De ce aș scrie poezii?

E prea multă rimă,

Prea multă muzică,

Mult prea multă armonie

În ipocrizia asta supremă

De a scrie poezie,

Atunci când cuvintele nu se înțeleg

Și cineva le ține împreună

Pentru că se leagă,

Pentru că așa trebuie,

Pentru că bureții de vase

Butoanele de la telecomandă…

Ea e un coșmar

întunecat

precum fumul pe care-l expiră

subconștientul

atunci când se zbate

departe

de visul din copilărie

și de corabia care ardea metaforic

pentru că lumea își aștepta cuminte

sfârșitul.



Și totuși printre clădirile

care se dezmembrau cu rândul,

pagină cu pagină,…

mă întreb unde m-aș ascunde 

dacă aș fugi de oricine sau orice altceva

mi-aș găsi un loc în univers unde nu există gheare

care să te sfâșie pe interior

unde corpul îmi amorțește atunci când 

îți așezi cuvintele ca un munte peste el

unde nu mai găsesc nicio cărare

ca să mă cațăr până în vârf

și să te întâlnesc reproșându-mi…

O mână galbenă se agață

De zidurile mele de sticlă albastră



Pe terasă o femeie discută la telefon

Se plânge de șeful ei



Într-o mașină gri

Motorul urlă pentru că m-am așezat în fața lui



Tricoul portocaliu de pe mine

Mă tot întreabă cine sunt



Unul câte unul

Roșu negru maro verde…

astăzi am citit despre dorința ta de a deveni o lună

ca să luminezi cărarea celor care nu știu încotro să o apuce

mai degrabă decât să fii soare



mi-a fost greu să înțeleg cât de dificil este

să-ți alegi un drum

când întreaga ta lume e plină de lumină

și cât de simplu le este celor care nu vad înaintea lor

decât o…

înainte de toate suntem strălucitori

și puternici

dă volumul mai încet și ascultă

motorul cum moare

ne-am oprit la intrare îmbrăcați în negru

și doar unul din noi mai are loc

suntem invincibili și sensibili cu toții

dar numai unul plânge

mai am un pas de mers înapoi

și am ieșit pe ușa din dos

voi așezați-vă în jurul mesei cu touch-screen

și pipăiți-vă reciproc ecranele

când vine crăciunul mă ascund de magie

și…

printre degete ni se mai scurge doar lumina

am devenit sertare și ne-am ascuns de oameni

ca să ne întrebăm surprinşi cum de muzica răsună printre foi

prin pielea noastră şi se scurge spre podea aşteptând s-o înghită universul



trei ferestre ne-au mai rămas spre suferinţă

şi pe-a patra o deschidem ca să mai intre oxigen…

aştept trenul să mă ducă departe

unde tu nu mai exişti şi când nu mai există

ca să-mi şterg lacrimile şi florile din păr

apoi să merg pe jos până la căsuţa de la munte

vreau să o demolez piatră cu piatră

să o ia la vale iar în drumul lor pietrele să prindă viteză

şi să distrugă şcoala, iarba, casa, maşina, parcul,

magazinele, barurile, sala de gimnastică,

să se lovească de mingea de baschet, să ricoşeze în mare,

iar din apă să…

felinarele dansează pe strada luminii

nu se mai obosesc de mult să ardă

și nici eu să le mai dau foc

prefer să-mi fac manichiura

și să-mi desenez o sobă pe unghii

sau mai bine un soare ca să vină vara



dacă poți să faci muzică bătând cu palmele în masă

să faci sport dând cu fiarele de pământ

și mâncare numărând…

corp unicelular radioactiv supraponderal infect şi primitiv!

da, tu

pentru că nu îţi pot spune ţie asta am să scriu aici

că nu îţi permit să intervii atunci când îmi merge mie bine

să întri pe uşă atunci cand râd eu

şi nici să apari atunci când sunt tristă

mai cu seamă nu ai voie să rumegi iarba pe care o calc eu

să…