Marina Popescu's Blog (22)

după vreo douăjde ani

cu lumi, cu miha

cristina, vali&petru

cu iulia, cu deci (habar n-am care era numele lui adevărat)

jucam în spatele blocului…

Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Mai 24, 2011 la 1:17pm — 2 Comentarii

Poem de colorat moartea

Mă plimb cu o moarte pe limbă

o port așa ca… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Mai 20, 2011 la 2:03pm — 1 Comentariu

Calea Floreasca nr.1

Nu pot vorbi azi în ochi mi-au crescut

paturi de spital pe buzele mele apasă

mâini gălbejite cu vene umflate vene de cauciuc

mă uit după înger dar el pe marginea pervazului

cu porumbeii se pregătește să-și ia zborul

aici e cald tot mai cald viața noastră

se topește alunecă pe podea

mercur sub tălpile goale ale amiezii

în coronarele mele o moarte mică și roșie

se plimbă ca o soluție de contrast

în…

Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Ianuarie 13, 2011 la 3:10pm — 2 Comentarii

Plagiat

 

Pe site-ul cenaclului Lira 21, utilizatorul Ileana Maria Belean (prezent si pe Reteaua literara) posteaza poezii in care plagiaza diverse articole preluate de pe internet, dar si versuri ale lui Marin Sorescu. Nu doresc sa judec pe nimeni, postez doar “poezia” ei si comentariile prin care se demonstreaza acest plagiat. Mai departe, sa judece fiecare si sa ia masurile corespunzatoare. De pe cenaclul Lira e exclusa, prin hotararea creatorilor, adminilor si…

Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Ianuarie 12, 2011 la 10:55am — 38 Comentarii

Poem crono-fragil

Trenurile care ne trec prin piept au întârzieri tot mai mari
în aşteptarea lor peroanele se întind
spaghete sub tălpile înfometate
oamenii şi-au tatuat pe chip ceasuri digitale
e ora exactă
mănâncă, beau o cană cu apă
la 11:11 unii se îndrăgostesc
când trenul lor soseşte îşi dezlipesc ceasurile
le ascund în buzunare şi urcă.
Locomotiva înghite şinele şi urlă a pustiu.
În urma ei oraşul îmbracă moartea în rochii fragile de sticlă.

Adăugat de Marina Popescu la Ianuarie 6, 2011 la 12:56pm — 8 Comentarii

revelionul orașului meu

București, ai petrecut strașnic

ți-ai săltat fustele colorate până la cer

ai lăsat la vedere senzualitatea străzilor înghețate

trupul tău împodobit cu legiuni de

suflete aburinde…

Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Ianuarie 4, 2011 la 1:48pm — 19 Comentarii

(In)creație

Am atâția copii

mă întreb când o să-i nasc pe toți

le cumpăr în fiecare zi câteva sute de grame

de vise proaspete

pregătesc terenul sosirii lor pe această lume

șterg praful, dau zăpada, suflu peste arșița soarelui

desenez case confortabile

din hainele bunicii cos păpuși

niciodată nu e suficientă frumusețe

suficientă liniște, nici siguranță nu e

și atunci le cânt seara false cântece de leagăn

îi mângâi pe mâinile imaginare

le răsfăț… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Martie 4, 2010 la 3:39pm — 4 Comentarii

Nu vreau

Eu nu vreau să fiu

un poet al timpului meu

nu-mi doresc numele

trecut pe o carte

lansată cu DJ într-un club,

pe care oamenii se înghesuie

în librării s-o cumpere

respectând canonul modei culturale

pentru ca apoi s-o arunce

sau s-o uite pe măsuța

din compartimentul de clasa a II-a.

Nu vreau să scriu despre sex,

substanțe halucinogene, alcool

și femei de unica folosință,

plagiind paginile tabloidelor

pe care le citesc… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Noiembrie 5, 2009 la 11:10am — 7 Comentarii

Omul oglindă

Omul-oglindă îşi plimbă prin oraş trupul reflectând imagini, gânduri, sentimente, alte trupuri. Hăituit, urât, ocolit şi temut, străbate străzi înguste, dosnice, înecate în întuneric.

„Să-l alungăm din oraş! Să-l omorâm cu pietre!” strigă mulţimea. O masă diformă ca o gelatină închegată în care omul-oglindă nu poate fi încorporat.

Cu paşi singuratici, uşori ca de pisică, temându-se să nu facă vreun zgomot, să nu fie recunoscut şi pedepsit, omul-oglindă bântuie oraşul. Poartă cu sine… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 19, 2009 la 11:03am — 2 Comentarii

Bal pentru doi

Prefăcute-n viori
cuvintele tale
au vibrat
în sala imensă
a unui bal
pentru doi.
Ceasul baroc
a plecat la culcare
la ora sărutărilor,
lăsând ca amintire
un sunet grav,
destrămându-se
pe coridoare.
Dar noi iubim
mai mult clepsidra.
Cu fiecare fir,
nisipul ne preface
în statui
ce vor muri
îmbrățișate.

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 12, 2009 la 9:38am — Nu sunt comentarii

Oglinda

Bărbatul deschise şifonierul. Înăuntru domnea o ordine exemplară. Cămăşile atârnau, impecabile, pe umeraşe de inox, costumele stăteau cuminţi în husele lor. În partea dreaptă, pe rafturile speciale se înşirau pantofii negri, strălucitori.

Pe partea interioară a uşii se afla oglinda. Bărbatul stătea în faţa ei, doar în chiloţi şi maieu, aruncând priviri scrutătoare la mulţimea de cămăşi. Era cam greu să se hotărască la una potrivită pentru o întâlnire atât de importantă. Directorul… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 8, 2009 la 11:43pm — Nu sunt comentarii

Homo aeternus

Îmi plimb ființa

prin neființa timpului

„Ce de zei au murit aici!”

