ți-a crescut o gaură-n inimă au zis mai întâi doctoranzii pe la vârsta copilăriei

și eu am râs fericit că voi avea unde să mă joc cu nisip

mai târziu prin adolescență au decis

că am o inimă într-o gaură și am râs

aveam de acum un fel black hole a mea

unde putea încăpea chiar o bucată de univers

în diminețile post apocaliptice

când trezirile mi se sublimă 

într-o tortură academică 

de parcă dezlipirea zilnică de tine

cea din visele altor realități 

pare ar fi un canon sisific

un fel de perpetuă rătăcire de sine?

tremurul minții mi se înghesuie 

în degetele din ce în ce mai vinete

din ce în ce mai lungi

și brațele mi s-au lungit nefiresc

în căutarea ta

crengi au devenit târâte după cel

căruia arereori…

cineva mă așteaptă la capătul drumului

sapă o gaură pentru mine în cer

uneori cu mâinile sângerânde

se oprește în rugă

iertarea e o stâncă crescută din piept

pășesc pe întrebări ascuțite

tălpile mele sunt un strigăt fără ecou

trecutul în urma mea

e o statuie de sare

dacă aș putea plânge s-ar topi

noaptea câte un înger albastru

sapă cu aripile lângă mâinile încă

sângerânde

mai repede

mai repede

parcă raiul ar…

Nirvana e o domnișoară desuetă

cu apucături victoriene

stă la țară

cultivă trandafiri albaștri

arbori ayauhasca

și crește fluturi imperiali

din sufletul ei

 noaptea zboară licurici roz

insularii nu-i cunosc limba

 și nici menirea

dar eu am înțeles

licuricii ei noctambuli

zboară numai

pentru a-mi arăta calea

cântecul lebedei

 mă va legăna rotund

ca o împlinire



cine-mi ești

să mă dai afară din mine

și de ce m-ai renaște

 din pântecul tău?





pe străzi obosite de pași

mirosul iubirii tale 

plutește flegamtic

 în fiecare colţ de cartier

e ora nouă sute

 de când mor fără oprire



te bâjbâi surd

prin toate paturile

aruncate la tomberon

într-un un joc pervers

cu ași…

te-aş mai deschide şi astăzi

floare

uitare

scrisoare

mirare

iubito

paradis e numele tău

la cinci ani mi-am dorit un mânz

văzusem eu la televizor

o prietenie minunată

alb negru

dintre un puști și un căluț

la șase ani am înțeles

că tata nu-mi va cumpăra niciodată

vreunul

iar căluțul meu a devenit inorog

apoi nu mi-am mai dorit nimic

înțelesesem cumva

care-i treaba cu lumea

un an am mai fost trist

dar mi-am șters toți caii verzi

am demolat chiar și…

aşteaptă trenuri 

spre nord 

spre sud 

către oriunde

diminețile

mi s-au șlefuit cumva

singure

sau poate vara asta atipică

a inventat pentru mine

un fel de copilărie primordială

în care am devenit

un Alice androgin

în propria curte

a minunilor oglindite

chiar dacă zidurile minții

mi-au crescut imoral

până în nori

fiecare respirație

arde în mine artificii nirvanice

luminând cerul gurii

acolo unde…

poţi să-mi dizolvi 

existenţialo

matinal şi atât de precoce 

claustrofobia

cu ştrampii tăi 

prea lycra 

să rămână credibili întregi

în ascensorul acesta nebun

dinspre moarte 

spre viaţă 

în care m-ai azvârlit 

placat aproape disperată

din dragoste 

să mă faci eseu antologic

chiar în buturile 

şi sub nasul rivalei 

de la parter 

devenită brusc 

spectatoare cu degetul înţepenit 

pe un buton…

 de tine noaptea târziu

mă leg cu cearceafuri

cioplite din lună

în lună tremurul minţii 

mi-a lăsat în insolvenţă virală

 inima în locul ei

un copac înflorit mi-a crescut

mult îţi mai place

 să îl urci

să-l cobori

să te joci în el

de-a nemuritorii

dar mai ales

cum te privesc eu

din josul meu

în susul tău

voi tăcea 

oricâte nemuriri e nevoie

de un singur sărut

şi totul poate…

de nenumărate ori

pentru că iluzia acestei vieți

nu are noimă

sunt mult mai viu

atunci când visez

în lumile de acolo

există o logică

mă simt împăcat

cel mai greu

 mi se pare a ști

cine pe cine visează

eu cel fără noimă

pe cel împăcat

sau invers?

e dificil de răspuns

când ți se pare

că ești doar carne

frumos…

în alb

pe noptiera de la capătul

visurilor tale

am să-i pun pecetea

 Ochiului meu trezit

un infim con de brad

roșu

să nu te condamni în vreun  fel

nici să nu mă judeci

e un act unilateral

o constatare de fapt

ci nu o acuzație

să o scrii

cu orice cuvânt vei dori

cu oricâte

toate cuvintele dor

eu nu mai am demult

niciunul pentru…

dar cât de mare să fi fost

uterul domnului să îmi nască mie

atâtea gemene?

              ***

mintea e un balaur

m-a încuiat în rutina nimicului

îmi aruncă gânduri ciosvârte

să mă îngraș pentru tăiere

postesc

mi-e dor de mine

       ***

aștept ora trezirii

aștept

nu am nevoie de timp

să știu când a sosit vremea

nici de…

dar cât de mare să fi fost

uterul domnului să îmi nască mie

atâtea gemene?

              ***

mintea e un balaur

m-a încuiat în rutina nimicului

îmi aruncă gânduri ciosvârte

să mă îngraș pentru tăiere

postesc

mi-e dor de mine

       ***

aștept ora trezirii

aștept

nu am nevoie de timp

să știu când a sosit vremea

nici de…

mi-e nouă fără un sfert sufletul 

mi-a rămas iar în urma pașilor tăi

cu amortizor de suferință

a soare crud
copt în uşa bisericii

dintotdeuna m-ai vrăjit
cu ia ta albă
lungă până la cer
cu privirea de Voroneţ
şi liniştea
liniştea de sub tălpile tale goale

cutreier cercul gol de prejudecăți

aștept un pi altfel

ridicat din pătratul minții supreme

ceva neinventat 

care să amestece lumile

vibrațiile

frecvențele

ceva care ar putea să mă facă tangențial

cu vesica piscis

și nemărginita ta dragoste

asincronă mereu cu orbita 

în care bezmeticesc

printre vieți pierdute inutil

de o mie de veșnicii 

gravitez în juru-mi

scormonesc cerurile

în cătarea sărutului tău…

te-am scos azi

de la plățile lumii

mamă

hainele ți le-am scos din șifonier

am plâns cu paltonul tău

și rochița de vară

în camera ta 

miroase a scorțișoară

și a mere coapte în suflet

sunt toate așa cum le-ai lăsat

îmi zâmbești

la fel de stingheră

din rochia de mireasă

lângă tata

timpul aici

nu există

o lună azi fără tine 

mamă

un soare fără tine

trist

te-am scos 

de la…