foşnitoare a crengilor răsfăţate de razele soarelui. În apropiere susura un izvor, dormitând copleşit… Continuare

Cutreierat de lume,

de cuvinte

rostite,

palidă umbră

privind statui

mă aflu

diluat în vorbirea curentă,

vestejit

de prea multă povară

a sensurilor - stearpă.



Şi ca din vis trezit

într-un alt vis

o aură de taină

peste lucruri

presimt şi tac

spre a le restitui

virginitatea lor originară.



E prea târziu!

Să investesc cuvântul

cu întâia lui numire de-a numi,

e prea târziu!

Să inventez…

Viaţa şi moartea împrumută alt chip în lumea satului, dobândesc alte dimensiuni, îmbogăţite cu noi semnificaţii. Îşi aminteşte, în mod deosebit, de începutul uneia dintre vacanţele lui rurale.



Era seară.



O seară de vară. Cerul se anunţa inundat de stele. Ploua o lumină aurie de miraj, mirosind a revelaţie. Căzut în resemnarea zilei, sângerând în asfinţit odată cu ea, poţi rememora toate clipele fericite de odinioară şi, filtrându-le prin iluzia minunii, te extaziezi în… Continuare

"Prinde-mă!"
mi-ai cerut cândva râzând
şi ai început să alergi
în jurul meu
cu voioşia primăvăratică
a fluturelui
abia ieşit din crisalidă.

"Pentru ce" - ţi-am răspuns -
atâta timp cât nu putem fugi?
Suntem înrădăcinaţi pentru totdeauna
în pământ
şi ne spulberăm în acelaşi timp
cu ţărâna de deasupra.

Să aşteptăm să vină vântul
şi să ne infieze,
draga mea
copilă a soarelui"

Cutreierat de lume,





Continuare

Cutreierat de lume,

de cuvinte

rostite,





Continuare