îmi țâșnește o idee

în față,

Când treceam printre

ceasuri sfârtecate,

cu limbile smulse

și cifrele mâncate

de o fiară necunoscută.

Oasele zeilor

se transformaseră

în nisipul înghețat

care îmi trosnea

sub tălpile goale.

Sunt om,

sunt apă,

sunt pământ

sunt duh

și

sunt nemuritor.

Zeu de nisip,

secundă efemeră

nu am să… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 8, 2009 la 10:50am — Nu sunt comentarii

Fereastra fără geamuri

Îmi amintesc de serile în care mă chemai la fereastra fără geamuri, să-mi arăți sufletul tău strălucind în lumina lunii. Avea o culoare atât de plăcută, o nuanță de bleu incredibil de frumoasă: blândă, maiestuoasă, plină de speranță. Chiar și atunci când luna rămânea închisă în spatele porților de nori, sufletul tău tot radia acea lumină magică.

Fereastra fără geamuri era una din ciudățeniile casei mele. O casă modestă, dar curată, ordonată și primitoare.

Puținii oameni care intrau în… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 7, 2009 la 11:07am — Nu sunt comentarii

Și știu că e-n zadar...

Pe cerul nopții despletit
bătrâne stele-și spun povestea vieții.
Le tot privesc și umărul mi-e trist,
căci mâna Ta demult l-a părăsit.

Pe bolta cu sclipiri șirete
îți caut ochiul cel de nevăzut,
știind că încercarea-i în zadar.
Dar timpul vieții mele-și poartă pașii
pe căi pe care nu le pot urma.

Rămân cu ochii ațintiți la stele,
căutând răspuns.
Și știu că încercarea-i în zadar...

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 7, 2009 la 11:07am — Nu sunt comentarii

Muzica

Muzica...



Iar muzica...



De atâtea ori îi despărţise şi de atâtea ori îi apropiase.

Cuvintele unor melodii i se păreau a fi anume scrise pentru ei doi. Şi uneori (dar asta nu i-o spusese lui niciodată) erau scrise şi pentru a treia persoană. Cine e a treia persoană? Cel ce a fost sau cel care ar fi putut fi.



Un vis. Un vis e doar un vis. Atât şi nimic mai mult. De multe ori nici nu şi-l amintea şi atunci zicea că nu a visat. Dar visul era acolo. Trăia în… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 5, 2009 la 11:16pm — Nu sunt comentarii

Există o sfâșiere

Există o sfâșiere

undeva.

Între eu și mine,

între mine și eu.

Există o dispută

între ochiul stâng

care privește

ceva

și ochiul drept

care privește

un alt ceva,

fiecare având

propriul punct de vedere.

Există o luptă

între dinții de sus

și dinții de jos

care neavând ce mesteca

se rod între ei.

Există un conflict

între mâna stângă

și mâna dreaptă

care nu au

ce lucra,

ce scrie,

ce… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 5, 2009 la 10:07am — Nu sunt comentarii

Cântec de iubire

Să-ţi laşi sufletul să se piardă în muzică

aşa cum câte o fiinţă singuratică

rătăceşte seara prin ploaie,

pe străduţe înguste cu case vechi.

Să simţi fiecare strop de ploaie

ce mai topeşte cîte un fir de nisip

de pe sufletul tău.

Să te închizi într-o vioară

ce nicicând nu-şi încetează cântecul.

să-ţi laşi privirea să se-aplece

pe clapele unui pian lucios ca o oglindă,

iar simfonia ochilor tăi

să se audă pentru totdeauna.

Să simţi… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Octombrie 1, 2009 la 2:03pm — 2 Comentarii

Gând vânturat de vânt

Mă uluiește uliul uluitor
Unduind deasupra
după-amiezii irosite,
planând asupra
ființei mele – foaie
anonimă și albă.

Gândul gânditor de sine
îngândurat se desfăcu
de forma sa abstractă
și intră în concret
cu pași sfioși – pană
pe aripa timpului.

Vântul vânturând
atomii singuratici
ai întrebărilor
nescrise-nerostite
poartă pe coama despletită
căpăstru alb
și anonim de hârtie.

Adăugat de Marina Popescu la Septembrie 30, 2009 la 1:40pm — 1 Comentariu

Pereţi mai puţin monotoni

Pereţii de la parter au urcat la mansardă.

Intrând în biblioteca imensă cu miros de mucegai

ei smulg de pe rafturi hărţile îngălbenite

pentru a şi le bate singuri în cuie.



Pereţii de la etajul unu, gălăgioşi dintotdeauna

dansează pe ritmuri braziliene de samba.

Tablourile de familie tresaltă şi ele,

ca nişte cercei ce atârnă uriaşi.



Pereţii de etajul doi, rigizi, cu tapetul scrobit

critică vremea ploioasă în timp ce iau ceaiul de la ora… Continuare

Adăugat de Marina Popescu la Septembrie 29, 2009 la 10:51am — 1 Comentariu

Bun gasit!

Va salut pe toti si va multumesc pentru primirea frumoasa pe care mi-ati facut-o pe reteaua literara! Astept si alte comentarii si sugestii de la voi. Aprecierile, ca si criticile sunt mereu binevenite, mai ales pentru cineva tanar, aflat la primele sale scrieri. Abia astept sa citesc si eu creatiile voastre!

Adăugat de Marina Popescu la Septembrie 29, 2009 la 9:31am — Nu sunt comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor