Iulică ȚENEA's Blog (15)

EFECTE - autor Iulică ŢENEA / Australia

Am avut curajul să călătoresc printre lupi şi-am simţit forţa distructivă a pietrelor deşertăciunii şi nemernicia inconştienţei colective. Mai bine trăiesc frigul şi tremurul Siberiei, decât să accept resturile zeilor.

Un animal metafizic îmi dă târcoale încercând să-mi invadeze memoria. Sângele vocalelor a curs peste şoapte închinându-se în faţa curenţilor imperiali. Am simţit muşcătura gerului astral şi fiordul cuvintelor bolovănoase, dar am rezistat…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la August 13, 2017 la 6:30am — 1 Comentariu

CUVINTELE UNUI MAESTRU - autor Iulică ŢENEA / Australia

Cuvintele se mişcă după un plan matematic, rezultat al unei minţi iscusite.

Gândurile istovitoare, finalizate uneori prin decădere, se înalţă către culmile severe ale cauzalităţii.

Poarta este larg deschisă, iar eu zâmbesc dincolo de forma mea şi înfloresc în linişte departe de grădina duşmăniei. Pastorul liniştit coboară din înălţimea muntelui, lăsându-şi duhul curat să-nvaluie lumea.

Germenii unei noi existente îşi arată bunăvoinţa,…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la August 9, 2017 la 9:56am — 1 Comentariu

TRECERE SPRE VEŞNICIE - Iulică ŢENEA / AUSTRALIA

Experienţele au un sens, o ascensiune aparte: Evoluţia. 

Nu contează pe ce scară de la 1 la 10 te afli, important este să înţelegi această taină a trecerii, este un fel de şcoală. Noi, elevi, uneori silitori, alteori plini de îndoieli, dar toate acestea sunt doar mici piese dintr-un puzzle imens. Am trăit o experienţă unică, atipică lumii în care trăiesc.

Aş putea spune că mi-a schimbat viaţa şi optica asupra fenomenelor. Nimic nu se termină aici, nu suntem…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la August 2, 2017 la 8:09am — Nu sunt comentarii

POEZII de Iulică ŢENEA /Australia

PUNCT DE SPRIJIN - autor Iulică ŢENEA /Australia

 

Supra E-ul şi momentele sale providenţiale.

Un măr sălbatic scuturandu-şi florile.                                                                                                                  

O renunţare şi-o aşteptare discretă.

Naşterea fructului. O mâna albă, fină, eterică,

alergând pe câmp adunând plante şi…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la August 2, 2017 la 8:02am — Nu sunt comentarii

UN MARE SECRET PE CARE VI-L ÎMPĂRTĂŞESC - Iulică ŢENEA / AUSTRALIA

Am cunoscut o persoană cu capacităţi paranormale.

Înainte să moară, discutam cu dânsa şi-mi semnala prezenţa în camera a unei femei de-o frumuseţe rară: brunetă, cu părul lung şi undulat, cu pielea albă, tăcută, blândă şi foarte sensibilă. Era MOARTEA.

O credeam, deoarece ştiu că Moartea este o entitate care stă permanent de veghe şi pe care noi o simţim permanent.

Eu, am văzut această frumuseţe din altă lume, în timpul unei operaţii pe care am…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la August 2, 2017 la 7:42am — Nu sunt comentarii

PRIETENII MESCHINE - Iulică TENEA / Australia

1.PRIETENII MESCHINE - Iulică TENEA / Australia

Voi începe cu un Catren al marelui filosof şi poet Persan-Omar KHAYYAM:

 ,,Să-ţi faci puţini prieteni din tine nu ieşi

 căci prea des falsitatea credinţă ne-o înfrânge

când ţi se-ntinde o mână înainte de-a o strange

 gândeşte-te că poate, te va lovi într-o Zi”.

Aşa am început pentru a putea continua, altfel nu pot transmite ceea ce…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la August 2, 2017 la 7:32am — Nu sunt comentarii

STRIGATUL – autor Iulică TENEA / Australia

Încerc să găsesc în colbul drumului un punct de sprijin… Şi pietrele au auzit plânsetul hain de pretutindeni. Străbunul magic probabil se răsuceşte în mormânt. Deznodământul jocului nu-l ştie nimeni. Eu mă-ntorc către păsări să plâng sub aripa lor, căci mi-e inima grea şi lacrimile mi-au albit obrajii. Pânza iluziei este atât de severă cu privirea mea, încât nu mai pot vedea asfinţitul. Poate sunt doar un nebun solitar ce continuă să creadă în „miracolul creştin.” Un copil ce respiră aroma…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la August 2, 2017 la 7:29am — Nu sunt comentarii

ABSTRACT - autor Iulică TENEA/Australia

ABSTRACT - autor Iulică TENEA/Australia

Un punct multicolor se zbate în tâmpla-mi stângă,

vreau să-l prind cu irisul ochiului dar este imposibil.

Îmi aparţin, sau nu-s decât o piesă dintr-un puzzle?

Rege pe-o tablă de şah arcuindu-se către întâiul pion.

Măreţia şi declinul sunt faţetele turnate-n fier ale monedei.

Un joc al materiei, multiplele variante ale cubului.

Te mişti, se mişcă şi el, stai pe loc,…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la Aprilie 12, 2017 la 12:09pm — Nu sunt comentarii

PESCĂRUŞUL - autor Iulică TENEA / Australia

PESCĂRUŞUL - autor Iulică TENEA / Australia

 

Se ridică în aer desenând cu aripa o cruce pe cer,                                                                      iar ochii mei îl urmăreau plini de cascade.

Am încercat cu mâna dreaptă să tai colţurile unei piramide nevăzute                                                 şi-am auzit un glas de clopot: Nu mă căuta în afară.

Un fluture a…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la Aprilie 12, 2017 la 12:04pm — Nu sunt comentarii

SPUSE-S TOATE - autor Iulică TENEA / Australia

SPUSE-S TOATE  - autor Iulică TENEA / Australia

 

De m-ai lăsa acum să-ţi cant căci spuse-s toate câte sunt                                                         ce-am făcut ieri, ce-oi face mâine, voi da la toţi câte o pâine.

S-au strâns iar lacrimi pe obraz tu n-ai să ştii al meu necaz                                                        de când îl port şi cate sunt în drumul meu pe-acest…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la Aprilie 12, 2017 la 11:46am — Nu sunt comentarii

IUBESC EVANTAIELE DE GHEAŢĂ - autor Iulică TENEA / Australia

IUBESC EVANTAIELE DE GHEAŢĂ - autor Iulică TENEA / Australia

 

Ce stau uneori pe cristalinul ochiului,

se transformă în lacrimi de quartz

atunci când atomul perfect îşi numără zilele

şi descompune odăile minţii în particule mărunte de aur.

 

O lume abstractă pe care o îmbrac cum vreau eu,

îi dau putere şi îi pătrund…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la Aprilie 12, 2017 la 11:34am — Nu sunt comentarii

ÎNTORS ÎN SINE - autor Iulică TENEA / Australia

ÎNTORS ÎN SINE - autor Iulică TENEA / Australia

Principiul iederii ce-şi înconjoară propria tulpină                                                                           şi pătrunde fără teamă de obstacol                                                                                             în vadul celei mai adânci tenebre.

Substanţa ce-şi freamătă acustic materia                                                      …

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la Aprilie 12, 2017 la 11:30am — Nu sunt comentarii

BLESTEMUL - autor Iulică ȚENEA / Australia

BLESTEMUL - autor Iulică ȚENEA / Australia

Născut sunt de un pântec și mă ROG

ca nașterea aceasta să dea ROD.

Urcând GOLGOTA lângă EL ÎNCETIȘOR

să-nvăt să urc, să-nvăț și să COBOR.

Să-mi plec privirea și să fiu UMIL,

să nu fiu dominat și să RESPIR.

Să știu când să ÎMBĂTRÂNESC

și ca un pom cu rod vânjos să CRESC.

Din fructele cele mai dulci să DAU

nimic din astă lume să nu…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la Aprilie 11, 2017 la 7:09am — Nu sunt comentarii

DUMINICA FLORIILOR – autor Iulică ȚENEA/Australia

DUMINICA FLORIILOR – autor Iulică ȚENEA/Australia

De sus plouă cu perle şi diamante fine

iar sufletul se-ntinde pe linia-i subţire

ascunsă între pietre ce calde strălucesc

şi lumii noua veste cu drag o-mpărtăşesc.

Cristosul fără pată respiră şi ne-aduce

fiorul împărtăşit a unui om pe cruce

înainte de păcatul ce noi l-am săvârşit

bătând pe veci iubirea în cuiul ascuţit.

Această sărbătoare a inimii lumină

pătrunde…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la Aprilie 9, 2017 la 7:31am — 1 Comentariu

MOARTEA – autor Iulică ŢENEA/Australia

Somnul adânc și greu, visul cel mai profund, tulburător precum neantul, tablou sumbru, teama cea dintâi și cea de pe urmă a împăraților, odihnă la rădăcina CRUCII, în pământul frământat de tălpile picioarelor omenești.

Tu, aspră și fumurie, te-ai arătat ca o umbră peste paradis, întunecându-l. N-ai putut să stingi flacăra ce-și croia drum prin câmpia înverzită și-ai secerat macii curmându-le respirația. Apoi, ți-ai întins tentaculele asupra luminii străpungându-i razele, dar ea,…

Continuare

Adăugat de Iulică ȚENEA la Martie 29, 2017 la 12:58pm — Nu sunt comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor