Maria Vo's Blog (175)

marea la reflux

luna în descreștere 

răsare târziu 
de după munte 
mă agăț de coarnele ei 
în balans 
ating apa mării

cu palmele 
șterg urmele tale 
cum aș curăța o

cămașă albă pătată cu vin roșu

Adăugat de Maria Vo la Mai 16, 2017 la 12:00am — Nu sunt comentarii

tu ești acolo sau ai plecat

dintr-un maestru, poți deveni copil. te-ntorci în locul acela, de unde nu mai poți crește.

eu (încerc să) te tratez ca pe un rege, ca pe un prinț - tu descrești, până devii un simplu om, un muritor de rând. un cerșetor. îți amintești prima privire, prima mână întinsă, prima seară împreună...

tu ești acolo, copil.

muzica trăiește în sunete; vibrația continuă și după concert.

rămâne ecoul, după ecou - ecoul ecoului și tot asa, până... cine…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Martie 23, 2016 la 10:00am — Nu sunt comentarii

primăvara stă

primăvara stă în muguri

parcă uită să înflorească 

de frig de sete de nepăsare

de umbră

se tânguie sufletul în surdină

tu îți vezi de treabă te faci că nu îl auzi că nu se întâmplă nimic 

dar el se aude ca un scâncet înăbușit în sânge în piept 

îți e somn și ai vrea să dormi mult să uiți numele clipelor

când te trezești să o iei…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Martie 3, 2016 la 2:55pm — Nu sunt comentarii

eu sunt muzica



~ ~ ~ 

ascultă muzica, iubite, eu sunt muzica! 

intru în urechile tale, intru în sufletul tău; curg ca o apă... 

curg sunete.

ascult melodia ta, mă las purtata de val. înot în cântec ca într-o apă caldă. 

cuvintele - uleiuri eterice pe trup. sânii tresaltă. 

prin degete, în prelungire, curg sunete.

muzica curge, dar nu continuu. când se oprește, o pornesc.…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Februarie 19, 2016 la 2:03pm — Nu sunt comentarii

obsesie

mă obsedează  mâna întinsă a unui copil 

cuvintele parcă se pierd ca un

ecou pe interiorul urechii sau poate 

au coborât în inimă și au rămas 

erau multi copii plimbându-se prin iarbă 

se apropiau de gard cu mânuțe întinse 

strigau trecătorilor mama 

chiar de aș fi avut o mie de aripi să zbor mai departe 

n-aș fi putut rămâne indiferentă la 

nevoia de a primi și de a oferi 

( dragoste ) 

închid ochii…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Ianuarie 11, 2016 la 9:00pm — 3 Comentarii

nu am de aruncat

ascunsesem atât de bine cuvintele încât si eu

credeam că le-am pierdut 

printre oameni 

deodată 

am început să mă caut 

prin buzunare la piept în dosul hainei 

scotoceam tremurând lipeam literă de literă

închegam cuvintele indiferent de limbă același înțeles 

doar oamenii diferiți fiecare în casa lui 

privim prin ferestre unul spre altul 

în zbor sau pe jos aleargă suflete 

se deschid inimi 

eu n-am…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Noiembrie 3, 2015 la 12:30pm — 4 Comentarii

lumini de artificii

ascult clipele

amintiri despre tine dragul meu  

mi-ai ascultat toate poeziile inimii

vorbim telepatic

atât de viu iubitule 

ca și cum timpul n-ar fi trecut 

atât de vii culorile dansează 

în jurul meu 

în ochii mei 

în ochii tăi par mai înaltă

iar

mersul mi-e mai săltat de parcă 

pământul și-a pierdut forța de atracție și 

noaptea se pierde în lumini 

de artificii

Adăugat de Maria Vo la Septembrie 6, 2015 la 10:30pm — 4 Comentarii

în trecere

m-am culcat pe locul unde ai dormit

tu cândva

nu demult forma brațelor încă era caldă

locul pieptului l-am încălzit cu bătăile inimii mele 

tic-tac tic-tac până am adormit și

am visat liniște

paradisiacă 

aceeași spirală ne leagănă 

în mersul precis către stele 

ne-am întâlnit ne-am iubit

ne iubim cum altfel  

în trecere 

lăsăm dezordini

motiv să ne-ntoarcem cu gândul 

altă dată

altă…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la August 23, 2015 la 1:00pm — 11 Comentarii

ghiocei de pădure

credeam că nu mai ești aici

aproape

am învățat să fiu ambiguă cu

simțurile nodul nostru comun

pentru că ne-am ascuns

ca melcul în căsuță așteptând

să iasă soarele să-mi desfac brațele

ochii în vârful antenelor văd dincolo de

spațiul personal se poate extinde

gândurile străpung pereți de orgolii

știam evadările tale

mi-am adus ghiocei de pădure i-am pus în apă

lângă…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Martie 15, 2015 la 5:00pm — 7 Comentarii

zvon de primăvară

soarele ne privește acum diferit

iubesc atingerea lui blândă

dar vreau mai mult

cum ar fi să beau ceva de culoarea luminii

apoi să ies și s-alerg așa peste dealuri

să caut semnele primăverii

n-aș vrea să strivesc

fire de iarbă ieșind de sub frunze uscate

am găsit muguri de salcie gri

plopi în aer și alte specii necuvântătoare

ascult gândurile ce se-ntâlnesc în eter

și mă hrănesc doar…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Februarie 25, 2015 la 1:00pm — 2 Comentarii

de vorbă cu primăvara

eu sunt chiar dacă

printre perdele mă izbește răceala zilelor cu 

cer greu și cețuri astmatice

nu-i cred pe cei ce spun că iubesc iarna

abia aștept primăvara să îi arăt

copacii arși de ger

crengi rupte sub zăpezi înghețate

muguri degerați și uscați

păduri sărutate de soare cu dinți

hai primăvară până nu-i prea târziu

dă glas izvoarelor

să cânte

păsări

Adăugat de Maria Vo la Februarie 17, 2015 la 1:00pm — 5 Comentarii

îndrăgostită de timp ( ? )

eram îndrăgostită de timpul acela. mă iubea și-l iubeam. te iubeam pe tine. și pe el îl iubeam - pentru că mi te-a dat.

timpul a zburat, tu ai rămas în inima mea.

el a plecat, dar nu cu mâna goală. a luat inocență și zâmbete, și lumini de pe chipuri, și bujori din obraji...

iubirea, fată de treabă, a rămas. pentru noi amândoi, să ne țină de mâini.

și când vom fi bătrâni ne vom ține, în timp ce

timpul hoinărește mereu, pe alte meleaguri, pe la alții ca…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Ianuarie 31, 2015 la 7:30am — 8 Comentarii

liniștea unei ape stătătoare

tot mai rar

trec

pe drumul mărginit de

spini frumos colorați atrag privirile dar obosesc

prefer liniștea unei ape stătătoare în care se reflectă soarele

dacă mă așez într-un unghi bun văd ce vreau eu

pot privi printre degete

ca-ntr-un joc de raze puse una lângă alta

și-mi protejez și ochii și sufletul

vine o vreme când

timpul se comprimă

inima se strânge și nu mai vrea

nicio strălucire

doar…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Ianuarie 29, 2015 la 4:30pm — 4 Comentarii

un fel de jurnal ...

iau soba în brațe și-mi vine să o sărut ca pe

un om ce mai poartă puțină căldură

atâta ceață-i afară și-atâta noroi

și lumea aleargă isteric s-apuce s-adune cât mai multă materie  

se aud sunete îmbibate cu duhori continuu marș

cineva plânge nicio problemă dar…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Ianuarie 26, 2015 la 9:00am — 6 Comentarii

un fel de jurnal ( lll )

sst! îți spun numai ție - nu-mi place, dar sînt prea cuminte pentru timpul acesta.

când eram tânără ziceam că

ar fi trebuit să mă nasc mai demult.

azi știu -

voi mai veni pe aici, că prea mi-i dragă lumea asta.

mi-s dragi florile, copacii și gâzele ce mișună prin iarbă, și fluturii zburând. și țărâna când umblu desculță prin ea.

îmi plac norii ce varsă ploi calde de vară,

dar mai ales iubesc să se arate soarele.

Dumnezeu știe și mă iubește.…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Ianuarie 13, 2015 la 11:04am — 4 Comentarii

cântec de pasăre liră

dacă timpul ar fi compus din atomi

noi ne vom fi ciocnit în

presupuse paralele uni-

versuri 

desfrunzite de ploi acide

păduri virgine

nu pot regreta ce (n)-au cunoscut

doar priviri aruncate din

baloane cu aer cald

plutind

deasupra tuturor

oamenilor

le place să creadă în

vise

visuri

Adăugat de Maria Vo la Ianuarie 12, 2015 la 2:30pm — 3 Comentarii

un fel de jurnal (cap.ll)

ha! ai crezut iar că-i vorba numai și numai de tine!

și eu care

mă necăjesc uneori, dar nu arăt. durerea rămâne înăuntru.

poate tac, sau poate plâng, apoi îmi vine să râd

ce proastă-s că nu văd cât de fericită pot fi -

prietenă cu zilele lumină, cu frunzele, cu iarba...

știi, te-am iubit așa cum o femeie pământeană iubește un înger.

fără să vreau, camera îmbracă o anume culoare când ești aici.

când pleci nuanțele se…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Ianuarie 8, 2015 la 12:00pm — 4 Comentarii

un fel de jurnal

prima zi din an, ora 7 trecute.

am pozat tortul ornat aseară târziu.

așa sînt eu, îmi place să migălesc și întârzii mereu,

anume, parcă vreau să rețin cât mai mult clipa, dar timpul nu-i deloc îngăduitor.

mă uit la un film - viețile altora. a mea e așa cum vrea Dumnezeu.

a trecut și de 8. ce multă lumină! dau perdelele la o parte, vreau să văd soarele răsărind.

urmează P.Pan; îmi amintesc - l-am văzut…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Ianuarie 2, 2015 la 11:00am — 7 Comentarii

în dimineața asta de Crăciun

despre mine

nu am nimic a vă spune prieteni

mi-e fața ascunsă după ierburi și flori 

alerg mereu printre copacii mari îmi place 

mă plimb admir respir cu ochii deschiși gura închisă

doar gândurile umblă 

degetele mângâie tastele cum v-ar mângâia părul

fiecare literă e un gând pentru voi

fiecare cuvânt o urare

Adăugat de Maria Vo la Decembrie 25, 2014 la 7:30am — 6 Comentarii

iubire mă înalț

nu știu Doamne cum e pe la Tine

la noi oamenii se scuipă și-apoi se pupă

râd plâng iubesc șterg lacrimile dar

Tu vezi

rămâne sare amară sub piele adânc

știi cum e pe aici când se învolburează apele și

vântul suflă a jale și soarele stă zile în șir după nori…

Continuare

Adăugat de Maria Vo la Decembrie 19, 2014 la 2:00am — 1 Comentariu

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor