Locul I – poezia cu nr. 15 – Bucharest is the new Babylon, autor Florentina Crâsta (București)

Locul II – poezia cu nr. 6 – pisica albastră, autor Andrei Zbirnea (București)

Locul III – poezia cu nr. 17 – Lumea ca un poem, autor Alina Claudia Năuiu (București)

Mulțumim tuturor participanților, precum și membrilor juriului pentru sprijinul acordat și felicităm câștigătorii pentru creațiile care le-au adus laurii acestei ediții!…

Invitație în paginile revistei Itaca

Publicație a Centrului de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” - Dublin

Stimați colaboratori și viitori colaboratori,

Revista Itaca pregătește numărul 4, care va apărea în luna decembrie a anului 2013. După cum știți, publicăm numai scriitori de limba română stabiliți în afara granițelor țării. Așteptăm materiale pentru acest număr pe adresa…

deschideți-vă gura larg

trebuie s-o înghițiți și p-asta

după atâta minciună și ură

ce mai contează o lingură de cianură

deschideți-vă larg privirile obtuze

săgeata e demult slobozită din archebuze

sau nu înțelegeți că poporul îndură

mai mult decât o ploaie de cianură

desculți să pornim pe cărare în munte

chiar dacă știm că în vârf sunt morminte

sunt drumuri uitate pe care Ei le făcură

fără vreun gând…

Oare ce își vor aminti copiii noștri din toată copilăria lor? Majoritatea dintre ei își petrec timpul, în afara programului de școală, în fața computerului sau a televizorului. Probabil că își vor raporta copilăria la perioada Play Station 1, 2 sau 3, perioada hi5, facebook sau iPhone, iPad, pe când noi avem perioada ”Mihai Florescu” și cântatul la chitară, când strângeam în jurul nostru cele…

”...și la sfârșit a mai rămas COȘMARUL”, Oliviu Crâznic, Editura Vremea, București, 2010.

Am început să citesc această carte cu inima îndoită, nefiind pe gustul meu poveștile însângerate, coșmarești, la finalul cărora să îți spui ușurat: ”bine că s-a terminat!”. După primele pagini, însă, am fost captivat de ușurința mânuirii condeiului de care Oliviu…

Ieșisem din casa mea fără pereți direct în stradă.

Este bine să ai o casă fără pereți, pentru că ai uși peste tot, iar ferestrele sunt tot timpul deschise. Și nici cu zugrăveala nu îți mai bați capul. Tapetezi nepereții în culorile femeilor ce trec prin fața casei. Și pragul ți-l trec fără să știe, dar tu știi și ce este mai savuros pentru un om decât să știe că poate avea un lucru, printr-un gest simplu și firesc, dar, dintr-un sentiment de mărinimie, nu și-l însușește, prelungindu-i…

îmbătat de noapte am împușcat o stea

priveam mulțumit cum i se stinge lumina

în timp ce oamenii îmi aplaudau îndemânarea

sub pleoape obosite îmi ascundeam mândria

în pustiu o hienă își urlă dezacordul

dar nimeni nu o aude în această noapte senină

a devenit inuman să împuști fiare sălbatice

orgolios făceam echilibristică pe marginea nopții

și numai o hienă văzuse că am tras în Lumină

Pe Thomas Street colț cu Meath Street este o tonetă de ziare. Mult timp acolo a lucrat o femeie în vârstă, care mi-a și inspirat tema pentru o poezie. Într-o dimineață toneta a rămas închisă. M-am gândit că poate vânzătoarea nu s-a simțit bine și a rămas acasă, dar nu a venit nici zilele următoare. Era o femeie micuță și slabă, tot timpul cu o țigară într-o mână și o cafea în cealaltă. Fața ridată trăda…

Pe drumuri prăfuite, un negru armăsar
Își spumegă mânia, purtând în coamă timpuri.
În urma lui biserici cu 'nalte cruci răsar...
În fața lui, spasmodic, se prăbușesc olimpuri.

Călare-necălare și cercul s-a închis.
Urgia de păcate adună și împarte.
Se scutură speranța, se spulberă un vis.
De astăzi universul la două lumi se-mparte.

Sub stratul de cenușă e un cuvânt nescris.

1 iunie 2012

Se-ntunecă pământul a mirare...

Dinspre apus, decapitați, revin cocori,

Cu arma ucigașă prinsă-n subțiori.

Căzute picături de negru soare.

Nimic din zborul lor nu mi se pare

Lumesc, de parcă-ar fi destinul unei morți

Adânc în negru timp și-i scrijelit în porți

De mâna unui duh, tremurătoare.

Noi coborâm în recile pământuri

Cuminți, pe aripile frânte, de cocor,

Bucăți de carne vie pentru abator,

Uciși…

La ora șase dimineața, doctorul Grigore Streașină era trezit de soneria care zbârnâia insistent. Dormise douăzeci de ore și își simțea capul greu, ca după o beție crâncenă. Când deschise ușa îl suprinse prezența lui David O' Neil.

• Iartă-mă, doctore, dar trebuia să te văd.

• Da, desigur. Ieri ne-am despărțit cam în grabă. A fost o zi al naibii de grea. Cum…

Moș Codru stătea lângă vatră și trăgea din luleaua de lut, pe care și-o făcuse cu mâna lui astă vară. Găsise sub un deal pământ galben, cleios, numai bun de modelat. Din joacă, tot frământând lutul, făcuse luleaua asta. O găurise cu un băț subțire pe mijloc, o lăsase la uscat și apoi o arsese la foc moale până când o făcuse funcțională. Acum nu se mai despărțea de ea. O ținea în colțul gurii chiar și când nu mai ardea. Începuse să modeleze lutul în fel și chip,…

Simțindu-se privit, David se întoarse spre bărbatul care nu-l slăbea din ochi. Se întreba ce i s-o fi năzărit de se uita așa la el, dar era încă marcat de nenorocirea pe care i-o făcuse Mariei-Roberta și nu-i ardea să stea de vorbă cu oameni curioși. Îi strânse mâna doctorului și porni spre sora medicală, care îl aștepta cu un cărucior să-l ducă în salon, când își auzi numele:

• David? David…

să mă cațăr

pe umerii aplecați ai timpului fără

milă

să-mi înfig unghiile

în carnea lui

cu dinți de lup

tânăr să-i sfâșii pielea

arsă

de vânt

să-l privesc

adânc în ochii mirați

fără

un cuvânt

iar el să rabde

pentru că eu

sunt

cel sortit de zei

să ridic

oameni pe ruine de timp

până la ei

De mult nu mai avusese doctorul Streașină un serviciu de gardă atât de liniștit. Numai o comă alcoolică, deci timp berechet să se gândească la viața lui. Se cam săturase. Îl bătea gândul să se retragă undeva, departe de spital și de nebunia capitalei. Prietenul lui, Remus, în afară de identitate nu-și mai recăpătase nimic. Își pierduse bunurile, pentru arhitectură nu mai avea nicio tragere de inimă și nici chef de viață nu prea mai avea. Zilele trecute venise…

Am găsit pe un drum neumblat urmele pașilor mei, fără ca eu să fi trecut pe acolo vreodată. Cine să-mi fi dus viața pe un drum care nu există, iar eu de ce îmi caut urme pe care nu le-am lăsat niciodată?

Deschizătorii de drumuri sunt îngropați de-a lungul acestora, iar călătorii anonimi își leagă caii de crucile lor, adăpându-i cu apă izvorâtă din sângele lor, apărându-se de soare la umbra arborilor stufoși cu…

Trăim într-o lume a sărăciei și a sclaviei. Da, o sclavie mascată.

Această planetă a fost creată extrem de inteligent, astfel încât fiecare zonă populată să ofere locuitorilor ei resurse care să le asigure traiul omenesc. Unii au cereale și animale, alții au sare, alții petrol, alții diamante, gaze naturale, lemn, minereuri etc. Nu există popor pe acest pământ care să nu fi fost dăruit cu resurse naturale care, prin…