Blogul lui Ioan Grigoraș -- Arhiva Martie 2014 (47)

Destin...

E ora unu, noaptea și mai plouă

Cu glasul tău, cu fulgere subțiri,

Ne rătăcim prin vise ca doi miri

Și ne-nchinăm cu mâinile-amândouă

 

La steaua noastră care nu se vede

Ascunsă-n palma norilor nebuni,

Ne sărutăm, iar printre rugăciuni

Te mângâi pe tulpina nudă, verde

 

Și nu mai știu... dacă se schimbă ora

Să pun la ușa timpului…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 19, 2014 la 6:40pm — 2 Comentarii

Consens

În cercul unui labirint sfios,

din antiteza noastră fără sens,

vom regăsi doar un cuvânt pios

care pluteşte, sigur, spre consens.



Azi, Waterloo nu pare ce a fost,

nici ducele de Wellington mişel,

o singură secundă fără rost

a-mprăştiat nisipul din castel.



Printre paiaţe colorate-n roz

când spală bulevardu-n seri târzii,

pluteşti mereu precum un virtuoz

pierdut prin miile de alezii.



În antiteza noastră fără…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 19, 2014 la 7:13am — Nu sunt comentarii

Condamnat

Nu ştiu prin câte vieţi am rătăcit,

De câte ori mă nasc spre a muri,

Că-n fiecare zi am sărăcit,

De când te caut să te pot iubi.



Am fost, mai sunt şi astăzi condamnat

Să te doresc, să nu te pot găsi,

Şi karma cred că m-a abandonat,

Fortuna pare a mă părăsi.



Te caut zi de zi, veac după veac,

În toate vieţile prin care-am fost

Merlin nu mi-a găsit nici el un leac,

Iar timpul fără tine e anost.



Am fost, mai sunt şi…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 13, 2014 la 6:17pm — 2 Comentarii

Clepsidrele sihastre

Aruncă-n iad clepsidrele sihastre,

Nisipul curgă-n vânturi trecătoare,

În urma lor răsară doar o floare

Să-ți amintească de iubiri albastre.

 

Să plece caravanele, când oaza

Cu beduini și clipe de beție,

În care tu citești o profeție,

Își schimbă peste noapte ipostaza.

 

Nici cactușii, când vor să mai înțepe

Destinele ce curg fără…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 13, 2014 la 7:16am — Nu sunt comentarii

Dau foc

N-am mai oprit demult la crâșma din pripor,

Cafele n-am băut cu tine în cerdac,

Din pană lacrimi curg și lângă ciornă zac,

Să scriu poeme, astăzi, parcă nu am spor.

 

Nu știu de ce sunt trist și n-am idei deloc,

Aprind țigara și-o privesc fără să trag

Un fum... se arde singură și-arunc în prag

Chiștocul scurt... n-ar fi mai bine să dau foc

 

La tot?…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 12, 2014 la 5:43pm — 2 Comentarii

Anhidru

În noaptea asta vreau să gust din stele

Și să mă-mbăt cu praf dintr-o clepsidră,

Să uit că timpul trece ca o hidră

Și fug secundele ca niște iele,

 

Că fără tine viața mea-i anhidră

Și nu mai știu cum să îi pun proptele;

Mi-e dor de tine și-s atât de grele

Dorințele... le-ascund într-o firidă,

 

Dar se întorc mereu mai insistente,

Mereu…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 12, 2014 la 7:21am — 2 Comentarii

Către Itaca

Alerg de-atâţia ani după himere

Dar de acum vreau să termin cu joaca!

Sirenelor, vă rog păstraţi tăcere

Că vreau să navighez către Itaca!



Poseidon să sufle-n patru vânturi,

Ciclopii să mă caute şi-n vise,

Să mă ademenească-n mare cânturi -

N-am să cedez, mă simt ca şi Ulysse.



Pe-un ţărm m-aşteaptă veşnic Penelopa,

Şi Telemah se pare că zâmbeşte,

Doar Hera pare tristă, mizantropa,

Sperând că versul ei mă cucereşte.…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 11, 2014 la 7:32pm — Nu sunt comentarii

Nevinovat

Să m-aştepţi, iubito, când se lasă seara,

Voi veni spre tine ca un vânt tomnatic,

Obosit de munţii care umplu zarea,

Florilor din tine să le fiu ostatic.



