obișnuiam să-ngrop absența ta în vin 

și-apoi sorbeam din noaptea ta puțin câte puțin 

până ce trupul tău prindea contur la mine-n trup 

și eu n-aveam degete destule ca rochia să mi-o rup 

și aveam sânul ars de dor 

și dor mi-era 

ce dor mi-era 

iar palma ta cum un șuvoi de apă din cișmea aluneca 

deasupra mea 

și apa în vin se prefăcea 

doar 

apa setea mi-o stingea 

și un parfum de vinișor se înălța din carnea mea 

paharul…

prin buzunare iar se zbate fără de noimă vântul 

eu alerg în reluare ca un cal răpciugos 

simt carnea cum mi se destramă fibră cu fibră 

și calciul cum se furișează ca un hoț din os

am buzunarele pline cu pietre 

pietre de toate vârstele și de ambele sexe 

unele de toată stima independente în viață 

altele ce vor muri ca și anexe

luna nu se simte precum un câine fără stăpân 

totuși amușină ale cerului cotloane întunecate 

interesul său pentru gunoaiele celeste și nereciclate încă 

nu-l înțeleg și nu mă dă pe spate

pe pântece mi-a mai rămas parfumul tău

aduce cu mirosul de pelin

aş vrea spre carnea ta să mai închin

un strop de vin şi vină şi plec cu Dumnezeu

m-ai stors de sevă înger pătimaş

când gura ta de gura mea tu ţi-ai lipit

să facem pauză de o cafea cu sare dulce

mi-ai zis atunci când tot apusul privea spre răsărit

(prin vene-mi trec deşeuri de-amintiri

ruine de altare părăsite

se nasc şi pier în chinuri nesfârşite 

din ochi îmi curg…

și dacă vrei să vezi cum sângerează 
o 
pasăre
cu capul tăiat
privește cum răsare soarele

între sprâncenele iubitului 
mersul meu
se preface într-o ninsoare

valsând 
pe jăratec eu v-am scris cu gâtul taiat

și pentru că eu nu semăn cu tine pentru a șaptea oară nu îți spun

am o greutate cam cât o portocală neagră pe buric

Doamne taie-mi mâna dreaptă să tac

sădesc morții ca pe leguminoase în ochii de un albastru verzui ai pământului

desăvârșit nici un vultur nu s-ar înălța așa rapid spre Dumnezeu

verdele câmpiei m-a învesmântat radios ca o fustă 

călcâiele îmi freamată de la prea multă bucurie 

între coastele mele ca într-o vilă de lux sălășluiește de o oră un greiere 

aș fi avut cu siguranță doi dacă nu ți-aș fi dăruit unul și ție

mergeam așa cu țeasta în mână ca o vedenie

ploaia-mi cădea precum spre odihnă ar fi făcut-o în gât

pe trotuar îmi făcusem autoportetul cu sângele

un iepure te-ncătușase cu propria sa spaimă de vânător de moarte de urât

stăteam așa precum un gât sub trăznetul satârului feroce

nici grupă sanguină nu aveam nici buletin

și ce frumoasă mă simțeam cu țeasta

în pumnul delicat și inutil

pășeam așa pe tălpi cam plictisite

și…

mâna mea dreaptă e azi foarte tristă 

nasul se smiorcăie într-o batistă 

cocoșul cel roșu cu ochi indigou 

se lăfăie gătit pe un platou

un purice cu burta suptă 

avid de oleacă de sânge 

coseste de zor și transpiră 

pe-o labă păroasă de câine

în noaptea asta pietrele șomează

și-i iz de sărăcie 'n mine ca-ntr-un crâng

persistă în sânge un frig de boboteză

și un microb de gripă mult nătâng



tac clopote dar nu ca'n gâtul unei vrăbii

și pare a fi un semn Dumnezeiesc

bat clopote zăpada asta se așterne

în carnea trupului ce urlă a pustiire

ca un caftan de gală arăbesc



bat clopote împrejurul unei ape

iar eu pe orizontul morții călăresc

bat clopote…

noaptea spintecă ziua ca o lance 
carnea rănită se desface ca un boboc uimit 
dă radioul la minim iubite 
un greiere siesta și-o face în fânul cosit

ca un vin demisec gura ta mi se risipește pe gură 
merele cad ca o grindină din copac 
de n-aș simți cum trupul tău alunecă pe mine 
poate aș reuși într-un final să mă-mbrac

noaptea spintecă ziua ca o lance 
merele cad ca o grindină din copac