Albul pielii tale, cu mişcări feline,

Să se-ntindă leneş peste aşternuturi,

Voi avea eu grijă, curbele-ţi ondine

Să le-acopăr, tandru, numai cu săruturi.



Am să-ţi muşc genunchiul... Sânul cel obraznic

Îl voi face-n palmă să se cuminţească;

Celuilalt, iubito, jur să-i fiu…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 11, 2014 la 7:17am — Nu sunt comentarii

Oh Doamne!

Te voi culca în patul minţii mele

Cu gura, floarea-ţi toată s-o culeg

De-la-o-lal-tă... (nu vreau să aleg),  

Sunt un bondar captiv între dantele.

 

Picioarele mi s-au muiat ca ceara,

Polenul tău mi-alunecă pe piept;

Să-l văd şi eu pe ăla înţelept

Ce ar lăsa să treac-aiurea seara.

 

Cu focul înteţit de o scânteie

(Fără să-ţi guste mierea…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 10, 2014 la 5:15pm — Nu sunt comentarii

Spune-mi tu dacă mă-ncurc

Din ziuă spre noapte lumina descreşte;

Prin gânduri îmi umblă fecioare nurlii;

Descântă un Eros, aud cum rosteşte,

Cu lutul în palme cuvinte hazlii.

 

Toţi lupii din mine îşi strigă chemarea

Spre mijlocul lunii albite de nori.

Ascultă iubito cum tremură zarea,

Prin umbrele iernii trec stoluri de ciori...

 

Săgeata iubirii înfiptă în…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 10, 2014 la 7:18am — 2 Comentarii

Eşti sufletul pereche…

Tu vii ca o maree - tăcută şi bizară -

Cu alge destrămate haotic pe nisipuri,

Să-mi lecuieşti durerea cu sarea ta amară.

Eşti sufletul pereche ascuns în alte chipuri!

 

Te-am căutat în pietre, în puncte cardinale,

În raiuri neumblate de şarpele trădării;

Am înghiţit cu sila otrava lipsei tale

Şi beat de neputinţă m-am dat, pe-un vis, uitării.

 

Am ars…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 9, 2014 la 5:14pm — 1 Comentariu

Vom fi o poezie

Trezit din somn voi săruta o gleznă

Și buzele ca o cireașă-amară

Să uit c-am rătăcit un timp în beznă,

Deși puteam să construim o gară,

 

Să ne iubim pe un peron departe

De impiegatul, sobru, de mișcare,

Sub cerul plin de felinare sparte,

Să-ntârziem, iubito, la plecare

 

Ca doi studenți la prima sesiune

Doi corijenți în dragoste pe…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 9, 2014 la 9:11am — 2 Comentarii

Să te câştig!

Azi rătăcesc purtat de vânt,

Prin manuscrise ori prin rune,

Un fir de praf dintr-un cuvânt

Pe care mâine ţi-l voi spune.



De ce trăiesc? Sunt doar nisip,

Pe fundul unei mări haine,

Sau o fantomă fără chip,

În falduri albe şi străine.



Provoc destinul şi nu simt

Cum rimele plutesc mai bine,

Plusez pe alb, însă presimt

Că-i potul meu, mizând pe tine.



O lume-ntreagă am să dau

Pe cartea ce-o filez în mână,…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 8, 2014 la 7:11pm — 2 Comentarii

Cu mâna pe...

Voi săruta cu buza înghețată

O gură de pistol. Degete reci

Voi încleşta nebun pe țeava mată

Dacă vei vrea, iubito, ca să pleci

 

Şi-am să m-ascund între dureri și șoapte,

Cu mâna tremurândă pe trăgaci,

Să înţelegi că fără tine-i noapte.

Am să armez!.. Tu taci şi... iarăși taci...



Şi mă săruţi sălbatic înfocată...

Fierbinte ca un glonţ ajuns la ţintă

Şi eu te las o dată şi-nc-odată...

E vina ta că-mi faci gura să mintă.…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 8, 2014 la 8:20am — Nu sunt comentarii

Ruleta rusească

Decorul vechi, același joc,

Marionete care sar,

Vreo trei tăciuni se sting în foc;

Am ful de ași, dar cinci pe zar.



Un glonte-nvârt în butoiaș,

De tâmplă, țeava o lipesc,

Îmi pare potul uriaș;

O să dispar? O să trăiesc?



Mereu câștig un singur pol,

Când alții vin, ridică tot;

Rămân în inimă c-un gol

Și caut încă antidot.



Decorul vechi, dar jocul nou - 

Am să câștig ori mă retrag;

Un mugur am să…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 7, 2014 la 5:35pm — Nu sunt comentarii

Ploaia

Din labirintul vechii mele firi,

În fiecare zi mă strigă ploaia,

De mă-npresoară-n valuri amintiri

Când vântul trist şi rece-ntoarce foaia.



În ritmul muzicii lui Aznavour,

Eu îmi păzesc iubirea de eresuri;

Dansez cu ea prin stropii de azur

Şi mă strecor în scurte înţelesuri.



De câte ori îi spun că o iubesc

În mine simt cum creşte vâlvătaia;

O cred şi lacrimile-i dăruiesc,

De am ajuns să-mi părăsesc odaia.



Aş…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 7, 2014 la 7:13am — 2 Comentarii

Nu ştiu

Nu ştiu pe care valuri rătăceşti,

De a rămas pe ţărmuri amintirea;

Trăind cu seva vechilor poveşti

La fel de prăfuită-i şi iubirea.



Că a rămas pe cer doar umbra ta,

Nu ştiu ce orizont te mai ascunde;

Eu ştiu că tu iubeşti pe cineva

Ce împresoară ale mării unde.



Iubirea ce s-a stins doar în cuvânt

Nu ştiu de ce-ai lăsat-o făr-a-i spune

Că treci cu umbra ta pe-acest pământ

Şi calci cu paşii reci spre soare-apune.…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 6, 2014 la 6:08pm — 4 Comentarii

Nu ştiu de ce

Nu ştiu de ce - atunci când vreau să zbor,

Îmi frânge cineva câte-o aripă,

De mă înalţ spre cer, în fapt cobor

Şi mă strivesc de sol în mare pripă.



Nu ştiu de ce - dacă ating un vis,

M-atrage cineva printre coşmaruri

Şi mor încet, de visul meu ucis,

Sperând doar să revin în avataruri.



Nu ştiu de ce - dacă iubesc o stea,

Tot universul este împotrivă;

O nebuloasă vine pestea ea -

Iubirea mea ajunge adoptivă.



Nu…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 6, 2014 la 7:14am — 2 Comentarii

Undeva, departe...

Închid fereastra și aud un cânt,

Știu că exiști pe undeva, departe;

Aș vrea să-ți scriu pe-o aripă de vânt,

Dar umbra nopții încă ne desparte.



Nu pot să dorm, că te zăresc în vis,

Plutești ușor pe-o margine de apă,

Tu ești acolo, peste un abis,

În inimă condeiul tău îmi sapă.



Te chem încet, poate mă simți acum,

Poteci pustii plâng tainic a ninsoare;

A mai rămas în mintea mea un drum

Atât de lung... de îl străbat, mă…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 5, 2014 la 8:00pm — 2 Comentarii

Frumoasă ești...

Frumoasă ești când cerul te sărută

Și plâng în părul tău trei albatroși cuminți;

Aș vrea să trec de-o ultimă redută,

Să stau în poala ta, iar tu să mă alinți.

 

Frumoasă ești când briza te adoarme

Și ochii-ți rătăcesc prin visul meu nebun;

Aș vrea un timp să renunțăm la arme

Să-ți mângâi glezna stângă și să te îmbun.

 

Frumoasă ești când te găsesc în…

Continuare

Adăugat de Ioan Grigoraș la Martie 5, 2014 la 7:23am — 2 Comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor